A fost o dată o ghindă ca toate ghindele, căzută pe o stradă ca toate străzile, dintr-un oraş ca toate oraşele. Nu era nici mai mare nici mai mică decât celelalte ghinde din stejarul în care se născuse şi nimic din înfăţişarea ei nu dădea de gol povestea frumoasă pe care o ascundea.
Viaţa ghindei despre care vă povestesc nu era deloc uşoară. Copiii dădeau cu piciorul în ea, şi-o pasau de la unul la altul şi o zdruncinau rău de tot. Maşinile treceau în viteză şi o aruncau în bălţi noroioase sau şi mai rău, în canalele de pe marginea străzilor. Veveriţele o strângeau între gheruţe şi încercau să o spargă cu dinţii.
Dar într-o dimineaţă foarte friguroasă, când zăpada aproape că acoperise ghinda noastră, ceva deosebit s-a întâmplat. Un băieţel se întorcea trist de la şcoală. Mergea cu capul în pământ pentru că nişte copii mai răi îi umpluseră penarul cu lipici. Când să traverseze strada, a auzit o voce mică: “Te rog, nu mă strivi!”. Copilul s-a oprit cu piciorul în aer şi s-a uitat nedumerit în jur. N-a văzut pe nimeni şi a dat iarăşi să păşească. “Te implor, ai grijă!”, s-a auzit iarăşi glasul subţire şi speriat. Băieţelul s-a ciupit de braţ ca să fie sigur că nu visează şi apoi s-a uitat curios la ghinda acoperită de zăpadă până la căciuliţă. A ridicat-o în dreptul urechii şi a scuturat-o bine. “Au! Îmi cad toate rochiţele în cap! Opreşte-te, nepoliticosule!“.
- Nu sunt deloc nepoliticos dar nu înţeleg cine vorbeşte, s-a scuzat băieţelul în timp ce se uita după stăpâna vocii.
- Nici nu ştii ce noroc ai avut că ţi-au pus băieţii lipici în penar!
- De unde ştii că mi-au făcut asta? Şi cum aş putea să fiu norocos când şi-au bătut joc de mine?
- Deşurubează căpăcelul de la ghindă şi suflă de trei ori înspre ea, i-a spus vocea jucăuşă.
Îndată ce a scos căpăcelul lemnos, din ghindă au ieşit scântei colorate şi băieţelul nostru s-a făcut mic-mic cât un puricel. A păşit sfios pe treptele de muşchi verde care coborau în ghinda devenită uriaşă şi a împietrit de uimire. În ghinda pe care o ridicase în mână erau castele, păduri, râuri şi drumuri- toate puţin strâmbe şi deplasate, probabil de la zdruncinăturile pe care le tot înduraseră.
O prinţesă cu rochiţă verde din frunze de stejar şi cu părul blond împletit în două codiţe legate cu viţă sălbatică, l-a trezit din uimire şi l-a tras repede de mână.
- Nu avem foarte mult timp, dragul meu şi am atâtea să-ţi arăt. Hai mai repede!
- Unde mergem? s-a bâlbâit băieţelul
- O să vezi imediat dar tot ce pot să-ţi spun doar să te ţii bine pentru că lumea asta se răstoarnă cu fundul în sus de mai multe ori pe zi, a chicotit prinţesa.
Au luat-o la fugă prin pădurile de stejari cu rădăcinile în sus, sărind peste pâraiele care curgeau când într-o parte când în cealaltă şi ţinându-se de mână de fiecare dată când pământul se cutremura. Lumea din ghindă părea nesfârşită şi avea munţi, mare şi un cer albastru cu steluţe în şi constelaţii în formă de ghindă.
Când cutremurele s-au mai liniştit, cei doi s-au aşezat pe o băncuţă din faţa unei şcoli în formă de scorbură.
- Să nu spui nimănui cum ai ajuns aici!
- Nici eu nu ştiu cum am ajuns aici…
- Trebuie să-ţi găsesc nişte haine mai verzi şi mai naturale. O să pari cam ciudat cu geacă de fâş şi bocanci. Aşteaptă-mă puţin!
Prinţesa a fugit în subsolul unui castel cum băieţelul nostru nu văzuse nici măcar în cărţile de poveşti (cu turnuri care se înfăşurau spiralat unul de altul de parcă erau flori căţărătoare) şi s-a întors repede cu nişte opincuţe din scoarţă de copac, o pelerină din brusture şi o cingătoare groasă de brad.
- Acum n-o să mai arăţi ca un intrus, i-a spus mulţumită după ce băieţelul s-a schimbat în hainele cele noi.
- Dacă m-ar vedea colegii acum ar râde şi mai tare de mine…
- Iarăşi cu colegii ăştia nesuferiţi! Nu ai voie să mergi cu capul în pământ din cauza unor bădărani. Gândeşte-te şi tu: dacă într-o ghindă se ascund atâtea nebunii, în lumea ta mare există atâtea lucruri frumoase încât pur şi simplu nu ai voie să fii supărat!
- E a zecea oară când îmi pun lipici în penar…
- Nici măcar nu au imaginaţie, a râs prinţesa.
Băieţelul a început şi el să râdă când şi-a dat seama că prinţesa cu coroniţă de ghindă avea dreptate.
- Vreau să-ţi arăt cum arată o zi de şcoală în lumea noastră, i-a spus prinţesa şi iarăşi a luat-o la fugă ţinându-l de mână.
S-au furişat într-o clasă plină cu copii îmbrăcaţi cu toţii în uniforme de brusture. Profesoara preda o lecţie de matematică şi scria de zor pe o scoarţă uriaşă. Pământul a început să se cutremure, scaunele elevilor alunecau în dreapta şi-n stânga şi hop! Şcoala s-a dat peste cap. “Câinii ăştia nu o să înveţe niciodată să se uite pe unde merg. Să revenim la ora noastră de limbi străine”, a spus profesoara de matematică după ce cutremurul s-a liniştit.
- Vezi? Aici totul e pe dos din clipă în clipă, a râs mica prinţesă
- Şi nimeni nu se supără?
- Ne-am obişnuit să zâmbim orice ar fi. Hai să-ţi mai arăt ceva în curtea şcolii. În fiecare zi, pe la aceeaşi oră, un grup de elevi zgomotoşi trec pe lângă ghinda noastră şi pornesc un mic fotbal în stradă. Ne zdruncină zdravăn dar ştii care e partea bună? Ne salvează de o mulţime de fapte rele care se dau peste cap şi se transformă în fapte bune. Uite!
În faţa lor, un băieţel care semăna cu băieţelul nostru plângea pentru că nişte copii mai înalţi îi luaseră penarul şi nu voiau să i-l mai dea înapoi. În lumea din exterior, elevii tocmai observaseră ghinda şi o luaseră la picioare pe trecerea de pietoni. În lumea din ghindă, cutremurul i-a determinat pe băieţii cei înalţi să-i dea penarul înapoi băieţelului şi chiar să-l invite la o partidă de baschet după ore.
- La următorul cutremur partida de baschet probabil o să se transforme în fotbal, a râs prinţesa.
- De ce îmi arăţi toate ciudăţeniile astea?
- Pentru că sunt o prinţesă care se plictiseşte chiar şi în nebunia asta de lume. Uneori trag cu ochiul la lumea voastră mare şi nu-mi vine să cred cu ce feţe lungi umblaţi unii dintre voi. Când vă văd atât de trişti, îmi vine să strig la voi că există locuri mult mai imprevizibile şi mai ciudate decât lumea voastră. Din când în când îmi place să vă şi arăt cum ar fi să trăieşti într-un loc care se răstoarnă de sute de ori pe zi.
Băieţelul a început să râdă
- Să ştii că mai bine umblu cu lipici în penar decât să mă trezesc că ora de mate se schimbă brusc în limbi străine. Cum îţi dai seama ce teme ai de făcut sau ce lecţie ai avut de învăţat?
- Nu ştii niciodată, a râs iarăşi prinţesa
Băieţelul a vrut s-o mai întrebe de ce nu iese din lumea din ghindă dar s-a trezit că i se lungesc tot mai mult picioarele şi că ghinda se face tot mai mică. Sute de scântei colorate au apărut iarăşi şi hop! era din nou gata să traverseze pe trecerea de pietoni de lângă şcoala lui.
- Psst, n-am voie să fac prea multe magii dar ţi-am pregătit o surpriză. Tot ce te rog e să ai grijă de ghindele pe care le întâlneşti pe viitor şi să le fereşti de la strivire, fără să povesteşti vreodată secretul nostru, s-a auzit vocea subţire a prinţesei.
Băieţelul era buimac şi s-a gândit că totul a fost doar un vis. Nu înţelegea cum a adormit mergând dar nu se putea abţine din zâmbit. “Auzi o lume care se întoarce cu fundul în sus, de o sută de ori pe zi! Ce nebunie!“. S-a aplecat totuşi,a cules ghinda din stradă şi a aşezat-o în iarbă, cât mai departe de maşini. În drum spre casă, s-a întâlnit cu copiii care îi lipiseră penarul. La început a vrut să-i evite dar, ca prin magie, s-a trezit că vorbeşte cu cei şase băieţi buclucaşi. “Nu vrei să vii pe la mine mai târziu? I-am invitat pe băieţi la un baschet în curte“, l-a întrebat unul dintre puştii care îl chinuiseră încă de când pusese piciorul pentru prima dată în şcoală.
- Lumea chiar se întoarce cu fundul în sus, a bombănit băieţelul nostru.
- Ai spus ceva?, l-au întrebat copiii.
- Nu…ne vedem la baschet mai târziu.
Din ziua aceea, băieţelul nostru a protejat toate ghindele pe care le-a întâlnit, le-a mutat pe iarbă ca să fie în siguranţă şi a zâmbit de fiecare dată când ceva trist i se întâmpla pentru că acum ştia un mare secret: lumea se învârte şi se rostogoleşte când te aştepţi mai puţin.
Prinţesa din ghindă e mult mai fericită de când lumea nu i se mai cutremură de o sută de ori pe zi şi şi-a organizat regatul mult mai bine. Dacă va reuşi să-şi aducă ghinda într-un loc cât mai ferit din care să nu o mai fure nici o veveriţă, o să iasă în lumea mare pentru o zi şi o să-i mulţumească pentru ajutor băieţelului nostru.
Şi-am încălecat pe o ghindă
Şi v-am spus o poveste ascunsă într-o grindă.
Sunt sigură că o să ne distrăm de minune în parc. Nu uitaţi să veniţi cu bicicletele ca să fim spiriduşi pe două roţi 
