Archive for the ‘De la copii’ Category

Impreună cu un grup de copii talentați și visători de la Centrul de Zi Sfânta Sofia din București am meșterit o poveste de iarnă exact așa cum și-au dorit-o:

Regatul de Foc

A fost o dată un unicorn de foc care păzea un ținut îndepărtat numit FocoLandia. Unicornul era vesel, dar era și foarte puternic și nimeni nu îndrăznea să-i calce teritoriul nepoftit. Peste toate astea, mai era și bun prieten cu Moș Crăciun, așa că nimeni nu risca să-l supere și să se trezească fără cadouri sub brad.

De partea cealalată a Pământului, se întindea un vast ținut de gheață ,condus de nimeni altul decât de Mr. Bean. Aici domnise pacea vreme de 7 milioane de ani dar cu o săptămână înainte de Crăciun, un monstru de gheață a căzut din cer. Era un fost locuitor al ținutului de foc pe care unicornul îl exilase pentru că devenise foarte mâncăcios și egoist, De cum a atins ținutul de gheață, a și început să arunce cu fulgere de gheață și să distrugă tot ce-i ieșea în cale.

Locuitorii ținutului de Gheață au convocat o ședință cu Omul de Zăpadă și cu Printeșa Elsa care erau sfătuitorii lui Mr. Bean de mai bine de o sută de ani.

-          Ce e de făcut Elsa?

-          Ce e de făcut Omule de Zăpadă?

-          Printre fulgerele astea unicornul de foc n-o să poată să aterizeze cu sania Moșului

-          Nimeni n-o să mai primească niciun cadou!

Între ținutul de foc și ținutul de gheață, într-o țară pe care nicio busolă nu știa cum s-o găsească, locuia Moș Crăciun cu tot alaiul lui de spiriduși. Printre copii, țara Moșului mai era cunoscută și sub numele de Țara Bomboanelor și a Cadourilor.

Ajutorul cel mai de nădejede al Moșului era un ștrumf mustăcios, caraghios și foarte drăguț care an de an livra cadourile călare pe unicornul de foc înhămat la sania fermecată. Moșul ar fi vrut de câțiva ani să înlocuiască sania cu o motocicletă, dar ștrumful nu era de acord pentru că un unicorn de foc nu polua, spre deosebire de motorul puternic la care visa bătrânul Crăciun.

unicorn

Moș Crăciun căuta de multă vreme să se modernizeze și visa ba la o motocicletă, ba la scrisori trimise prin SMS ca să-i fie mai ușor să arhiveze toate dorințele copiilor. Ștrumful mustăcios îl descuraja de fiecare data când îi arăta prețurile pentru toate mofturile astea și Crăciunul se întâmpla an de an așa cum fusese el lăsat să fie: cu sania fermecată, cu scrisori scrise de mână și cu o cursă nebună pentru livrat toate cadourile în noaptea de ajun.

Ca-n fiecare an, ștrumful a trimis un nor de praf de stele până în ținutul de foc și acesta a fost semnul pentru Unicorn că e timpul să pornească la drum. Cât ai zice FOC!, unicornul a apărut la poarta atelierului de jucării, ștrumful l-a încălecat și Moșul l-a înhămat la sanie. Ceilalți spiriduși au încărcat sacul cu cadouri. Crăciunița l-a pupat pe Moș pe obraz și l-a rugat să nu mănânce prea multe fursecuri că-l așteaptă cu o prăjitură specială. Și duși au fost.

Treaba mergea ca pe toate. Cadourile zburau pe hornuri, nicio încurcătură, nicio uituceală.

Când au ajuns spre dimineață la poarta Ținutului de Gheață, ningea foarte puternic, mult mai puternic ca-n anii trecuți. Prințea Elsa și Omul de Zăpadă le-au ieșit în întâmpinare și au apucat să strige:

-          Fugiți! Nu mai e vreme pentru cadouri! Fugiți!

Din spatele lor, Monstrul de Gheață l-a țintit pe Moș Crăciun cu un fulger de gheață și i-a găurit mâneca dreaptă de la costum.

-          Ei poftim! Credeam că am terminat cu prostiile astea cu furat Crăciunul, a bombănit Moșul.

Monstrul se apropia amenințător și tuna:

-          Nimeni nu mai primește niciu cadou! Lăsați toate dulciurile la poartă și dispăreți!

-          Știi ceva despre asta Unicornule? A întrebat Moșu.

-          Ddaa…e un mâncăcios de la mine din ținut. L-am alungat pentru că mai avea puțin și-mi mânca și urechile.

-          TzzTzzz. Nu se face așa ceva înainte de Crăciun. De-aș mai fi avut șosetele alea fermecate am fi putut să-i venim de hac, dar nu mai știu cui le-am cadorisit.

Prințesa Elsa s-a luminat la față.

-          Șosetele sunt la Mr. Bean, Moșule!

Și a încălecat pe Unicorn ca să ajungă cât mai repede la conducătorul Ținutului de Gheață. Ștrumful caraghios se lupta să țină Monstrul departe cu câteva glume, dar nu se descurca prea bine.

-          Cioc-cioc!

-          Cine e acolo? întrebă Monstrul

-          Mary

-          Mary who?

-          Merry Christmas, Monstrule!

-          Roaaaar! Țipă monstrul, mai nervos ca până atunci.

-          Eu ți-am zis că glumele tale n-au niciun haz, zise Moșul de sub sania fermecată unde se ascunsese.

Când monstrul era aproape și se pregătea să răstoarne sania în căutarea dulciurilor, Mr. Beana apărut cu șosetele Moșului și le-a aruncat către picioarele de gheață ale creaturii.

Puterea șosetelor era atât de mare, încât picioarele monstrului de Gheață s-au transformat în două acadele uriașe.

-          Deci de-asta m-a certat Crăciunița că am făcut cadou șosetele astea…a început Moșul să râdă

Monstrul râdea și el și se minuna de noile picioare. Când au văzut cu toții câte puteri ascunde Crăciunul, s-au hotărât să nu se mai certe și să fie prieteni. Unicornul de foc a fost de acord să-l primească pe Monstru înapoi acasă și Moș Crăciun i-a dăruit un nor îngheațat fermecat care să-l protejeze pentru totdeauna de a se topi. Din norul fermecat ningea numai cu înghețată, așa că Monstrul era salvat și nu mai avea să rămână niciodată fără dulciuri.

Mr. Bean și Moș Crăciun au râs minute bune de încurcătura cu șosetele. Noroc cu ștrumful care i-a amintit Moșului că e deja dimineața de Crăciun și sunt așteptați înapoi acasă, altfel s-ar mai fi hlizit mult și bine iar Moșul i-ar fi oferit lui Mr. Bean haina găurită în schimbul șosetelor.

-          Domnule, până la anu scrie-mi o scrisoare să știu ce să-ți aduc, să nu-mi mai uit secretele pe aici că până la urmă rămânem fără Crăciun.

-          S-a făcut Moșule!

Și am încălecat pe un unicorn de foc

Și v-am spus o poveste minciunită deloc.

unicorn si dragon

Intr-o zi, un căţeluş flămând murea de plictiseală pentru că nu avea un stăpân cu care să se joace. Pentru că era toamnă târzie şi îi era şi cam frig, s-a hotărât să părăsească butoiul care-i ţinea loc de casă şi să pornească în căutarea unui prieten.
Tot cutreierând nestingherit oraşul, Toto, căci aşa îl chema pe căţelul nostru, a văzut deodată o panteră fioroasă care alerga de mama focului. Curios din fire, s-a luat după ea. Abia putea să ţină pasul cu pantera, dar se simţea aşa de singur încât era hotărât să o urmărească şi să se împrietenască. După o fugă zdravănă, pantera a sărit brusc într-un cerc colorat care apăruse de nicăieri. Toto nu ştia că avea de a face cu un portal magic cu senzori care apărea doar când simţea că un locuitor de pe celălalt tărâm are nevoie de transport, aşa că a trecut şi el prin cercul ciudat.

De partea celaltă a portalului, un oraş înspăimântător i s-a arătat. Copacii erau uscaţi şi se mişcau ca nişte monştri, vântul bătea tare şi parcă plângea. Pantera a fugit spre o casă înfricoşătoare şi Toto a urmat-o. Uşa s-a deschis singură cu un scârţâit şi lui Toto i-au clănţănit dinţii de frică.

Cum a intrat în casă, pantera s-a făcut nevăzută şi Toto a fugit spre toaletă pentru că mai avea puţin şi făcea pe el de spaimă. Când a intrat în baie, a auzit zgomot din spatele perdeluţei de duş pictată cu cranii şi dovleci şi a încremenit. S-a uitat mai bine şi a văzut vârful unei pălării de vrăjitoare. Sub duş, vrăjitoarea cânta „Eu toamna nu dorm”. Când Toto a încercat să iasă neobservat din baie, vrăjitoarea a auzit mişcare şi şi-a dat seama că a intrat cineva în baie. Îndată s-a şi pus pe ţipat ascuţit:

-          Panteră, mişcă-ţi coada încoace şi scapă-mă de puiul ăsta neruşinat de câine care nu ştie să bată la uşă! Neruşinatule!

Bietul Toto a luat-o la fugă mâncând pământul şi nu s-a mai uitat înapoi. Cum fugea el aşa, a văzut o uşă pe care scria bucătărie şi şi-a amintit cât era de flămând. A împins uşor uşa şi a văzut o cuşcă în care un vârcolac imens mânca dovleci şi cartofi cruzi cu mare poftă. De la atâta alergat, dar şi de foame, lui Toto au început să-i curgă balele.

-          Ce te uiţi aşa nenea cuţu? L-a întrebat curios vârcolacul.

-          Mi-e foame. Îmi dai şi mie ceva de mâncare?

Vârcolacul l-a analizat, a aruncat o provire la maldărul de cartofi cruzi din cuşcă şi i-a spus:

-          Nu mă lua cu zăhărelul! Ca să-ţi dau să mănânci, trebuie să mă scoţi de aici.

Zis şi făcut. Toto era foarte ager, chiar dacă era doar un pui, şi a reuşit imediat să desfacă încuietoarea cuştii cu dinţii. Vârcolaul, văzându-se liber, i-a întins un bol cu o felie de dovleac şi doi cartofi cruzi apoi a început să danseze salsa de bucurie.

Toto a halit în doi timpi şi trei mişcări urmărindu-l amuzat pe vârcolacul dansator.

După ce a terminat mâncarea, vârcolacul l-a întrebat:

-          Ce vânt te aduce în casa asta bună de nimic, plină de funingine, vrăjitoare ascunse sub duş şi nevăstuici malefice deghizate în pantere?

-          Păi n-am avut ce să fac. Urmăream pantera, am trecut printr-un portal magic şi deodată m-am trezit aici, i-a explicat trist Toto. Dar ce spui? Pantera era de fapt o nevăstuică?

-          Da, o cheamă Maleficuţa şi e foaaarte rea. Ca să ştii şi tu, eu de fapt sunt un ştrumf şi mă cheamă Unghiuţă.

-          Pe mine mă cheamă Toto şi sunt singur pe lume…

-          Pot eu să fiu stăpânul tău dacă mă ajuţi să scap din oraşul ăsta bântuit, i-a spus Vârcolacul milos.

-          Dar cum o să te transformi la loc în ştrumf?

-          Vrăjitoarea din baie trebuie să spună cuvintele invers de la formula magică a transformării mele: „Acum tu te vei transforma într-un vârcolac şi până nu va spune cineva cuvintele magice, vei rămâne aşa! Tarabim, Tarabum! Eşti un vârcolac nebun şi miroşi a fum!”

-                 Păi atunci hai să o spionăm pe vrăjitoare şi să aflăm dacă are vreo slăbiciune cu ajutorul căreia am putea să o convingem, i-a spus Toto

Vârcolacul s-a scărpinat în cap, s-a gândit puţin şi a strigat fericit:

- Ştiu! Vrăjitoarea are un jurnal pe care îl păzeşte nevăstuica. Dacă o speriem sau o luăm la bătaie, sigur punem mâna pe jurnal şi găsim ceva bun.
Zis şi făcut. Toto şi vârcolacul au urcat tiptil la etaj unde era dormitorul vrăjitoarei şi al nevăstuicii. Maleficuţa stătea întinsă peste jurnal, dar nu dormea. Când l-a văzut pe vârcolac în pragul uşii, s-a şi transformat înapoi în panteră şi era gata de atac. Din spatele vârcolacului, a apărut şi Toto, îmbrăcat într-un costum de extraterestru pe care îl găsise într-un sertar din bucătărie.
Costumul era verde fosforescent, avea patru ochi, trei mâini şi şase picioare. Pantera nu mai văzuse niciodată o fiinţă atât de ciudată şi de strălucitoare, aşa că a fugit mâncând pământul până în pădurea de la marginea oraşului bântuit.
Vârcolacul şi Toto au au râs fericiţi şi s-au pus pe răsfoit jurnalul. După multe pagini date, au descoperit că vrăjitoarei îi era frică de Justin Bieber. Avea chiar şi nişte vrăji pe care le cânta la duş special ca să-l saboteze şi să-l facă pe cântăreţ să-şi piardă vocea. Îndată ce au aflat slăbiciunea vrăjitoarei, cei doi prieteni au scormonit în cartea de telefon inclusă la finalul jurnalului şi, la capitolul „Numere pe care să nu le apelezi niciodată!” au găsit numărul lui Bieber.
Vârcolacul a format numărul şi a aşteptat. Şi a aşteptat. Şi a aşteptat, până când s-a enervat. Exact când făcea crize şi bodogănea mai cu foc, Bieber a răspuns.
- Fira-i tu să fii! Te crezi aşa de mare şi tare că nu poţi să răspunzi unui biet vârcolac! Fiţi-ar faima de râs!
- Cine face farse la telefon? Răspunde că de nu te spun mamei şi te bate cu poşeta
Vârcolacul era aşa de nervos că s-a pus direct pe ceartă.
- Ia mai tacă-ţi fleanca nenea Bieber. Habar n-ai unde suntem!
- Ba am smartphone şi ştiu exact în ce oraş eşti.
- Dar habar n-ai în ce casă suntem, cum se ajunge aici şi cum trebuie să treci printr-un portal. Ups!
Toto îi făcea semne să nu divulge adresa, speriat că mama lui Bieber ar putea să-i bată cu poşeta.
- Şi habar n-ai că portalul este în oraşul bântuit Puncte Puncte, imediat cum treci de un butoi. Ups!
- Vârcolaculeee, a şoptit Toto stresat.
- Pardon, asta e adresa vecinilor, eu stau de fapt vizavi, lângă băcănie, a încercat vârcolacul să repare situaţia.
Bieber le-a închis telefonul şi Toto şi vârcolacul au încpeut să se gândească cum să facă să-l atragă de la vecini, în baia vrăjitoarei şi s-o forţeze să spună formula magică invers. Vârcolacul se plimba cu mâinile la spate prin tot dormitorul când dedoată a dat nas în nas cu un vrăjitor.
- Farsorilor! Cum v-aţi permis să sunaţi la majestatea mea cu freză de cowboy? A tunat vrăjitorul
Toto şi vârcolacul nu înţelegeau nimic.
- Eu sunt Bieber, dar sunt şi vrăjitor. De-aia v-am găsit şi am ajuns aşa de repede la voi.
Apoi vrăjitorul a pocnit din degete şi freza de cowboy i s-a schimbat în freză de cocoş. Asa era una dintre superputerile sale de care era cel mai mândru.
- Îţi place freza mea, căţelule?
Toto era mut de uimire şi nu putea să răspundă.
- Am decis să vă ajut pentru că vrăjitoarea este un duşman de-al meu, dar domnul vârcolac mai are de învăţat câteva maniere înainte să pună laba pe telefon…
- Atunci ajută-ne să o vrăjim pe vrăjitoare ca să spună formula magică şi să-l transforme pe vârcolac înapoi în ştrumf, l-a implorat Toto
Cei trei s-au îndreptat spre baie. Când au deschis uşa, au găsit-o din nou pe vrăjitoare cântând, dar de data asta trecuse la rock & roll. Toto şi vârcolacul s-au năpustit spre vrăjitoare şi au făcut-o să-şi scape bagheta magică chiar în mâinile vrăjiorului Bieber.
Bieber, fericit nevoie mare, a fluturat bagheta în aer şi a tunat:
- Acum tu te vei transforma în stană de piatră!
- STOP! A ţipat vârcolacul. Vrei să rămân vârcolac?! Mai întîi formula magică şi abia apoi te lupţi cu ea cum vrei matale…
Vrăjitorul întrerupse vraja iniţială, îndreptă bagheta spre vrăjitoare şi cu trei unduiri o forţă să spună formula invers.
Dintr-odată, imensul vârcolac s-a transformat într-o chestie micuţă cât trei mere, cu pielea albastră şi căciulă pe cap, care, ghiciţi ce! Era chiar un ştrumf.
- Mulţumesc vrăjitorule! De 24 de ani m-am chinuit în corpul ăsta de vârcolac mirositor şi putrezit.
În mijlocul băii apăru portalul magic, aşa că Toto şi ştrumful şi-a luat adio de la casa bântuită şi de la vrăjitoarea care tremura de frică în faţa lui Bieber. Au trecut prin portalul colorat, dar când să iasă din el pe partea cealaltă, au fost brusc aruncaţi înapoi afară.
Justin Bieber s-a dat peste cap şi s-a transformat într-o vrăjitoare a cărei imagini pâlpâia.
- Sunt o hologramă a vrăjitoarei. V-am păcălit că sunt Bieber sau alt duşman, spuse ea pâlpâind.
Toto şi ştrumful nu mai aveau de ales decât să sară la luptă, aşa că şi-au trosnit palmele şi s-au pregătit de atac,
- Fiţi atenţi aici, papă lapte, capete seci şi creiere de dovleci, m-am gândit la o chestie. Nu vreţi voi să ne împăcăm, că am cam obosit şi prea ne-am fugărit prin casa asta. Vă ajut să scăpaţi de aici şi să ajungeţi de unde aţi venit, dar să nu carecumva să vă mai întoarceţi că vă transform în şopârle gigantice şi vă înham la caleaşcă!
Şi îndată ce a spus asta, ştrumful şi Toto au fost învăluiţi într-un vârtej care i-a purtat înapoi în oraşul căţelului. S-au dezmeticit chiar lângă butoiul în care se adăpostea Toto.
- Aici dormeai tu?
- Da…zise Toto jenat
- De acum n-o să mai fii singur. O să vezi că o să construim o căsuţă frumoasă, i-a spus Ştrumful care era unul dintre cel mai pricepuţi constructori din neamul lui.
Şi de atunci cei doi sunt buni prieteni şi toată lumea din oraş îi iubeşte şi îi cheamă în vizită să spună poveşti cu vrăjitoare.

Şi-am încălecat pe-un dinte
Şi v-am spus o poveste mai puţin cuminte, dar cu multă minte!

Copiii de la Scoala de Arte si Maniere au facut cunostinta cu un porumbel fermecat si s-au pus pe mesterit povesti despre el.

Relu Porumbelu- de Andrei Ghinescu

Intr-o zi de iarna geroasa, cand eram mai mic si mergeam spre masina ca sa ajung la gradinita, am vazut un porumbel ranit. L-am luat in masina cu mine si dupa ce am terminat orele de la gradinita, l-am luat acasa. Acolo, i-am dat de mancare si sa bea apa, l-am pus sub o patura si l-am ingrijit. I-am bandajat rana si apoi i-am dat un nume: “Relu”.

A doua zi, am devenit cei mai buni prieteni.

Povestea unui porumbel, de  Crina

Intr-o zi de vara torida, o doamna vesela si blanda se plimba prin parcul din vecinatatea casei ei. Vazduhul era plin de miresme imbietoare. Randunelele grabite isi faceau cuiburi prin copacii desi.

Dintr-o data, incepu sa bata usor vantul. Frunzele fosneau lin impreuna cu miscarea usoara a ramurelelor. Iarba grasa se unduia sub norii negri agitati. Cerul era strabatut de fulgere si tunete. In aer, praful se ridica cu putere si stropii mici de ploaie udau pamantul fierbinte. O adevarata furtuna incepu.

Doamna cea blanda se indrepta cu repeziciune spre casa ei. In drum gasi un porumbel ratacit, cu aripioara franta si zgribulit. Porumbelul era speriat, dar fata zambitoare a doamnei il linistii imediat.

Pentru ca era atat de buna, doamna il lua acasa sa il ingrijeasca. Ii bandaja cu gingasie aripioara, ii dadu de mancare si ii oferi multa dragoste. Bunatatea ochilor ei il linisti curand pe bietul porumbel.

De atunci, porumbelul i-a ramas prieten pentru totdeauna.

dsc06132

boy_detective_by_thefluffyshrimp1

În prima zi a săptămânii Şcoala Altfel am fost în vizită la clasa I de la Şcoala Ita Wegman şi ne-am jucat de-a inventatorii de poveşti. Copiii şi-au desenat propriile personaje de poveste, dar au lucrat şi în echipă şi au creat o poveste colectivă foarte reuşită. Ne-am aşezat în cerc şi fiecare participant la atelierul de inventat poveşti a contribuit cu câte o propoziţie. Iată ce a ieşit după ce am dat roată de câteva ori:

A fost o dată un detectiv peşte clovn care se juca toată ziua cu peştele lui şi era foarte fericit.

Într-o zi, a primit un caz foarte important cu nişte hoţi şi a trebuit să pornească la drum ca să rezolve încurcăturile. Detectivul nostru avea un ajutor de încredere: o pisică foarte drăguţă şi deşteaptă. Hoţii pe care trebuia să-i prindă erau tocmai peste ocean, În Japonia şi eram cam greu să transporte pisica până acolo.

Detectivul peşte-clovn a intrat în laborator, şi-a aşezat peştele şi pisica în două compartimente ale unui aparat secret şi după ce a apăsat câteva butoane, peştele şi pisica s-au combinat într-o pisică de mare. Detectivul a încălecat pe pisica de mare şi a înnotat pe sub apă până la ascunzătoarea hoţilor.

Hoţii erau foarte deştepţi şi puseseră mii de capcane în jurul peşterii unde îşi aveau baza. Noroc că detectivul peşte clovn era şi mai deştept şi cu ajutorul lupei lui a reuşit să vadă toate capcanele şi să le topească cu un diamant special. Apoi, a găsit o sabie ultra performantă cu care a reuşit să-i învingă pe hoţi şi să recupereze de la ei cel mai important obiect: un lanţ magic pe care răufăcătorii îl furaseră de la o prinţesă.

Detectivul peşte-clovn era gata să se întoarcă la prinţesă cu cazul rezolvat dar o forţă magnetică ciudată l-a tras cu tot cu pisica de mare pe o altă lume. Lanţul magic l-a ferit de rechini şi de balene şi locuitorii de pe celaltă lume ar fi vrut să i-l fure ca să se păzească de toate relele. Deodată, din ocean a ieşit o regină foarte rea care a încercat să se aprpie de detectiv şi să-i smulgă lanţul fermecat. Obiectul era însă atît de puternic, încât regina s-a transformat într-o bombă şi s-a autodistrus. Valurile exploziei au fost atât de mari încât detectivul peşte-clovn şi pisica lui de mare au fost trimişi înapoi pe Pământ, direct într-un aeroport.

Detectivul s-a urcat în avion şi a ajuns direct la prinţesa care îl aştepta nerăbdătoare. Când şi-a văzut lanţul magic neatins de hoţi, prinţesa a fost atât de fericită încât s-a îndrăgostit pe loc de detectiv.

A urmat o nuntă mare, cu peşti din toate oceanele lumii şi cei doi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Dacă vreţi şi voi să vă meşteriţi propriile poveşti, vă aştept cu idei şi voie bună din 12 aprilie la Şcoala de Arte şi Maniere.

Prima promoţie a Atelierului de Inventat Poveşti şi Scriere Creativă a construit o mulţime de poveşti, care mai de care mai frumoase. A fost o plăcere să născocim personaje noi  şi mai jos puteţi să citiţi povestea noastră colectivă. Dacă şi vouă vă place să inventaţi personaje de poveste pe care să le treceţi prin aventuri nemaiauzite, vă aştept din 25 iunie la Şcoala de Arte şi Maniere să participaţi la  Şcoala de Vară de inventat poveşti.

Distrugătorul şi Prinţesa Lila

Undeva, într-un ţinut foarte îndepărtat înconjurat de păduri şi umbrit de un munte înalt, trăieşte prinţesa Lila, una dintre cele mai frumoase şi mai bune prinţese din lume.

Castelul ei este aşezat pe un deal, la intrarea în ţinut, în aşa fel încât să poată să-şi supravegheze întreg regatul. Toţi supuşii o iubesc pe prinţesa Lila pentru că a ştiut să păstreze pacea şi să-i protejeze de răufăcători, încă de când era doar un copil şi a trebuit să preia conducerea ţinutului.

Cea mai bună prietenă a prinţesei Lila este Zâna Stela- o zână nemaipomenit de frumoasă şi foarte iscusită în lupta cu răufăcătorii. Zâna Stela o apără mereu pe prinţesa Lila de oricine ar vrea să-i facă rău, cu ajutorul celor trei şoricei care locuiesc într-o hrubă săpat adânc în munte: Angelina Dansatoarea, Angelina Balerina şi Dinţişor.

Încă de când era copil, prinţesa Lila a trăit cu teama că cineva îi va fura rochia de mătase moştenită de la stră-stră bunica ei. Părinţii ei i-au povestit înainte să moară că rochiţa aceasta va asigura întotdeauna pacea în ţinutul lor câtă vreme va fi purtată de o prinţesă cu inima curată şi bună. După ce părinţii s-au stins din viaţă, Lila şi-a jurat să aibă grijă de rochie şi să o poarte numai şi numai în ziua nunţii.

Într-o zi, în regatul de sub munte a apărut un personaj foarte supărat pe care toată lumea îl cunoştea după numele pe care singur şi-l pusese: Distrugătorul. Călărea un dragon cu nouă capete şi avea două buzdugane uriaşe cu care ameninţa pe toată lumea.

Cu o falcă în cer şi una în pământ, Distrugătorul a zdrobit uşa de la castel şi i-a spus prinţesei Lila:

- Ori accepţi să te căsătoreşti cu mine, ori îţi distrug fiecare fir din regatul ăsta amărât!
Prinţesa a plâns trei zile şi trei nopţi şi până la urmă, din dragoste pentru supuşii ei şi pentru regatul în care voia să menţină pacea, a acceptat.

Nunta a fost organizată imediat şi sala tronului a fost ocupată de tot felul de monştrii şi lighioane care călcau totul în picioare, spărgeau pahare şi murdăreau covoarele pufoase cu ghearele noroioase. Prinţesa Lila, îmbrăcată cu rochia veche de mai bine de 200 de ani, strălucea de parcă era îmbrăcată numai în praf de stele. Din păcate era o mireasă tristă şi dansa cu mare teamă cu mirele Distrugător, care nu-şi abandonase buzduganele nici măcar în ziua nunţii.

Când să ciocnească o cupă de şampanie cu zâna Stela, Distrugătorul a călcat-o pe rochie şi i-a sfâşiat trena lungă de 10 metri. Prinţesa Lila a început să plângă amarnic, convinsă că distrugerea rochiţei va însemna şi distugerea regatului.

Zâna Stela n-a mai suportat nedreptatea şi cu un chiuit i-a chemat pe cei trei şoricei din munte. Nunta s-a transformat într-un război în toată legea iar zâna şi soriceii şi-au folosit toate vrăjile pentru a-i opri pe Distrugător şi gaşca lui gălăgioasă.

Când să folosească vraja fatală pentru a-l face să dispară pentru totdeauna pe Distrugătorul necioplit, Zâna Stela a simţit un scut deosebit.

- Prinţesă Lila, n-am mai simţit o astfel de rezistenţă până acum. Distrugătorul nu foloseşte forţa răului, e doar vrăjit!

Şi îndată ce l-a atins cu o sferă rozalie de lumină, Distrugătorul cel hidos s-a transformat într-un prinţ frumos şi rochia prinţesei Lila s-a reparat ca prin minune. Gaşca de monştrii murdari şi gălăgioşi s-a preschimbat într-o suită de sfetnici şi cavaleri cu haine cu fir de aur. Cu toţii au îngenuncheat în faţa prinţesei Lila şi i-au cerut iertare.
Distrugătorul i-a spus:

- Iertare frumoasă prinţesă. Ne chinuim de mulţi ani cu înfăţişările astea îngrozitoare şi blestemul care ne-a apăsat ne-a înrăit. Ne doream să fim şi noi ca toţi oamenii dar vraja care ne apăsa ne împiedica să ne purtăm omeneşte şi ne împingea numai la distrugeri şi războaie
Cei trei şoricei au tras-o de aripi pe Zâna Stela şi i-au povestit:

- Am consultat istoricul vrăjilor din zonă. Acum 15 ani a existat, mai la nord de aici, un regat întreg blestemat de o vrăjitoare. Vrăjitoarea a murit de mult dar toată lumea a uitat de bietul prinţ şi de supuşii lui aşa că nimeni nu a mai rupt vraja.
- Noroc că am folosit sfera roz…altfel îi ştergeam de pe faţa pământului fără să ştim cine sunt de fapt.

Prinţul nu-şi mai putea lua ochii de la prinţesa Lila aşa că şi-a luat inima în dinţi şi a întrebat-o dacă îl iartă pentru toate neplăcerile şi dacă ar vrea să fie prieteni. Prinţesa Lila, cu obrajii îmbujoraţi, a primit bucuroasă scuzele şi l-a invitat să locuiască în ţinutul umbrit de munte şi să o ajute să menţină pacea pentru totdeauna.