Poveştile zăpăcitei

sursa: flickr.com

Dragi mămici de spiriduşi şi spiriduşe, vă doresc multă sănătate, fericire şi iubire. Să vă bucuraţi de copiii minunaţi pe care îi aveţi!

Am primit pe mail câteva poveşti şi mesaje de la nişte copilaşi foarte creativi. Poveştile au fost trimise pe post de dar pentru voi mămicile

Iată  un fragment de poezie din partea talentatei Andruţa Gogan şi un cântecel minunat din partea frăţiorului ei Răzvan Gogan. Găsiţi pe saitul lor o mulţime de albume cu muzică pentru copii. Versurile pieselor sunt scrise de Maria Ene de la Lilliput.

Mesaj de la Monica (8 ani), pentru mama ei Diana:

Dragă mami să ştii că te iubesc foarte mult şi sunt cel mai norocos copil din lume pentru că eşti lângă mine. Faci cele mai bune prăjituri, spui cele mai frumoase poveşti şi îmi cumperi cele mai frumoase rochiţe. La mulţi ani!

Poveste scurtă de la Răducu(7 ani) pentru mami:

A fost o dată o mamă foarte frumoasă cu părul roşu şi breton lung. Ea avea un serviciu foarte complicat dar şi super puteri care o ajutau să aibă timp şi pentru tati şi pentru băiatul ei de 7 ani Răducu. Într-o zi de 8 martie copilul ei i-a scris o poveste şi a trimis-o către o editură. Oamenii de acolo au fost aşa de impresionaţi de povestea lui Răducu că s-au hotărât să o publice şi să i-o trimită mamei prin poştă. Aşa mama a primit cel mai frumos cadou de ziua femeii. Te iubesc mami!

Graţiela (10 ani) îi scrie mamei sale despre surpriza pe care i-a pregătit-o:

Dragă mami sper să vezi mesajul ăsat de 8 martie când e ziua tuturor femeilor. Am vrut să îţi fac o surpriză pentru că eu nu am bani să îţi cumpăr cadouri mai speciale. Să ştii că ţi-am făcut portretul cu acuarele şi îl găseşti pe biroul tău când ajungi acasă. Te iubesc! La mulţi ani! Graţi

O poveste deosebită de la Andra

Era odata un orasel linistit,locuit de oameni,si plin de lucruri obisnuite.In apropierea lui, nu prea departe cu toate ca oamenii nu aveau nici o idee despre asta,exista un fel de portal magic care ducea catre o lume total diferita : Lumea fiintelor imaginare.Aici locuiau creaturile imaginate de oameni in toate felurile.

Mii de culori amestecate, forme ciudate si fara un inteles,corpuri ca in basme,etc. Aceasta lume avea si un conducator; numele lui era Spiritul Imaginar . El dorea sa tina secret aceasta lume,dar celelalte fiinte nu mai puteau astepta pana ca oamenii sa afle ca toate gandurile lor se transforma in realitatea paralela .

Intr-o zi,cand Spiritul Imaginar era plecat la un congres pentru discutarea problemei lipsei de oxigen pur, fiintele stapanite de Spirit nu au mai putut rabda si s-au bagat in gandurile oamenilor ca acestia sa afle totul. Oamenii,surprinsi si curiosi,au facut cercetari si (cu putin ajutor din partea fiintelor imaginare) au gasit magicul portal . Dar ………. SURPRIZA ! Oamenii nu s-au dovedid a fi atat de fericiti cum credeau fiintele imaginare,ba chiar au vrut sa le distruga ca sa le ia terenul si s-a il transforme in muzeu unde turistii sa poata da bani grei ca sa ii vada , iar cand afacerea nu va mai avea succes, sa le arda.Fiintele,speriate,isi asteptau cruda soarta,blestemand ca au facut aceasta greseala.

Spiritul avea dreptate (din nou). Cand acesta se intoarse de la congres deoarece problema lipsei de oxigen curat fusese rezolvata cu bine, Spiritul afla de prostia fiintelor imaginare. Ca sa o repare,el avand singura mare putere magica din tinut,a hotarat sa puna o vraja grea pe ei,ca sa uite tot in 2,3 zile. Cand vraja a fost pusa in aplicare, toti s-au simtit amortiti si lipsiti de vlaga, ba chiar au fost atat de obositi ca au uitat de treaba lor , inclusiv de planul cu terenul din celalalt taram paralel. Fiintele au regretat tot, si de atunci au mare incredere in Spirit, iar oamenii nici pana azi nu si-au dat seama de existenta lor ! SFARSIT !

Sursa foto: www.eplante.ro

Acum o mulţime de ani a existat o scurtă vreme în care fiecare floare era de fapt o mică zână cu puteri deosebite.

În timpul zilei florile răspândeau parfumuri frumoase şi bucurau ochii oamenilor, iar în timpul nopţii se transformau în zâne şi făceau tot felul de fapte bune. Toate florile se aflau în grija Primăverii. Ea le dădea nume, ea le ajuta să crească frumos, ea le învaţa cum să răspândească cele mai minunate parfumuri şi tot ea trebuia să fie atentă ca nici o zână să nu uite să se transforme înapoi în floare când se apropiau zorii zilei.

Primăvara avea o grămadă de treabă şi zânele nu-i uşurau deloc munca pentru că făceau o mulţime de năzbătii. Florile de primăvară erau foarte greu de îngrijit pentru că se purtau exact ca nişte copii neastâmpăraţi. Ghioceii, brânduşele, zambilele, toporaşii, albăstrelele erau aproape imposibil de controlat când se lăsa seara. Primăvara trecea în fiecare noapte pe la fiecare grup de flori şi le ruga să fie atente cu vrăjile, să aibă grijă să nu le observe nici un om şi mai ales să-şi folosească puterile pentru a face fapte bune.

Distracţia  preferată a florilor de primăvară era să se joace cu minţile oamenilor. Îi vizitau  când dormeau, le parfumau camerele cu cele mai ameţitoare parfumuri şi apoi le intrau în vise. A doua zi oamenii se trezeau năuci, cu chef de ducă şi cu o poftă nebună de a se arunca pe un câmp cu flori şi a sta la soare.  Din cauza acestei distracţii tot mai mulţi oameni nu se mai duceau la muncă, tot mai mulţi copii nu mai aveau poftă de învăţat şi nimeni nu părea să mai poată să se concentreze la nimic. Bătrânii vremii dădeau vina pe biata Primăvară şi o acuzau că le ia minţile celor mai tineri. Neregulile astea au ajuns până la cel mai puternic Duh de Pădure din perioada aia. Duhul a fost aşa de nemulţumit că a chemat-o pe Primăvara în scorbura unde se ascundea şi i-a cerut socoteală:

- Ce-i povestea asta cu oamenii care nu mai au chef de nimic şi zac toată ziua prin păduri mirosind florile de primăvară? Te-ai înţeles cu Vântul să le luaţi minţile?

- Vai Duhule, cum poÅ£i să crezi aÅŸa ceva? Nu ÅŸtiu ce se întâmplă cu oamenii…am atât de multă treabă că abia reuÅŸesc să mă întâlnesc cu Soarele ÅŸi să topim zăpezile rămase pe la munte.

- Cum adică ai atât de multă treabă?! Doar eÅŸti Primăvara, cu asta trebuie să te ocupi…

- Duhule, eu am în grijă ÅŸi toate florile-zâne de primăvară ÅŸi…e foarte greu să le supraveghezi pe toate.

- Am uitat că s-a votat la ultimul congres al Duhurilor ca florile să fie zâne pe timp de noapte…Am spus de atunci că nu e o idee bună ÅŸi uite unde s-a ajuns!

Duhul tuna şi fulgera. Nu era de acord ca oamenii să petreacă atât de mult timp în natură pentru că exista riscul ca unul dintre ei să zărească un duh sau o zână şi toată viaţa să li se dea peste cap. Zânele, spiriduşii, duhurile nu puteau exista decât dacă oamenii nu ştiau de ele.

Primăvara s-a înfuriat că florile zâne nu o ascultaseră aşa că din cauza nervilor ei şi ai Duhului  începuse o furtună în toată regula.

Ghioceii s-au speriat de tunetele ÅŸi fulgerele care se abătuseră asupra lor. Nu greÅŸiseră atât de mult…doar îi mângâiaseră pe oameni cu petalele pe obraz ca să le fie pielea mai fină ÅŸi mai parfumată. De unde erau să ÅŸtie că toate fetele pe care le mângâiaseră în felul acesta deveniseră atât de mândre de fineÅ£ea pielii lor încât nu se mai dezlipeau de oglinzi?! Albăstrelele începuseră ÅŸi ele să plângă. Ce-i aÅŸa de grav că au folosit culoarea lor pură pentru a înfrumuseÅ£a ochii celor pe care-i vizitaseră în somn? Acum au ochii mai frumoÅŸi…chiar dacă au devenit încrezuÅ£i ÅŸi bat din gene ca toÅ£i ceilalÅ£i să-i poată admira mai bine.

Toate florile de primăvară plângeau îngrijorate din cauza furtunii pe care o stârniseră. Aflaseră că potopul a venit din cauza lor de la bătrâna Iarbă. Iarba le-a povestit că s-au mai întâmplat astfel de furtuni pe vremea când fluturii erau ca nişte prinţi şi toate florile se ofileau de dorul lor. Au plâns atât de mult,  încât din lacrimile lor amestecate cu picăturile de ploaie şi grindina care cădea furioasă din cer,  s-au format nişte boboci ca nişte mărgăritare. Când primăvara a ajuns la primul grup de flori ca să le certe pentru năzbâtiile făcute peste noapte, s-a lovit de un câmp plin cu nişte flori albe cum nu mai văzuse niciodată. A zâmbit şi tunetele au început să se potolească. A vizitat un alt grup de flori şi situaţia era aceeaşi:  peste tot era plin de flori albe, mici şi delicate iar celelalte flori se ofiliseră de tristeţe. Primăvara s-a aplecat către bătrâna Iarbă şi a întrebat-o ce se întâmplase acolo.

- Năzbâtiile astea de zâne flori au plâns atât de mult pentru că te-au supărat încât din lacrimile lor au răsărit florile astea mici.

Primăvara a început să lăcrimeze uitându-se la florile ofilite.

- Bietele de ele, s-au speriat de furtună ÅŸi s-au ofilit…O să numim florile astea noi “Lăcrămioare” ÅŸi de acum nici o floare nu va mai putea să se smulgă din rădăcină la lăsarea nopÅ£ii. Florile vor bucura oamenii numai când aceÅŸtia o să le caute.

După ce a rostit aceste vorbe Primăvara a cules câteva lăcrămioare, şi le-a prins în părul lung şi blond şi apoi a zburat către Duhul de Pădure să-i arate ce răsărise din lacrimile florilor.

Duhul de pădure a fost aşa de impresionat de Lăcrămioare încât a decis să învie toate florile de primăvară şi să le lase totuşi o putere specială, chiar dacă nu mai erau zâne: să poată vorbi între ele şi din când în când oamenii cu suflet curat să le poată auzi poveştile.

După ce ploaia aprigă s-a potolit şi soarele a început din nou să strălucească, oamenii cei năuci s-au trezit ca dintr-un somn greu şi s-au întors la treburile lor. Când au dat peste noile flori le-au adunat şi le-au strâns în bucheţele, minunându-se că nu le mai văzuseră niciodată până atunci. Primăvara a vizitat visele bătrânilor şi le-a transmis povestea şi numele florilor nou răsărite. Bunicii şi bunicile de pe atunci au spus povestea Lăcrămioarelor şi au răspândit numele florilor născute din plânsul fostelor zâne.

Şi-am încălecat pe-un coş cu flori

Şi v-am spus o poveste în culori

Ziua bună spiriduşilor!

Sper că dăruiţi flori şi mărţişoare  tuturor fetiţelor, domnişoarelor şi doamnelor din jurul vostru.

Eu vă dăruiesc trei povesti de primavara:

Printesa ghiocel

Fluturele şi albăstrica

Ursuleţul mărţişor

Să aveţi o primăvară ca în poveşti!

Dragii mei spiriduşi, o vrajă tare curioasă m-a ţinut departe de voi până astăzi când m-am trezit ca dintr-un somn adânc.
În fiecare zi am vrut să vă scriu câte o poveste şi totuşi o vrăjitorie ciudată îmi fura ideile, mă zăpăcea, mă făcea să uit cele mai frumoase întâmplări şi să rămân fără cuvinte.

Acum că a venit primăvara parcă în sfârÅŸit m-am trezit. O fi de la căldură, o fi de la soare…o fi de la mirosul de ghiocei…

Ce-ar fi să îmi trimiteţii voi o poveste despre vrăjitoarea care m-a împiedicat să mai scriu poveşti?
Cu ajutorul poveştilor voastre o să pot să rup vraja definitiv şi să mă întorc la scris

Aştept poveştile voastre până pe 5 martie. O să public toate poveştile primite de la voi  în dar pentru toate mămicile, chiar de 8 martie.

P.S. Tare dor mi-a fost de voi…

Un an nou fericit spiriduşelor şi spiriduşilor! Să fiţi veseli şi cuminţi, să vă jucaţi şi să citiţi muuuuulte poveşti frumoase!

Câştigătorul concursului “CiteÅŸte o poveste” este o fetiţă în vârstă de 12 ani pe nume Andra. Ajutată de tăticul ei a imprimat toate poveÅŸtile pe un cd ÅŸi le-a expediat către “FundaÅ£ia Totul pentru Copii” din BucureÅŸti.

Vă mulţumesc tuturor celor care vă gândiţi şi la copiii mai puţin fericiţi decât voi. Haideţica în 2010 să fim mai buni şi mai atenţi la suferinţa celor din jurul nostru, aşa cum le stă bine unor spiriduşi adevăraţi.

Vă pup pe toţi şi toate! Ne citim şi ne auzim la anul cu şi mai multe poveşti zăpăcite pentru voi toţi!

Bună seara dragi spiriduşi şi spiriduşe!

Vă scriu cu întârziere pentru că a fost o perioadă foaaaaarte ocupată şi Moşul a avut nevoie de tot ajutorul ca să livreze cadourile voastre la timp.

Sper că aţi primit tot ce vă doreaţi şi că aţi împodobit cei mai frumoşi brăduţi.

Chiar dacă a trecut Crăciunul, darurile sunt binevenite oricând, mai ales atunci când sunt dăruite celor care au întradevăr nevoie de ele. Vă invit să faceţi o bucurie cuiva, dar să şi câştigaţi un premiu frumos pentru asta!

Ca să-i arătaţi Moşului că sunteţi întradevăr nişte copii foarte cuminţi, ce-ar fi să vă gândiţi şi la cei mai puţin norocoşi decât voi? Tot anul am creat poveşti  şi am sperat că le-aţi citit în număr cât mai mare. Unii copii din păcate nu pot citi pentru că nu văd şi au nevoie de ajutorul nostru pentru a descoperi lumea poveştilor.

Dacă vreţi să ajutaţi copiii nevăzători să asculte poveşti frumoase, rugaţi-vă părinţii să vă ajute să le faceţi o mică bucurie. Iată  cum:

NiÅŸte omuleÅ£i au decis să devină un fel de ajutoare ale MoÅŸului ÅŸi au înregistrat o mulÅ£ime de poveÅŸti pentru copiii care nu pot să citească. Am înregistrat ÅŸi eu poveÅŸtile “MoÅŸ Crăciun a răcit” ÅŸi “Åžoarecele ÅŸi pisica“. Ele apar ca fiind trimise de revista Lilliput pentru că nimeni nu m-ar fi crezut că sunt chiar o spiriduşă zăpăcită

Puteţi găsi CD-ul cu poveşti aici. Poveştile audio se salvează şi apoi se imprimă pe un CD gol. Coperţi pentru CD puteţi găsi aici. Cd-ul se pune frumuşel într-un plic şi se trimite prin Poştă unor copii Găsiţi o mulţime de adrese de centre de copii din toată ţara chiar aici

Primul copil sau părinte care îmi povesteÅŸte într-un mail sau printr-un comentariu că a reuÅŸit să dăruiască CD-ul de mai sus va avea parte de o surpriză din partea mea: câştigă cartea de poveÅŸti “Pădurea vrăjită”.

Tot ce trebuie să faceţi este să fotografiaţi cd-ul şi plicul în aşa fel încât să se vadă către ce fundaţie/centru(etc.) l-aţi expediat.

Fiţi darnici aşa cum a fost şi Moşul cu voi. Hai să arătăm tuturor că ştim să şi dăruim, nu doar să primim

Ideea “CiteÅŸte o poveste” a pornit anul trecut pe blogul Gramo.ro ÅŸi s-a materializat în deja doua CD-uri cu poveÅŸti audio pentru copii pe care vă invit să le ascultaÅ£i ÅŸi să le dăruiÅ£i.

EDIT: Avem deja o castigatoare pe care o voi anunta maine seara

Acum multă vreme, în oraşul Nazareth locuia o tânără fată pe nume Maria. Era foarte harnică, credincioasă şi frumoasă. Toată lumea o iubea, mai ales Iosif, tâmplarul cu care urma să se căsătorească.

Într-o zi, pe când Maria făcea curăţenie un înger a apărut în faţa ei. S-a înspăimântat grozav pentru că nu mai văzuse un înger niciodată şi nu înţelegea de ce acesta i se arătase tocmai ei.

-          Nu te teme! i-a spus îngerul Gabriel. Dumnezeu m-a trimis la tine să îţi dau o veste minunată.

Maria tremura şi se gândea că poate visează.

-          Vei avea un băieţel şi îi vei pune numele Iisus.

Nu se putea. Nici măcar nu se căsătorise încă cu Iosif. Cum o să-i spună acestuia că o să aibă un copil? Îngerul i-a ghicit gândurile şi a încercat să o încurajeze.

-          Duhul Sfânt face miracole. De aceea fiul tau Iisus va fi fiul lui Dumnezeu. Nu te mira! Ştii doar că toată lumea spune despre verişoara ta Elisabeta că nu poate avea copii. Ei bine ea este deja însărcinată. Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu.

Iosif a rămas alături de tânăra fată pentru că îngerul i-a apărut şi lui în vis. Ingerul l-a sfătuit să nu-i fie frică şi să o ia de soţie pe Maria, mama lui Iisus.

Pentru că August, împăratul roman din acele timpuri s-a hotărât într-o zi că vrea să afle câţi oameni locuiau în ţară, a ordonat ca toată lumea să-şi înregistreze numele în oraşul în care se născuseră. Maria şi Iosif se născuseră în oraşul Betleem aşa că au fost forţaţi să pornească într-acolo, deşi sorocul naşterii se apropia. Drumul de mai bine de 10 kilometri a fost foarte obositor pentru Maria.  Au ajuns seara târziu şi oraşul era plin de oameni care veniseră să respecte ordinul împăratului. Cei doi nu aveau unde să doarmă pentru că nimeni nu-i mai primea. Abia la marginea oraşului au reuşit să găsească o peşteră în care pe timp friguros păstorii îşi adăposteau animalele. Mariei îi venise timpul să nască aşa că peştera aceea a fost un adăpost suficient de bun. După miezul nopţii Iisus Hristos s-a născut. Maria l-a înfăşat şi l-a culcat în ieslea în care erau puşi mieii.

La scurtă vreme micul prunc a început să primească vizitatori. Au sosit întâi nişte păstori din apropierea Betleemului care aflaseră de la Îngerul Domnului măreaţa veste a naşterii. Iosif şi Maria i-au ascultat uimiţi şi fericiţi.

Apoi au sosit cei trei crai de la răsărit. Aceştia erau înţelepţii care studiau stelele şi credeau că pe cer o dată cu naşterea unui om apare o stea. În noaptea aceea friguroasă observaseră o stea nouă şi frumoasă. S-au ghidat după ea şi au ajuns la pruncul Iisus care se odihnea în ieslă. Craii auziseră de la iudei de Mesia şi de aceea au cinstit pruncul sfânt cu tămâie ca pe Dumnezeu, cu aur ca pe un împărat şi cu smirnă ca pe un muritor. A doua zi cei trei crai s-au întors în ţinuturile lor pentru a răspândi vestea naşterii Mântuitorului.

Iosif şi Maria erau mândrii de micul prunc şi nu mai aveau nici o îndoială în privinţa miracolului înfăptuit de Dumnezeu.

În seara de Crăciun să nu uitaţi să vă amintiţi de povestea aceasta. Găsim cadouri sub brad ca să ne amintim de darurile sfinte primite de pruncul Iisus şi ne bucurăm de sărbătorile de iarnă împreună cu prietenii şi familiile noaste pentru a slăvi străvechiul miracol înfăptuit de Dumnezeu.

Să fiţi cuminţi, buni şi recunoscători, acesta este darul cel mai de preţ pe care-l puteţi face celor dragi vouă.

Şi-am încălecat pe-un măgar

Åži v-am spus o poveste cu har

În sfârşit ninge dragilor! Mi-era aşa de dor de ninsoare. Sunt sigură că e mâna lui Moş Crăciun la mijloc. Sper să aştearnă o pătură groasă de zăpadă şi să putem lua cu asalt derdeluşurile. De cum am deschis ochii si am vazut fulgişorii ăştia mici de nea mi-a venit o idee de poveste şi am vrut neapărat să o citiţi şi voi astăzi.

Aceasta este povestea lui Tomi şi a săniuţei lui puse pe şotii în fiecare iarnă.

Era un decembrie geros  când Tomi a găsit sub brad o săniuţă albastră cu tălpicele bine ascuţite. A chiuit de fericire, s-a urcat pe ea, a târât-o după el pe covoarele din apartament şi apoi a abandonat-o lângă celelalte cadouri. Era prea mic ca să înţeleagă la ce i-ar folosi o sanie. Îl distrau mai mult maşinuţele, ursuleţii şi mormanele de dulciuri pe care le găsise sub brad.

- De unde a apărut sania asta, dragă? a întrebat în şoaptă mama lui Tomi.

- Nu i-ai cumpărat-o tu? i-a răspuns uimit tăticul

- Poate au trecut bunicii ÅŸi i-au pitit-o printre crengi… Oricum Tomi e prea mic pentru o astfel de jucărie. Nu ÅŸtiu ce a fost în capul lor. Copil de patru  ani să-l urci pe sanie…

- Lasă că o ducem în cămară şi o să i-o dăm când o fi mai mare şi o pleca pe derdeluşuri cu ea.

Zis şi făcut. Săniuţa nou-nouţă a fost apucată de sfoară şi urcată pe raftul cel mai de sus din cămară. I-au stins lumina şi au lăsat-o acolo. A doua zi de Crăciun s-a nimerit ca Tomi să rămână singur acasă câteva ore pentru că părinţii plecaseră să-i muştruluiască pe bunici pentru cadoul nepotrivit. Cum trecea Tomi pe lângă uşa cămării, cum auzea numai troznituri şi bufnituri ca şi cum cineva s-ar fi zbătut să evadeze de acolo. Băieţelul a scotocit prin toate sertarele din bucătărie până când  a pus mâna pe cheile de la cămară şi a descuiat uşa să vadă ce se întâmplă.

Dezastru! O mulţime de cutii şi cutiuţe fuseseră prăvălite de la locurile lor, un borcan cu dulceaţă de zmeură se prelingea pe perete iar săniuţa ce-a nouă atârna spânzurată de o coadă de mătură şi parcă-l implora pe Tomi să o salveze de acolo.

- Te ajut eu săniuţo! strigă Tomi şi se căţără ca o maimuţică pe rafturile înalte ale cămării

Când să pună mâna pe sfoara groasă şi să tragă de sanie, părinţii tocmai ce intrară în bucătărie. Mama trase un ţipăt scurt şi aproape că leşină la vederea lui Tomi care se căţărase pe raftul cel mai de sus al cămării şi se umpluse de praf şi de dulceaţă.

Tăticul l-a dat jos de unde se cocoţase şi l-a trimis la culcare.

-  Dragă, ăsta mic s-a urcat după sanie îţi spun eu. Nu trebuie să i-o mai ascundem că întoarce casa cu fundul în sus.

- AÅŸa e…dar tot nu înÅ£eleg de unde a apărut sania asta la noi în casă. Ai văzut că bunicii au zis că i-au trimis trenuleÅ£ul electric.

-  Poate i-a trimis-o Moş Crăciun

- Ei da!

Cei doi părinţi au făcut curăţenie în cămară, au şters săniuţa de dulceaţă şi au aşezat-o înapoi sub brad. Nu mai văzuseră o astfel de sanie şi parcă lemnul ei mirosea a scorţişoară, a turtă dulce, a vanilie şi a prăjiturele. Era ceva miraculos la mijloc.

Când Tomi ÅŸi-a terminat somnul de dup-amiază a auzit un pâsâit din sufragerie. Ceva sau cineva îl tot chema. S-a dat jos din pat ÅŸi a pornit de-a buÅŸilea spre bradul din sufragerie. I s-a părut că a auzit “MulÅ£umesc amice!”. Se uita în jur ÅŸi nu vedea pe nimeni. Apoi a observat sania ÅŸi a încălecat fericit pe ea.

- Ai să vezi că o să fiu cea mai bună sanie din lume.

- Cine a zis asta?!

- Euu! Ascultă-mă repede. Cadourile de la Moş Crăciun pot vorbi doar în a doua zi de Crăciun. Când se va întuneca eu o să amuţesc şi o să fiu ca toate celelalte jucării. Tu să ştii că vin direct din Laponia din atelierele spiriduşilor, că Moş Crăciuniţa a presărat praf de prăjiturele magice peste tălpicile mele ca să fiu cea mai rapidă şi că de mâine o să ningă mult şi o să putem să ne jucăm împreună. Îţi mulţumesc că m-ai scos din cămară. Dacă rămîneam depozitată acolo până când te făceai tu mai mare, ai fi uitat de mine şi eu n-aş mai fi putut să-ţi povestesc toate astea. Eşti un băieţel curajos Tomi!

- MulÅ£umesc săniuÅ£o…

- Să nu uiţi să fii la fel de curajos şi pe derdeluş pentru că sania ta e de la Moş Crăciun şi ai să vezi cum te va proteja de căzături.

Apoi săniuţa a amuţit. Părinţii l-au găsit pe Tomi dormind cu capul pe sanie şi s-au înduioşat. Afară ningea cu fulgi mari şi se aşternuse un strat de zăpadă numai bun de săniuş. L-au îmbrăcat bine pe băieţel şi l-au scos la plimbare cu jucăria aterizată parcă din cer.

De cum a atins zăpada, săniuţa a fost ca un peşte în apă. S-a smuls din mâna tatălui şi a început să-l poarte pe Tomi pe derdeluş uimind pe toată lumea.

- Ia uitaÅ£i-vă ce bine se dă băiatu’ ăla aÅŸa de mic! strigau toÅ£i copiii

- Mamă ce sanie frumoasă! N-am mai văzut aÅŸa ceva…chicoteau copiii mai mici ÅŸi alergau după Tomi

La început părinÅ£ii strigau speriaÅ£i: “Tomi, ai grijă! ÃŽntoarce-te imediat! O să te loveÅŸti”. Văzând însă cât de priceput era băieÅ£elul lor ÅŸi cum sania parca frăna ÅŸi curba singură, s-au liniÅŸtit ÅŸi l-au privit visători de pe margine.

- Poate chiar e de la Moş Crăciun săniuţa, zise mama.

- Altă explicaţie nu avem, zise şi tata.

Şi-am încălecat pe-o săniuţă

Şi v-am spus o poveste drăguţă.

La sfârÅŸitul acestei săptămâni voi publica  “Povestea pruncului Iisus”. Această poveste a apărut ÅŸi în numărul de decembrie al revistei Lilliput

Dacă aveţi poftă de desenat, aştept creaţiile voastre pe adresa povesti@zapacita.ro

Vă reamintesc că la sfârşitul anului voi premia cei mai activi ilustratori de poveşti.

P.S. I-aţi scris Moşului? Aţi fost cuminţi? Cum i-aţi trimis scrisorile voastre?

Iata adresa oficiala a lui Mos Craciun:

Santa Claus
Santa Claus Village
FIN-96930 Arctic Circle
Finland

A fost o dată o iarnă mai friguroasă ca oricând. Toată lumea era îngropată în nămeţi uriaşi. Vântul sufla furios şi tăios. Toate şcolile erau închise. Nimeni nu mai mergea la serviciu. Totul era îngheţat şi pustiu pentru că toţi oamenii stăteau adăpostiţi la căldură în casele lor.

Crăciunul se apropia şi toţi copiii se întrebau cum o să mai ajungă Moş Crăciun la casele lor când toate hornurile erau pline de zăpadă, geamurile îngheţate şi străzile adevărate tunele.

Viscolea aşa de rău încât părea imposibil chiar şi pentru Moş Crăciun să mai zboare cu sania lui fermecată.

În Laponia situaţia era şi mai gravă. Toţi spiriduşii forfoteau la fabrica de jucării ca să termine producţia la timp, Moş Crăciuniţa nu-şi mai vedea capul de treabă şi cocea de zor la cozonaci, renii stăteau ascunşi la căldură pentru că altfel riscau să se transforme în statui de gheaţă, iar sania fermecată era de negăsit.

Moş Crăciun, înfofolit sub o pătură pufoasă, tuşea şi strănuta.

-      Moşule nu ai cum să duci toate cadourile pe vremea asta. Uite cât eşti de bolnav. Mă tem că va trebui să amânăm Crăciunul până când te faci bine, spuse spiriduşul şef.

-      Să amânăm Crăciunul? Nu am făcut asta niciodată şi nu se poate să facem aşa ceva nici acum! Sania fermecată poate să treacă prin orice viscol, a tunat Moş Crăciun

-      MoÅŸule…sania fermecată…

-      S-a îmtâmplat ceva cu sania?!spuse moşul impacientat. Apoi s-a apucat să fluiere printre strănuturi, încercând să cheme astfel sania la fereastră că să o poată verifica.

-      Sania e de negăsit, spuse spiriduşul şef cu glasul tremurând.

-      Imposibil! Sania trebuie să vină când fluier. AÅŸa a fost de sute de ani…

-      Noi credem că e îngropată în zăpadă şi praful de stele care o făcea să funcţioneze a îngheţat. De-asta nu mai răspunde la fluierături.

Moş Crăciun s-a ridicat grăbit din pat, şi-a pus haina cea mai călduroasă şi cizmele îmblănite, a luat un sac mare plin cu praf de stele şi a ieşit afară să vadă ce s-a întâmplat cu sania.

MoÅŸ CrăciuniÅ£a a început să Å£ipe îngrijorată: “O să te îmbolnăveÅŸti mai rău! Intră imediat în casă! Nu ai voie să te ridici din pat!” Era deja prea târziu. MoÅŸul înainta prin nămeÅ£ii uriaÅŸi cu capul gol, pentru că viscolul îi zburase instantaneu căciuliÅ£a roÅŸie.

Sania era de negăsit şi Crăciunul era a doua zi. Nu avea timp să construiască o alta sanie şi era şi prea bolnav pentru a zbura pe o astfel de vreme. S-a hotărât să arunce praful de stele pe zăpadă în speranţa că o va topi şi îşi va putea recupera sania. Vântul era atât de puternic încât praful de stele nu s-ar fi lipit de zăpadă oricât ar fi încercat. Milioane de bucăţi de steluţe au zburat purtate de vânt prin toate colţurile lumii.

Moşul s-a lăsat păgubaş şi s-a întors în casă şi mai răcit decât plecase. Crăciuniţa înduioşată nu l-a mai certat. I-a dat o cană mare de lapte cu miere şi scorţişoară şi s-a aşezat lângă el. Trebuia să fie o modalitate de a salva Crăciunul.

-      Moşule ce-ar fi dacă am ruga părinţii să ne ajute?

-      Nu se poate. Toate scrisorile copiilor sunt la noi. Şi în plus toate magazinele sunt închise din cauza zăpezii. Nu ar avea ce să le cumpere.

-      Păi tu nu te-ai uitat la ştiri?

-      Crezi că eu am vreme să mă uit la televizor când trecem printr-o astfel de criză? A întrebat Moşul nervos.

-      Praful de stele cu care încercai tu să topeşti zăpada a zburat prin toate colţurile lumii. Numai la noi mai e vremea aşa de urâtă. În rest s-a oprit ninsoarea şi zăpada începe să se topească.

-      Serios?Extraordinar! Bine măcar că pot ieşi părinţii din case să cumpere brazi. Păcat că nu o să aibă nici un cadou de aşezat sub pomul de Crăciun.

-      Pai de ce să nu aibă? Le trimitem scrisorile copiilor şi îi rugăm să cumpere ei cadourile pentru că Moş Crăciun a răcit.

Moş Crăciun tăcea. Nu-i convenea situaţia. Cadourile sunt meseria lui. Nu putea să lase o sarcină aşa de importantă în mâinile părinţilor. Copiii şi-ar fi dat seama şi Crăciunul n-ar mai fi fost Crăciun.

I-a venit o altă idee. S-a ridicat din pat şi a fugit în fabrica de jucării să verifice cât praf de stele mai avea. Toţi spiriduşii dormitau, convinşi că nu se va mai face nici o livrare a doua zi.

-   Treziţi-va în clipa asta! O să trimitem toate cadourile orice ar fi! Terminaţi producţia de jucării! Mâine de dimineaţa toţi copiii trebuie să îşi primească darurile.

-   A înnebunit MoÅŸ Crăciun! Cred că e de la răceală…spuse un spiriduÅŸ mai tânăr.

Moşul, încărcat cu vreo 10 saci de praf de stele a alergat înapoi în casă şi a pus mâna pe telefon.

-      Alo? Crăiasa zăpezii?

-      Da…Cine e la telefon? Sunt foarte ocupată.

-      Sunt Moş Crăciun. Ia te rog o pauză din suflat şi vino până la mine.

-      S-a întâmplat ceva?

-      Da, e urgent! Ai uitat crivăţul pornit la noi şi nu mai pot să-mi dezăpezesc sania.

-      Ai încercat cu praf de stele?

-      Am încercat! Mi-a zburat tot din pricina vântului.

-      Bine, hai ca zbor până deasupra voastră si arunc eu nişte praf de stele. Dar îmi rămâi dator să ştii!

-      Cum să nu Crăiaso?! Te aşteaptă zece saci aici dacă reuşeşti să-mi scoţi sania de sub nămeţi.

În timp ce Crăiasa zăpezii presăra praful fermecat deasupra Laponiei, Crăciuniţa găsise cartea de bucate a bunicii sale. În cartea asta se afla o reţetă secretă de băutură care îţi ia răceala cu mâna.

Moşul îşi punea grăbit costumul şi sorbea dintr-o cană imensă, licoarea magică. A tras un ultim strănut şi gata! Răceala a dispărut ca prin minune.

-      La drum! strigă Moşul şi renii se ridicară de pe lângă sobe gata de încă o călătorie.

Crăiasa se ţinuse de cuvânt. Sania aştepta cuminte să fie încărcată cu cadouri şi să pornească în înconjurul lumii ca în fiecare an.

Renii au fost înhămaţi, cadourile aranjate cu grijă, Crăciuniţa l-a sărutat pe obraz pe Moş Crăciun şi totul a reintrat în normal

-      Unde sunt sacii mei cu praf de stele? Întrebă Crăiasa Zăpezii miorlăindu-se.

-      Hai înauntru să ţi-i dau. Era cât pe aci să strici Crăciunul, dragă. Poate ar trebui să-ţi iei şi tu o vacanţă. Prea ai exagerat anul ăsta, zise Crăciuniţa cu un glas obosit.

-      Dragă…ÅŸtii cum e. Trebuie să-mi câştig ÅŸi eu existenÅ£a. Anul ăsta nu mai aveam nici fir de praf de stele în toată bucătăria. Păi îmi mai creÅŸteau mie cozonacii fără sacii ăstia?

Şi-am încălecat pe-o sanie

Şi v-am spus o poveste fără nici o dihanie!