Poveştile zăpăcitei

Iată o poveste emoţionantă pe care am primit-o în dar de Ziua Copilului de la cititoarea mea fidelă Andra. Citind-o veţi descoperi câtă dreptate are. Cu toţii suntem copii, cu toţii avem suflete bune şi poftă de joacă…doar că oamenii mari mai uită din când în când. Noroc cu cei mici care nu vor lăsa pe nimeni, niciodată, să uite frumuseţea copilăriei.

Cred că spiriduşa Andra nu-şi va pierde niciodată sufletul de copil, mai ales că e născută chiar pe 1 iunie

Mesajul meu de astăzi este pentru părinţi: Jucaţi-va de Ziua Copilului!

O poveste speciala de 1 iunie

Era odata o vrajitoare rea ce locuia la marginea unui oras,mai exact intr-un colt urat,unde nu cresteau plante si doar buruieni si balarii. Casa era urata si construita dintr-un lemn dezmembrat care statea sa cada. Inafara de aceasta vrajitoare rea,orasul parea absolut normal. Locuiau multi copii acolo si se pregateau pentru sarbatorirea zilei de 1 iunie. Vrajitoarea ura foarte mult aceasta zi si o deranja faptul ca ”Mucosii buni de nimic si pe deasupra si murdari si enervanti” credeau ca au dreptul la orice. Se multumea doar cu Halloweenul,aia da metoda sa ii bage in sperieti.Dar copiii se temeau enorm de ea.Nu aveau curaj nici sa treaca prin fata casei ei,doamne fereste sa o mai si zareasca la fereastra.

Vrajitoarea era batrana si urata,cu parul alb si incurcat si o haina larga si neagra,rupta si veche si cu niste incaltari uzate si cam jupuite. Mai avea si un corb negru si violent pe umarul stang, pe care il avea mereu cu ea. Toti copiii incremeneau daca o zareau in zilele de 1 iunie,dar era ciudat ca 1 iunie era singura zi din an cand vrajitoarea purta un trandafir in par si cocea prajituri. Nimeni nu intelegea de ce. Asta pana cand,in ziua de 1 iunie ce urma,copiii au facut omuleti din turta dulce cu ravase si au lasat unul in cutia ei postala,vrand sa inteleaga cum daca uraste ziua de 1 iunie,totusi este ziua in care este ciudat de diferita (in bine) . Si zis si facut! Vrajitoarea primise pachetul si a luat cosul de jos,ofticata,crezand ca primeste implorari de la copii sa le dea din prajiturile ei,cum se intampla mereu,sau ca poate copiii isi bat joc de ea,cum se intamplase si anii trecuti.

Dar anul acesta ceva era diferit Copiii i-au lasat in cos un bilet pe care scria “Draga Doamna Vrajitoare,in primul rand va spunem cu sinceritate ca regretam ce am facut anii trecuti! Poate nu sunteti o baba care mananca nasul copiilor si poate nu sunteti o baba nesuferita doar pentru ca sunteti rea! Ne-a fost frica de tine,doamna Vrajitoare,dar vrem sa ne imprietenim si sa jucam fotbal impreuna.Poate cine stie,dai un gol cu matura si castigam! Semnat,copiii orasului! PS: Speram sa gustati din turta dulce si sa cititi ravasul!” . Vrajitoarea s-a mirat si a mancat o prajitura,cea cu ravas. Acolo scria: ”Varsta nu conteaza atata timp cat sufletul nu  vrea! Fii tu insuti dupa cum iti dicteaza sufletul!”. Si vrajitoarea incremeni! Mereu regreta  ca in traditia neamului ei vrajitoarele nu au copilarie decat cativa ani,nu ca copiii din zillele de acum care au mult timp inainte pentru copilarie. Aceasta era cauza supararii ei si de aceea ura copiii, dar a fost induiosata de gestul lor si de ravas asa ca i-a chemat la masa pe toti si i-a servit cu un tort cu 3 etaje si multe mini-sandwishuri si pateuri iar ei nu s-au speriat. De fapt,ei chiar au rupt vraja si vrajitoarea s-a schimbat. Casa ei devenise o vila mare,gradina era inflorita si fluturasii zburau deasupra,parul ei devenise blond si lung frumos pieptanat,iar rochia neagra si rupta se transforma intr-o rochie de zana,alba si in locul corbului aparu un iepuras dragalas si bland. Si la gat avea un colier albastru ca valurile marii.

Vrajitoarea,sau mai bine zis buna femeie tanara spuse zambind si punand mana pe colier : Haideti sa ne jucam impreuna fotbal,asa cum ati vrut! Copiii nu intelegeau prea multe,dar s-au simtit asa bine cu noua lor prietena si au ajuns la o concluzie cu totii : ”Gesturile facute de copii sunt sincere si te salveaza din cele mai grele situatii” . Mai tarziu ‘vrajitoarea’ a deschis o scoala de magie,unde ii invata pe copii sa faca vraji si se distrau impreuna. Copiii se gandeau la cate lucruri ar fi pierdut daca nu isi ascultau inimile si nu faceau ce le-au poruncit aceastea. CONCLUZIE : Copiii gandesc cu sufletele lor de copii si fac lucruri marete.Oamenii mari nu isi asculta sufletele de copii pentru ca au uitat ca au si ei si vor uita mereu daca nu le va aminti un copil cat de important e sa faci ce ti-ai dorit in loc sa plangi ca nu mai ai acea varsta.

Share on Facebook

I. Familia de vrăjitoare

A fost o dată o familie de vrăjitoare: mama, fiica şi mătuşa.  Cele trei locuiau într-un orăşel de la marginea unei păduri întunecate, loc cunoscut în toată lumea pentru vrăjile ciudate care se petreceau acolo.

Mama vrăjitoare şi tuşa vrăjitoare erau printre cele mai pricepute din zonă şi toţi oamenii obişnuiţi se cam fereau de ele. Umblau îmbrăcate în haine zdrenţuroase cu pălării ponosite îndesate peste pletele albite de vreme. Aveau negi scârboşi şi râsete înfricoşătoare. Nimeni nu îndrăznea să se apropie de casa lor cu acoperişul negru şi strâmb.  În curte creşteau lilieci şi pisici negre. Pe râuleţul din faţa casei lor pluteau dovleci sculptaţi ameninţător. Bucătăria şi cămara erau pline de borcane cu tot felul de cozi de şopârlă, urechi de liliac şi esenţe urât mirositoare.

Vrăjitoarea cea mai tânără, Maia era mai degrabă o fetiţă frumoasă şi neîndemânatică. Toate vrăjile îi ieşeau pe dos. Toate licorile ei magice aveau gust de sirop de zmeură şi nimeni nu se speria de ea vreodată. Avea părul blond şi frumos ondulat, ochii mari şi purta fel de fel de rochiţe colorate pe care şi le croia singură. Degeaba o certau mama şi tuşa să poarte pălării uriaşe ca ale lor şi să meargă la şcoală călare pe mătură. Maia nu voia să îşi sperie prietenii şi îşi dorea să fie tratată ca un copil normal.

Într-o dimineaţă tuşa a insistat să o conducă la şcoală cu mătura.

-       Eşti vrăjitoare şi vrăjitoare o să rămâi toată viaţa, fie că îţi place, fie că nu! Copiii ăia nesuferiţi de la şcoală trebuie să înveţe să te respecte şi să se teamă de tine!

-       Dar tuşi, eu nu vreau să le fie frică de mine…Sunt prietenii mei şi o să-i sperii dacă trec cu mătura pe deasupra capetelor lor.

-       Mergem cu mătura şi cu asta basta!

II. Copiii descoperă că Maia zboară cu mătura

Întristată, Maia a încălecat pe mătură în spatele mătuşii. Când erau aproape de şcoală i-a zărit din zbor pe câţiva dintre prietenii ei. A spus repede vraja pentru auz (Auditus maximus) şi a început să tragă cu urechea la ce vorbeau copiii.

-       Am fost să o iau pe Maia de acasă astăzi şi am văzut cum a zburat pe mătură cu mătuşa ei, spuse un băieţel cu părul lung până pe la umeri.

-       Nu te cred! a sărit Oli, colega de bancă a Maiei

-       Ba da! E adevărat Oli! Ce, tu nu ştiai că Maia este vrăjitoare? zise o altă fetiţă

-       Voi inventaţi tot felul de poveşti aiurite. Dacă Maia ar fi fost vrăjitoare, ar fi avut nasul lung, ar fi făcut tot felul de vrăji rele şi nu s-ar fi jucat cu noi

-       Poate a fost răpită de vrăjitoarele bătrâne când era mică. Trebuie să recunoşti că mama şi mătuşa ei sunt foaaaarte ciudate…insistă băieţelul.

Maia se întristă şi încercă să-şi convingă mătuşa să aterizeze în spatele şcolii ca să nu o vadă toată lumea coborând de pe mătură.

-       Dacă nu te potoleşti cu prostiile astea, am să vorbesc cu maică-ta să te inscriem la şcoala de magie aşa cum ar fi trebuit să facem de la început.

-       Nu Tuşi! Te rog, vreau să fiu la şcoală cu copii obişnuiţi.

-       Treaba ta, dar nu ţi-ar strica măcar nişte meditaţii la vrăji. Te-am rugat de dimineaţă să faci un sandviş cu liliac şi tu ai transformat bunătate de liliac în chec cu banane…

-       Iartă-mă tuşi! O să exersez în plus numai lasă-mă să fiu normală cât sunt la şcoală.

-       Se apropie sezonul vrăjilor de toamnă…dacă o dai iar în bară poţi să îţi iei adio de la şcoala obişnuită.

Mătuşa a parcat rapid în spatele şcolii şi apoi a zburat bombănind. Se săturase de certurile cu nepoata ei dar nu suporta să o vadă cum încearcă să îşi facă prieteni şi să folosească magia numai pentru fapte bune. Trebuia să înveţe o dată şi o dată că treaba lor este să sperie pe toată lumea.

III. O vrajă nevinovată

Ziua trecu tare greu pentru Maia. Toată clasa aflase deja povestea cu mătura aşa că toţi copiii şuşoteau şi arătau cu degetul către mica noastră vrăjitoare. Colega ei de bancă Oli era tare îngrijorată.

-       Maia, e adevărat că ai venit călare pe mătură la şcoală?

-       Euuuu…s-a bâlbâit fetiţa

-       Mie poţi să-mi spui adevărul. Sunt prietena ta…

-       Mama şi mătuşa sunt vrăjitoare! a strigat Maia

Toţi copiii s-au oprit din şuşotit şi au rămas înmărmuriţi.

-       Aoleu! Ce-am făcut?! Oli, să nu te superi. Am să încerc să folosesc o vrajă ca să şterg ce-am spus din memoria tuturor. Pe tine nu am să te vrăjesc. Trebuie să mă ţii strâns de mână în timp ce spun formula magică. Uitatus măturas et vrăjitorias! Uitatus definitivus! Uitatus definitivus! Uitatus definitivus!

O profesoară a intrat în clasă aşa că Oli şi Maia s-au aşezat la locurile lor. Toţi ceilalţi colegi uitaseră isprava cu mătura aşa că lucrurile au revenit la normal. Oli era însă foarte încântată că prietena ei avea puteri magice şi pe drumul spre casă tot insista ca Maia să-i dezvăluie şi ei câteva trucuri.

-       Nici eu nu mă pricep prea bine, să ştii. Mama şi tuşi mă ceartă tot timpul şi mă ameninţă că o să mă trimită la şcoala de magie ca să învâţ vrăjitorie ca la carte.

-       Ce înseamnă vrăjitorie ca la carte?

-       Numai lucruri rele. Să faci vrăji complicate cu care să sperii copiii, să aduci la viaţă scheleţi, să transformi dulciurile în ceva cu gust oribil…

-       Aoleu! Bunica mi-a zis să nu mă apropii de casa voastră zilele astea că mama şi mătuşa ta fac tot felul de lucruri ciudate…O să fie aşa de înfricoşător?

Maia începu să plângă şi-i povesti prietenei ei că se apropie sezonul vrăjilor de toamnă şi că toate vrăjitoarele se pregătesc cu vrăji teribile care să asigure proviziile de coşmaruri şi sperieturi pentru tot sezonul rece.

Când fetiţele au ajuns în dreptul casei cu acoperiş strâmb o pisică neagră le-a tăiat calea şi a miorlăit prelung. Oli s-a speriat şi a luat-o la fugă strigându-i Maiei că o să mai vorbească altădată.

IV. Maia este pedepsită

Mica vrăjitoare a intrat pe uşă şi un miros de liliac fript a întâmpinat-o. Cele două vrăjitoare bătrâne fierbeau tot felul de lighioane la cazan şi le frigeau cozile şi urechile în ţepuşe. A doua zi urmau să plece în pădurea cea întunecată la reuniunea vrăjitoarelor.

-       Bine ai venit domnişoară. Ia să vedem cum stai cu vrăjile, a întâmpinat-o mama vrăjitoare.

-       Da, Maia ia să vedem cum sperii tu o fetiţă nevinovată, spuse şi tuşa

Maia ar fi vrut să fugă dar ştia că dacă nu-i iese vraja bine, riscă să fie trimisă la şcoala de magie şi să fie despărţită de prietena ei Oli.

-       Ia bagheta şi spune formula cu care faci să încurci un liliac în părul cârlionţat al vecinei noastre Olivia, o îndemnă mama

-       Dar Oli e prietena mea, mamă…

-       Vrăjitoarele din neamul nostru nu au prieteni oameni! Fă ce ţi-am spus sau rămâi închisă în casă cât plecăm noi la congresul de vrăjitorie.

-       Liliacus transformus zmeurus, zise Maia în timp ce agita bagheta magică în direcţia casei prietenei ei dragi

-       Ţi-am spus să-i încurci un liliac în păr, nu să tranformi bunătate de friptură în tartă cu zmeură! strigă nervoasă tuşa vrăjitoare.

-       Treci la tine în cameră! Când ne întoarcem de la vrăjile de toamnă să ai bagajele făcute pentru şcoala de magie! Ai înţeles?

Degeaba s-a jurat Maia că o să mai exerseze şi că poate să sperie şi ea copiii. Mama şi mătuşa au fost de neînduplecat. I-au spus să le facă de mâncare pentru că o să vină foarte obosite de la reuniune.

- Să nu carecumva să găteşti dulciuri! Copiii ăştia afurisiţi simt mirosul de bomboane de la o poştă şi n-am chef să ne pricopsim cu ei aici.

- Păi, mă gândeam să primesc şi eu câţiva copii. O să mă plictisesc stând atât în casă.

- Maia! Nici un copil nu are voie să calce în această casă. Să nu simt miros de prăjituri sau de carne de om când mă întorc că o să-ţi pară foarte rău…

Vrăjitoarele bătrâne s-au afundat în pădurea întunecată şi s-au pus pe bolborosit vrăji care mai de care mai îngrozitoare.

V. Doamna din tablou

Prima zi de stat în casă a trecut foarte greu pentru Maia. A măturat peste tot, a şters rafturile cu poţiuni şi s-a uitat pe geam la vecinii care jucau fotbal în grădină. Spre seară era aşa de plictisită şi de supărată pe mama şi mătuşa ei încât s-a apucat să se plimbe cu mătura prin pod. La un moment dat a observat un tablou nemaipomenit de frumos, acoperit cu o perdea de dantelă sfâşiată. S-a oprit din zburat cu mătura, a şters tabloul de praf şi s-a aşezat pe jos să-l privească mai bine. Deodată i s-a părut că doamna frumoasă din tablou i-a făcut cu ochiul.

-       Cine eşti? a întrebat Maia neîncrezătoare

-       Shhh! Să nu te audă vrăjitoarele…a vorbit tabloul

-       Sunt plecate la congresul din pădure. Nu au cum să te audă. De ce eşti închisă în tablou?

-       Nu pot să îţi spun, e o vrajă complicată

-       Păi poate reuşesc eu să rup vraja! zise Maia entuziasmată

-       Sper să reuşeşti…Deocamdată trebuie să fim foarte prudente. Dacă vrei să mă ajuţi, nu trebuie să povesteşti nimănui de mine şi vreau să asculţi tot ce îţi spun.

-       Bineînţeles că te ajut.

Doamna din tablou a zâmbit mulţumită şi i-a explicat Maiei că mama şi mătuşa ei vor transforma toate dulciurile în tot felul de lucruri scârboase şi că plănuiesc invenţia celor mai groaznice coşmaruri pentru copii.

-       Pentru că tu eşti o vrăjitoare bună, trebuie să lucrăm împreună ca să reuşim să rămâi în orăşelul ăsta şi să ai grijă de toţi copiii.

-       Dar mama şi Tuşi mi-au spus să-mi fac bagajul că mă trimit la şcoala de magie…

-       Să sperăm că nu au inima complet de piatră. Pregăteşte-le felul de mâncare preferat, ţine căsuţa curată şi apoi roagă-le să nu te trimită de aici.

VI. Se încurcă vrăjile

Maia a visat-o toată noaptea pe doamna frumoasă din tablou. S-a trezit dis de dimineaţă hotărâtă să îşi îmbuneze mama şi mătuşa şi să rămână în orăşelul de lângă pădure ca să îşi protejeze prietenii de vrăjile nesuferite.

Fetiţa s-a apucat să gătească liliac la tavă- masa preferată a vrăjitoarelor. A prins liliacul, a adăugat câţiva muguri de pin, coji de dovleac şi usturoi din belşug şi l-a băgat la cuptor. Pentru că nu îi plăcea deloc mirosul de liliac s-a gândit să facă o vrajă ca să-l gătească mai repede.

-       Liliacus preparatus preferatus rapidus

Puf! Liliacul la tavă s-a transformat într-o prăjitură cu frişcă şi zmeură de toată frumuseţea. Maia era disperată. Cele două vrăjitoare sigur vor simţi mirosul de prăjitură, o vor certa şi o vor trimite la şcoala de magie. Nu putea să-şi amintească nici o vrajă de anulare aşa că a luat prăjitura în braţe şi a fugit cu ea afară, hotărâtă să o dăruiască prietenei sale Oli.

Afară însă nu era nici un copil de găsit. Toţi parcă intraseră în pământ. Degeaba a strigat Maia la poarta colegei sale de bancă. Nu i-a răspuns nimeni. Începuse să tune şi să fulgere. Peste tot domnea un miros greu de usturoi.

A intrat într-o cofetărie sperând că va putea lăsa prăjitura acolo dar a avut o mare surpriză: toate bomboanele şi prăjiturile se transformaseră în usturoi, ceapă şi carne de porc. Cofetarul tremura ascuns după tejghea.

-       Piei de aici! Vrăjitoareo! Mi-aţi distrus toate prăjiturile!

-       Dar domnule eu nu am făcut nimic…

-       Ieşi afară! Mama şi mătuşa ta au transformat toate dulciurile în lucruri de nemâncat pentru copii. O să trebuiască să închid cofetăria din cauza voastră. Toţi copiii s-au ascuns şi prin oraş umblă fel şi fel de arătări ciudate. Parcă suntem bântuiţi…

Maia a ieşit ruşinată din cofetărie şi s-a aşezat pe marginea drumului plângând. Începuse să plouă cu broscoi urâcioşi care o loveau în cap şi o stropeau. Şi-a dat seama că vrăjile de la congresul din pădure îşi făcuseră efectul. O contra-vrajă reuşită putea fi singura ei soluţie.

-       Dulcio dulcio amicos za !

Ca prin minune, toate bomboanele din porc şi usturoi s-au transformat înapoi în bomboane cu ciocolată şi biscuiţi. Ploaia de broscoi s-a transformat în ploaie cu tarte cu fructe şi frişcă. Copiii au început să iasă de prin ascunzători şi o priveau curioşi pe Maia. Prietena ei Oli a adunat o tartă cu căpşuni de pe iarbă şi apoi s-a apropiat de ea fericită:

-       Tu eşti o vrăjitoare bună. Iartă-mă că am fugit de tine atunci. Acum nu-mi mai e frică. Ai adus toate dulciurile înapoi.

-       Ce bine! Dar când  mama şi Tuşi o să vadă că iar le-am aiurit vrăjile şi le-am stricat planurile pentru sezonul rece o să mă pedepsească şi o să mă trimită departe la o şcoală de magie.

Toţi copiii erau îngrijoraţi. Voiau să o ajute pe Maia să scape de pedeapsă şi să rămână alături de ei. Timpul era însă foarte scurt pentru că tunetele se înţeţiseră şi era clar că cele două vrăjitoare se întorceau din pădure cu o falcă în cer şi una în pământ.

VII. Se rupe vraja

Băieţelul care povestise tuturor că Maia este vrăjitoare avu o idee strălucită:

-       Ce-ar fi dacă le-ai împietri pe vrăjitoare până când reuşim să ne gândim la un plan mai bun ca să te scăpăm de pedeapsă?

-       O idee grozavă, doar că nu-mi mai amintesc vraja pentru împietrire.

-       Încearcă! strigau toţi copiii în cor

-       Trebuie să reuşeşti! a încurajat-o şi Oli

Vârfurile pălăriilor de vrăjitoare şi cozile de mătură se vedeau deja în zare. Fetiţa şi-a amintit de doamna frumoasă din tablou care îi ceruse ajutorul, şi-a privit prietenii şi şi-a luat inima în dinţi:

-       Ce-o fi o fi! îşi spuse Maia şi agită bagheta în aer

-       Stopandum eternus!

Cele două vrăjitoare au împietrit ca prin minune. Toţi copiii chiuiau de bucurie şi se înfruptau din ploaia cu dulciuri. Maia era încă îngrijorată. O dată şi o dată tot va trebui să îşi despietrească mama şi mătuşa. Vrăjitoarele vor vedea fericirea copiilor, vor simţi miros de prăjituri şi o vor pedepsi aspru.

Cum stătea Maia şi se căina pe marginea drumului, Oli o strigă uimită.

-       Maia, priveşte! E o zână!!

Înspre ceata de copii se îndrepta o fată nemaipomenit de frumoasă îmbrăcată cu o rochie alb strălucitoare.

-       E doamna din tablou! exclamă fetiţa

-       Bună Maia! Bună copii!

-       Cum ai reuşit să scapi din tablou?

-       Tu m-ai scăpat draga mea! Ai reuşit să rupi o vrajă veche de sute de ani şi să mă eliberezi din tabloul în care m-a închis un vrăjitor rău pentru că nu am vrut să mă căsătoresc cu el. Îţi mulţumesc Maia!

Fetiţa era fericită că reuşise să o elibereze pe zână din tablou dar era totuşi tristă că îşi împietrise mama şi mătuşa. Oricât de urât se purtaseră cu ea parcă n-ar fi vrut să le lase statui în centrul oraşului. Doamna din tablou i-a citit gândurile imediat.

-       Fii fără grijă! În câteva minute mama şi mătuşa ta vor scăpa de vrajă. Acum multe sute de ani noi trei am fost cele mai bune prietene. Făceam magie albă şi aveam grijă ca uneltirile unui bătrân vrăjitor să nu ajungă la copii şi să-i sperie. Când eu am refuzat să mă căsătoresc cu ursuzul cel bătrân, acesta a decis să ne pedepsească pe toate şi să interzică magia bună pentru totdeauna. Pe mine m-a închis în tabloul din pod iar pe ele le-a transformat în vrăjitoare rele.

-

VIII. Magia bună revine pe pământ

În timp ce doamna din tablou îi explica Maiei toată povestea, cele două statui începuseră să crape. Copiii le priveau neîncrezători şi se aşteptau ca cele două vrăjitoare ursuze să apară din clipă în clipă. În locul lor din stanele de piatră au ieşit două tinere femei cel puţin la fel de frumoase ca doamna din tablou. Se întindeau ca după un somn lung, îşi cercetau hainele şi îşi frecau ochii parcă nevenindu-le să creadă unde se aflau.

Maia îşi freca şi ea ochii. Credea că visează şi se temea să nu se trezească la vechea ei viaţă. Zâna cu rochie alb-strălucitoare a împins-o însă de la spate şi a sfătuit-o să îşi strige mama şi mătuşa.

-       Mama? Tuşi? aproape că a şoptit Maia

-       Maia ai reuşit! au exclamat cele două femei şi au alergat să o îmbrăţişeze.

Copiii, în frunte cu Oli, băteau din palme fericiţi. Doamna din tablou privea mulţumită la transformarea vechilor ei prietene.

-       De-acum n-o să mai fim vrăjitoare rele? a întrebat Maia

-       Nu scumpa mea!

-       Şi n-o să mai mâncăm lilieci?

-       Nu, draga noastră.

-       Şi n-o să mai speriem copiii?

-       Niciodată zâna noastră.

-       Şi nu mai trebuie să plec la şcoala de magie?

-       Bineînţeles că nu, Maia

-       Aici trebuie să intervin eu, zise doamna din tablou

Cele două foste vrăjitoare au izbucnit în plans la vederea vechii lor prietene.

-       Credeam că bătrânul vrăjitor te-a făcut să dispari pe tărâmul celălalt…

-       Şi eu care am fost în podul vostru închisă în tabloul ăla prăfuit atâtea sute de ani, râse zâna

-       Maia ai reuşit ceva extraordinar, ziseră în cor fostele vrăjitoare

-       Tocmai de aceea de azi înainte Maia va fi eleva mea. Are talent la magia bună. Din bagheta ei ieşeau numai lucruri delicioase pentru copii aşa că a să o pregătesc pentru a deveni Zâna Prăjiturilor

-       Uraaaaaa! Strigară toţi copiii, mândrii de prietena lor

-       Şi pentru că voi toţi aţi încurajat-o pe Maia să rupă vrăjile nesuferite care ne legau, am să vă învăţ şi pe voi câteva trucuri ca să ne puteţi ajuta să luptăm împotriva uneltirilor vrăjitoreşti.

Şi uite aşa în orăşelul de lângă pădurea cea întunecată s-a format un adevărat centru al magiei bune. Maia a numit-o pe Oli asistenta ei principală şi cele două fete creează împreună mii de feluri de dulciuri fermecate. Mama, tuşa şi doamna din tablou luptă împotriva coşmarurilor. Toţi oamenii din oraş sunt fericiţi că au protectori de încredere şi că de când au dispărut vrăjitoarele nici un copil nu a mai visat urât.

-       SFÂRŞIT    -

Share on Facebook

Dragii mei spiriduşi, o vrajă tare curioasă m-a ţinut departe de voi până astăzi când m-am trezit ca dintr-un somn adânc.
În fiecare zi am vrut să vă scriu câte o poveste şi totuşi o vrăjitorie ciudată îmi fura ideile, mă zăpăcea, mă făcea să uit cele mai frumoase întâmplări şi să rămân fără cuvinte.

Acum că a venit primăvara parcă în sfârşit m-am trezit. O fi de la căldură, o fi de la soare…o fi de la mirosul de ghiocei…

Ce-ar fi să îmi trimiteţii voi o poveste despre vrăjitoarea care m-a împiedicat să mai scriu poveşti?
Cu ajutorul poveştilor voastre o să pot să rup vraja definitiv şi să mă întorc la scris

Aştept poveştile voastre până pe 5 martie. O să public toate poveştile primite de la voi  în dar pentru toate mămicile, chiar de 8 martie.

P.S. Tare dor mi-a fost de voi…

Share on Facebook

A fost o dată ca niciodată o vrăjitoare pe nume Balki. Vrăjitoarea despre care vreau să vă povestesc era destul de tânără, avea numai 300 de ani şi nu era atât de urâtă ca celelalte vrăjitoare. Nu avea nasul mare, nu avea negi uriasi, parul nu era ciufulit- era chiar blond si lin, pieptanat cu grija, avea un pisoi argintiu pufos in loc de clasica pisica neagra, o palarie verde crud care i se asorta de minune cu ochii verzi ca doua pietre de jad. A! Si sa nu va mai spun ca matura pe care zbura Balki era pictata de ea insasi cu tot felul de floricele si fluturasi.
Balki traia pe Taramul de Dincolo, in Tara Vrajitoarelor dar si-ar fi dorit foarte mult sa poata sa traiasca pe pamant pentru ca(si sa nu va minunati!), iubea copiii.
Sarbatoarea Halloweenului era una din putinele zile din cursul anului vrajitoresc in care toate vrajitoarele si toti monstrii puteau sa vina pe pamant. Era un prilej de bucurie nemasurata in satul lui Balki cand se apropia ziua cea mare. Toate vrajitoarele isi scoteau la iveala potiunile cele mai otravitoare, baghetele cele mai precise, faceau antrenamente de zbor cu matura, invatau vraji noi, pentru ca in fiecare an se facea un clasament al celor mai bune vrajitoare in functie de cate persoane reuseau sa sperie sau sa vrajeasca. Numai Balki cocea prajituri, glazura bomboane, scria povesti si nici nu-i trecea prin gand sa sperie vreun om, daramite vreun copil.
Toate vrajitoarele radeau de ea si se intreceau in mestesuguri ironizand-o ca iar va iesi pe ultimul loc in clasament.
Uneori si Balki se intreba de ce o fi atat de diferita de suratele ei, de ce nu-i prea ies vrajile si de ce iubeste atat de mult copiii. In tot taramul de dincolo exista un singur personaj care stia adevarul dar nu vroia sa i-l spuna. Acesta era Parintele Cunoasterii, un vrajittor batran si foarte iscusit care in urma cu 300 de ani se indragostise de o zana buna. Cum o asemenea relatie nu era permisa printre vrajitori, copilul care s-a nascut din povestea aceasta de dragoste a fost inregistrat la oficiu ca fiind vrajitoare, nascuta dintr-un bob de mazare atins de bagheta Parintelui Cunoasterii.
Iata deci ca Balki nu se comporta ca o vrajitoare pentru ca nu avea cum, ea era singura zana buna a Zilei de Halloween.
Anul acesta insa intrebarile o copleseau pe Balki dupa cum v-am spus, era dureros ca nu putea fi ca toate celelalte. Cum statea ea si plangea pe un colt de piatra, tatal ei a auzit-o si l-au podidit si pe el lacrimile. Trebuia sa-i spuna adevarul si trebuia sa indrepte falsul facut la nasterea fetitei chiar si cu pretul pierderii titlului de parintele Cunoasterii.
I-a trimis la usa un pachetel mic verde din frunze de brusture cu un bilet pe care scria: “Deschide si lacrimile tale nu vor mai curge niciodata decat de fericire!”. Balki, foarte curioasa a deschis pachetul si intradevar a inceput sa planga de fericire. Era un costum de zana buna absolut superb, stralucea ca soarele; deasupra lui se gasea o bagheta fermecata inconjurata de o aura de lumina calda, prietenoasa. Miroseau a flori si a prajituri, si coronita din praf de stele avea numele ei incrustat minuscul cu raze de soare.

Tatal lui Balki nu si-a pierdut statutul pentru ca, in urma unei intruniri extraordinare, Consiliul Vrajitorilor a decis ca este o virtute sa respecti dreptatea si sa incerci sa-ti repari si recunosti greselile, niciodata nefiind prea tarziu.

Cat despre Balki, nu s-a mutat din Tara Vrajitoarelor pentru ca vrea sa-i fie aproape tatalui, dar coboara mult mai des pe pamant ajutandu-i pe cei care au nevoie de ea.

Noaptea de Halloween este preferata ei pentru ca este noaptea in care a descoperit ca este o zana buna cu puteri miraculoase si ca numai trebuie sa incerce sa sperie copiii.

Astfel dragii mei, cand o sa vina noaptea cea inspaimantatoare si cainii o sa se auda latrand, cand vantul o sa bata puternic scotand zgomote ciudate, cand o sa va fie frica din cauza povestilor infricosatoare legate de sarbatoarea Halloweenului, amintiti-va ca exista undeva o vrajitoare- zana buna pe nume Balki, care  nu o sa permita sa vi se intample nimic si o sa va fereasca de sperieturi.

Si-am incalecat pe-o matura cu o pisica

Si v-am spus o poveste mica.

P.S.  Poza cu vrajitoarea am luat-o de pe blogul costumedeserbare.wordpress.com, blog cu ajutorul caruia am facut rost de costumul meu de spiridus de vara;)

Share on Facebook

A fost odată demult demult de tot, un mărţişor în formă de urs. Să nu credeti însă că era un ursuleţ colorat şi caraghios aşa cum vedem noi mărţişoarele astăzi. Nu, mărţişorul acesta arăta exact ca un urs adevărat, cu blana frumoasă şi lucioasă, cu labe puternice şi un bot destul de fioros, doar că era mic cât un măr pădureţ şi avea la gât un şnur alb cu roşu.

Mărţişorul acesta neobişnuit a fost găsit de nişte drumeţi într-o cabană părăsită ce se afla sus de tot pe o creastă de munte. După un traseu lung şi anevoios, ajungând la cabana aceasta, turiştii s-au hotărât sa înnopteze acolo. Pe când căutau prin nişte dulăpioare vechi după o lumânare unul dintre ei a dat cu mâna de ceva mic şi blănos. S-a speriat foarte tare dar între timp prietenul lui de drum găsise lumânări şi au putut să vadă micul urs cu şnur alb roşu la gât. S-au gândit că o să le poarte noroc şi l-au pus în rucsac. Apoi au adormit pentru că erau foarte obosiţi şi deja întunericul se lăsase iar lumânarea arsese de tot.

Somnul nu le-a fost prea lung însă pentru că în scurt timp s-au auzit nişte mormăituri puternice. S-au trezit buimaci întrebându-se cum ar fi putut ajunge vreun animal sălbatic atât de sus, căci ei se căţăraseră pe nişte stânci foarte abrupte până la cabană. Mormăiturile se auzeau din ce în ce mai tare şi drumeţii se aşteptau ca dintr-o clipa în alta să se năpustească în cabană un urs fioros. În schimb din rucsacul lor a izbucnit o rază puternică de lumină şi a ieşit un pui de urs, de toată frumuseţea. Bieţii oameni rămăseseră împrietiţi şi se gândeau că poate visează sau oboseala le joaca feste. Ursul se scutura parcă după un somn lung, şnurul alb-roşu i se desprinsese de la gâtul mult prea mare acum. A  mai tras o mormăitură.

Oamenii erau din ce în ce mai înfricoşaţi dar puiul de urs a început să le vorbească aşa: „Nu vă temeţi! Nu o să vă fac nici un rău!” din când mai mormăia puţin şi apoi îşi continua vorba. „Vă sunt recunoscător pe veci oameni buni! Dacă nu m-aţi fi scos din dulapul acesta uitat de vreme cine ştie până când aş mai fi rămas sub vraja asta blestemată. Acum sunt liber şi pot să mă întorc în pădure…ce dor mi-a fost de pădure, de mirosul brazilor, de fraţii şi surorile mele. Oooooof…”

Ursul scoase o mormăitură foarte tristă de data aceasta. „Vedeţi voi şnuruleţul acesta mic? Mă ţine prizonier de câteva sute de ani. Când m-am născut, tatăl meu a fost foarte nefericit. Îi era teamă că într-o bună zi îi voi lua locul la conducerea urşilor căci eram foarte agil şi priceput la vânătoare şi toţi urşii şi ursoaicele mă respectau. A chemat o vrajitoare şi i-a spus să mă vrăjească să rămân mereu mic. Din păcate nu a spus cât de mic, aşa am ajuns un urs de jucărie. Vrăjitoarea m-a ademenit într-o zi până la cabana aceasta unde nimeni nu se mai aventura pentru că se produceau avalanşe şi era foarte periculos şi pe cand miroseam eu locul ea a început să bolborească ceva şi m-am facut mic mic de tot. Apoi mi-a legat şnuruleţul ăsta l-a gât şi mi-a spus că nu o să scap de blestem până când nişte oameni cu suflet curat nu o să mă descopere. M-a aruncat în dulapul acesta şi acolo am rămas de atâta amar de vreme. Îmi pierdusem orice speranţă că va mai ajunge cineva pe aici, uitasem şi cum să mormăi. Dar datorită vouă mă voi întoarce în sfârşit acasă. Ca să vă răsplătesc vă dăruiesc acest şnur, vă va proteja de toate farmecele şi necazurile de pe lumea asta, căci odată ce vraja s-a rupt, puterea lui s-a transformat în bine.

Drumeţii ascultaseră înmărmuriţi povestea ursului dar deja erau convinşi că nu mai visează. Şi-au strâns imediat toate bagajele şi au pornit împreună cu animalul să coboare de pe creastă înspre pădurea unde aveau să se despartă. După câteva ore în care bietul urs a fost beat de fericire că poate să simtă iar aerul curat şi emotionat că se întorcea acasă, s-au despărţit.

Înainte să-şi ia rămas bun ursul i-a rugat pe salvatorii lui să-i promită că vor împleti şnururi alb cu roşu în amintirea lui pentru toţi oamenii buni, ca să-i ferească de boli, necazuri şi primejdii.

Si aşa au şi făcut. Oamenii au început să împletească şnururi şi să le dăruiască soţiilor şi copiilor până când s-a ajuns în zilele noastre să fie un obicei bine împământenit să dăruieşti mărţişoare.

Şi-am încălecat pe-un urs şi v-am spus totul exact cum a decurs.

Sursa foto: www.piqs.de

Share on Facebook