Archive for the ‘Şoricei’ Category

A fost o dată un şoricel care dormea toată ziua. Avea codiţa lungă şi subţire, urechile frumos rotunjite şi blana impecabilă- că doar dormea atât de mult că nu apuca să o tocească şi să o smotocească.

Ceilalţi şoricei din vizuină îl porecliseră şoricelul Snor pentru că sforăia cât era ziua de lungă. Deschidea ochii mici ca două bobiţe de piper numai când simţea miros de mâncare.
Caşcavalul afumat era cel mai bun ceas deşteptător pentru Snor. Cum se întorceau şoarecii de la vânătoare şi treceau cu bucăţele de caşcaval pe lângă culcuşul lui, cum se lua somnorosul nostru după ei.

Părinţii îl certau aproape în fiecare zi şi se rugau de el să se apuce o dată de treabă.
- Ori te duci la vânătoare ca toţi şoarecii responsabili, ori te trimit la şcoala de şobolani şi te angajezi la un laborator de ştiinţă. Nu se poate măi tată să dormi toată ziua şi să te trezeşti doar când îţi vine caşcavalul la nas… ne faci şi de răs, zău aşa!
- ZZZZzzz…Snor adormea în timp ce Tata şoarece încă îl mai dojenea.

Azi aşa, mâine aşa, părinţii nu ştiau ce să mai facă iar burtica lui Snor se rotunjea tot mai mult, umflându-se cu caşcaval şi somn. Familiile de şoareci începuseră să cârcotească şi nu prea mai erau de acord să-şi împartă prada cu şoricelul somnoros:
- Păi ce-i asta? Eu îmi pun coada la bătaie, rod saci de grâu, mă fugăresc toate mâţele, mă alungă oamenii cu mătura şi mă momesc cu otravă, ca să mănânce leneşul ăsta? a ţipat într-o zi un şoarece cam de vârsta lui Snor în timp ce şoricelul nostru adormise cu caşcavalul în braţe.
- Scoală-te măi mamă că râde toată lumea de tine. Ditamai şoricelul să adormi cu mâncarea în lăbuţe…l-a zguduit îngrijorată mama şoricel.
Snor a deschis un ochi, a mai luat o gură din bucata de caşcaval şi a adormit la loc
- Sfidare! Au ţipat toţi şoarecii.

Trezit de strigătele lor, şoricelul a deschis amândoi ochii şi a mormăit:

- Ei nu mai faceţi atâta gălăgie fraţilor…Credeţi că eu vreau să dorm aşa? Nu ştiu ce am. Doar vă amintiţi şi voi că acu ceva vreme eram cel mai agil şoricel şi vă aduceam cele mai gustoase rotiţe de caşcaval. Nu ştiu zău de ce adorm aşa…şi n-apucă bine Snor să-şi termine vorba că s-a şi pus pe sforăit.
Tata şoricel îl privi curios pe şoarecele mai tânăr care iscase revolta.
- Ia arată şi mie caşcavalul ăla din care i-ai tăiat lui Snor pentru cină.
- Păi…l-am aruncat.
Toată şoricimea a făcut „Vaaai”.
- Ai aruncat tu bunătate de mâncare?
Şoarecele se uita în jos şi nu ştia ce să răspundă. Înşelăciunea lui ieşea la iveală.
- Bine, recunosc. I-am pus somnifere în caşcaval pentru că mă enerva.
Mama lui Snor s-a aşezat pe o rolă de caşcaval ca să nu leşine.
- Da’ cu ce ţi-a greşit băiatul meu?! A întrebat uiimit tatăl
- În fiecare seară aducea mai mult caşcaval decât mine; şi mai bun. Toate şoricioaicele chicoteau şi glumeau cu el. Toate bătrânele îl alintau şi-l mângâiau pe urechi. Părinţii mei voiau să mă angajeze la laborator că ziceau că nu sunt bun de vânătoare…Iertaţi-mă, vă rog eu!

Şoricimea a făcut iar „Vaaai!”
- Şi acuma cum îl trezim? A întrebat mama lui Snor suspinând
- Mâine o să fie ca nou
„Uraaa!” a strigat şoricimea


Şi uite aşa şoricelul Snor, a redevenit şoricelul vânător, spre bucuria părinţilor lui care acum puteau să se relaxeze şi să se bucure liniştiţi de bătrâneţe. Şoricimea a fost aşa de indignată de trădarea şoarecelui tânăr încât a insistat să fie trimis neapărat la un laborator, „să lucreze cu oamenii şi să ne lase în pace”. Lui Snor i-a fost însă milă de el şi a convins pe toată lumea să-i mai dea o şansă. Acum cei doi adună mâncare împreună şi se antrenează pentru a deveni tot mai agili şi săltăreţi.


Şi-am încălecat pe-o rotiţă de caşcaval
Şi v-am povestit un caz real.

Pentru că aţi fost cuminţi, iată şi varianta audio a poveştii Şoarecele şi pisica

Nu uitaţi că dacă aveţi vreo idee de poveste, preferinţe pentru anumite personaje, sugestii sau reclamaţii vă aştept cu drag să-mi scrieţi

Demult de tot, pe când animalele abia fuseseră domesticite, şoarecii şi pisicile trăiau în armonie. Nu era nici vorbă de ceartă şi alergătură între aceste animale şi nimeni nu s-ar fi gândit că lucrurile vor sta cu totul altfel.

Pisicile să prindă şoareci? Nici pomeneală! Mâncau impreună, dormeau împreună, se jucau şi se plimbau cât era ziua de lungă.

Toţi câinii erau invidioşi pe această prietenie dar se mulţumeau cu atenţia deosebită pe care o primeau din partea oamenilor. Câinii aveau voie să doarmă la intrarea în case şi chiar la căldură pe timp de iarnă, erau răsfătati cu mâncarea cea mai bună şi preţuiţi pentru calităţile lor deosebite de paznici.

Pisicile în schimb dormeau pe unde apucau şi se mulţumeau cu resturile de la masa câinilor. Oamenii încă nu descoperiseră la ce le-ar putea folosi o pisică şi de multe ori le alungau de prin curţile lor.

Şoriceii nu-si bateau capul cu oamenii şi furau mâncare de oriunde apucau, lucrând umăr la umăr cu pisicuţele.

Toate astea s-au schimbat într-o bună zi când un copil care se juca la soare, a zărit un pui de pisică. I s-a parut un animal foarte drăgălaş şi a început să-l strige. Pisica s-a apropiat timid şi încet-încet s-a lăsat mângâiată. Copilul râdea fericit şi mângâia pisoiul pe toate părţile. Animalul nu înţelegea prea bine ce i se intâmpla dar s-a surprins torcând şi răsucindu-se de placere exact aşa cum făcea când bea lapte de la mama lui.

Toata curtea părea că înnebunise. Câinii mârâiau furioşi, şoriceii se ascundeau prin colţuri şi vorbeau indignaţi despre trădare şi celelalte pisici se apropiau speriate dar curioase.

De la atâta zgomot tatăl copilului s-a oprit din treabă şi a ieşit afară să vadă ce se întâmpla. A încercat să gonească puiul de pisică dar copilul a început să plângă şi l-a strâns tare în braţe. Înduioşat, tatăl a hotărât că va primi pisica în casă, dar că o va alunga imediat dacă se va ţine de năzbâtii şi stricăciuni.

Pisoiul era în culmea fericirii. Dormea la căldură, era alintat în fiecare zi şi primea aceeaşi mâncare pe care o primeau şi dulăii de pază.

Toată şoricimea părea însă că luase foc şi vechea prietenie fusese deja uitată. Pisicile nu mai erau primite la masa şoarecilor şi se organiza o adevarată revoltă pentru a-l alunga pe pisoi din casă.

Un şoarece mai gras a avut ideea să strice toată mâncarea din casă, pe când dormeau toţi şi să presare frimituri şi resturi în dreptul culcuşului pisoiului.

Planul său a funcţionat perfect. În dimineaţa următoare când oamenii au văzut paguba, au fost convinşi că pisoiul era responsabil şi l-au aruncat înapoi afară.

Toţi şobolanii şi şoriceii se tăvăleau prin praf de râs iar pisicile mai bătrâne bombăneau: “Aşa-i trebuie! Dacă nu şi-a văzut lungul cozii! Ce-a căutat sa doarmă cu oamenii?!”

Puiul de pisică nu s-a lăsat însa şi s-a jurat că se va răzbuna pe sabotori.

În seara aceea a fost convocată o şedinţă pisicească secretă şi pisoiul le-a povestit tuturor cât de frumos era în casa oamenilor, ce mâncare primea, unde dormea şi cât de răsfăţat era tot timpul. Toate pisicile au strigat că vor şi ele să locuiască în case şi că s-au săturat să mănânce resturile şoarecilor şi ale câinilor. Atât i-a trebuit pisoiului pentru a da naştere unei adevărate revoluţii.

Din noaptea aceea a început alergătura şoarecilor şi alungarea lor din curţile oamenilor. Îi vânau prin cămări, prin bucătării, prin coteţele găinilor şi apoi îi adunau pe toţi în faţa caselor. Nici o pisică nu s-a mai gândit să se joace cu un şoarece şi nici un şoarece nu şi-a mai împărţit prada cu o pisică. Se purta un adevărat război.

Oamenii au fost atât de fericiţi să scape de prădători încât pisicile şi-au câştigat astfel dreptul de a sta în casă, cu condiţia să prindă şoareci şi să toarcă frumos.

Şi uite aşa dragii mei, şoarecii şi pisicile s-au certat definitiv şi au ajuns din prieteni, duşmani.

Şi-am încălecat pe-un pisoi,

Plin cu poveşti, numai pentru voi!