Archive for the ‘Halloween’ Category

Intr-o zi, un căţeluş flămând murea de plictiseală pentru că nu avea un stăpân cu care să se joace. Pentru că era toamnă târzie şi îi era şi cam frig, s-a hotărât să părăsească butoiul care-i ţinea loc de casă şi să pornească în căutarea unui prieten.
Tot cutreierând nestingherit oraşul, Toto, căci aşa îl chema pe căţelul nostru, a văzut deodată o panteră fioroasă care alerga de mama focului. Curios din fire, s-a luat după ea. Abia putea să ţină pasul cu pantera, dar se simţea aşa de singur încât era hotărât să o urmărească şi să se împrietenască. După o fugă zdravănă, pantera a sărit brusc într-un cerc colorat care apăruse de nicăieri. Toto nu ştia că avea de a face cu un portal magic cu senzori care apărea doar când simţea că un locuitor de pe celălalt tărâm are nevoie de transport, aşa că a trecut şi el prin cercul ciudat.

De partea celaltă a portalului, un oraş înspăimântător i s-a arătat. Copacii erau uscaţi şi se mişcau ca nişte monştri, vântul bătea tare şi parcă plângea. Pantera a fugit spre o casă înfricoşătoare şi Toto a urmat-o. Uşa s-a deschis singură cu un scârţâit şi lui Toto i-au clănţănit dinţii de frică.

Cum a intrat în casă, pantera s-a făcut nevăzută şi Toto a fugit spre toaletă pentru că mai avea puţin şi făcea pe el de spaimă. Când a intrat în baie, a auzit zgomot din spatele perdeluţei de duş pictată cu cranii şi dovleci şi a încremenit. S-a uitat mai bine şi a văzut vârful unei pălării de vrăjitoare. Sub duş, vrăjitoarea cânta „Eu toamna nu dorm”. Când Toto a încercat să iasă neobservat din baie, vrăjitoarea a auzit mişcare şi şi-a dat seama că a intrat cineva în baie. Îndată s-a şi pus pe ţipat ascuţit:

-          Panteră, mişcă-ţi coada încoace şi scapă-mă de puiul ăsta neruşinat de câine care nu ştie să bată la uşă! Neruşinatule!

Bietul Toto a luat-o la fugă mâncând pământul şi nu s-a mai uitat înapoi. Cum fugea el aşa, a văzut o uşă pe care scria bucătărie şi şi-a amintit cât era de flămând. A împins uşor uşa şi a văzut o cuşcă în care un vârcolac imens mânca dovleci şi cartofi cruzi cu mare poftă. De la atâta alergat, dar şi de foame, lui Toto au început să-i curgă balele.

-          Ce te uiţi aşa nenea cuţu? L-a întrebat curios vârcolacul.

-          Mi-e foame. Îmi dai şi mie ceva de mâncare?

Vârcolacul l-a analizat, a aruncat o provire la maldărul de cartofi cruzi din cuşcă şi i-a spus:

-          Nu mă lua cu zăhărelul! Ca să-ţi dau să mănânci, trebuie să mă scoţi de aici.

Zis şi făcut. Toto era foarte ager, chiar dacă era doar un pui, şi a reuşit imediat să desfacă încuietoarea cuştii cu dinţii. Vârcolaul, văzându-se liber, i-a întins un bol cu o felie de dovleac şi doi cartofi cruzi apoi a început să danseze salsa de bucurie.

Toto a halit în doi timpi şi trei mişcări urmărindu-l amuzat pe vârcolacul dansator.

După ce a terminat mâncarea, vârcolacul l-a întrebat:

-          Ce vânt te aduce în casa asta bună de nimic, plină de funingine, vrăjitoare ascunse sub duş şi nevăstuici malefice deghizate în pantere?

-          Păi n-am avut ce să fac. Urmăream pantera, am trecut printr-un portal magic şi deodată m-am trezit aici, i-a explicat trist Toto. Dar ce spui? Pantera era de fapt o nevăstuică?

-          Da, o cheamă Maleficuţa şi e foaaarte rea. Ca să ştii şi tu, eu de fapt sunt un ştrumf şi mă cheamă Unghiuţă.

-          Pe mine mă cheamă Toto şi sunt singur pe lume…

-          Pot eu să fiu stăpânul tău dacă mă ajuţi să scap din oraşul ăsta bântuit, i-a spus Vârcolacul milos.

-          Dar cum o să te transformi la loc în ştrumf?

-          Vrăjitoarea din baie trebuie să spună cuvintele invers de la formula magică a transformării mele: „Acum tu te vei transforma într-un vârcolac şi până nu va spune cineva cuvintele magice, vei rămâne aşa! Tarabim, Tarabum! Eşti un vârcolac nebun şi miroşi a fum!”

-                 Păi atunci hai să o spionăm pe vrăjitoare şi să aflăm dacă are vreo slăbiciune cu ajutorul căreia am putea să o convingem, i-a spus Toto

Vârcolacul s-a scărpinat în cap, s-a gândit puţin şi a strigat fericit:

- Ştiu! Vrăjitoarea are un jurnal pe care îl păzeşte nevăstuica. Dacă o speriem sau o luăm la bătaie, sigur punem mâna pe jurnal şi găsim ceva bun.
Zis şi făcut. Toto şi vârcolacul au urcat tiptil la etaj unde era dormitorul vrăjitoarei şi al nevăstuicii. Maleficuţa stătea întinsă peste jurnal, dar nu dormea. Când l-a văzut pe vârcolac în pragul uşii, s-a şi transformat înapoi în panteră şi era gata de atac. Din spatele vârcolacului, a apărut şi Toto, îmbrăcat într-un costum de extraterestru pe care îl găsise într-un sertar din bucătărie.
Costumul era verde fosforescent, avea patru ochi, trei mâini şi şase picioare. Pantera nu mai văzuse niciodată o fiinţă atât de ciudată şi de strălucitoare, aşa că a fugit mâncând pământul până în pădurea de la marginea oraşului bântuit.
Vârcolacul şi Toto au au râs fericiţi şi s-au pus pe răsfoit jurnalul. După multe pagini date, au descoperit că vrăjitoarei îi era frică de Justin Bieber. Avea chiar şi nişte vrăji pe care le cânta la duş special ca să-l saboteze şi să-l facă pe cântăreţ să-şi piardă vocea. Îndată ce au aflat slăbiciunea vrăjitoarei, cei doi prieteni au scormonit în cartea de telefon inclusă la finalul jurnalului şi, la capitolul „Numere pe care să nu le apelezi niciodată!” au găsit numărul lui Bieber.
Vârcolacul a format numărul şi a aşteptat. Şi a aşteptat. Şi a aşteptat, până când s-a enervat. Exact când făcea crize şi bodogănea mai cu foc, Bieber a răspuns.
- Fira-i tu să fii! Te crezi aşa de mare şi tare că nu poţi să răspunzi unui biet vârcolac! Fiţi-ar faima de râs!
- Cine face farse la telefon? Răspunde că de nu te spun mamei şi te bate cu poşeta
Vârcolacul era aşa de nervos că s-a pus direct pe ceartă.
- Ia mai tacă-ţi fleanca nenea Bieber. Habar n-ai unde suntem!
- Ba am smartphone şi ştiu exact în ce oraş eşti.
- Dar habar n-ai în ce casă suntem, cum se ajunge aici şi cum trebuie să treci printr-un portal. Ups!
Toto îi făcea semne să nu divulge adresa, speriat că mama lui Bieber ar putea să-i bată cu poşeta.
- Şi habar n-ai că portalul este în oraşul bântuit Puncte Puncte, imediat cum treci de un butoi. Ups!
- Vârcolaculeee, a şoptit Toto stresat.
- Pardon, asta e adresa vecinilor, eu stau de fapt vizavi, lângă băcănie, a încercat vârcolacul să repare situaţia.
Bieber le-a închis telefonul şi Toto şi vârcolacul au încpeut să se gândească cum să facă să-l atragă de la vecini, în baia vrăjitoarei şi s-o forţeze să spună formula magică invers. Vârcolacul se plimba cu mâinile la spate prin tot dormitorul când dedoată a dat nas în nas cu un vrăjitor.
- Farsorilor! Cum v-aţi permis să sunaţi la majestatea mea cu freză de cowboy? A tunat vrăjitorul
Toto şi vârcolacul nu înţelegeau nimic.
- Eu sunt Bieber, dar sunt şi vrăjitor. De-aia v-am găsit şi am ajuns aşa de repede la voi.
Apoi vrăjitorul a pocnit din degete şi freza de cowboy i s-a schimbat în freză de cocoş. Asa era una dintre superputerile sale de care era cel mai mândru.
- Îţi place freza mea, căţelule?
Toto era mut de uimire şi nu putea să răspundă.
- Am decis să vă ajut pentru că vrăjitoarea este un duşman de-al meu, dar domnul vârcolac mai are de învăţat câteva maniere înainte să pună laba pe telefon…
- Atunci ajută-ne să o vrăjim pe vrăjitoare ca să spună formula magică şi să-l transforme pe vârcolac înapoi în ştrumf, l-a implorat Toto
Cei trei s-au îndreptat spre baie. Când au deschis uşa, au găsit-o din nou pe vrăjitoare cântând, dar de data asta trecuse la rock & roll. Toto şi vârcolacul s-au năpustit spre vrăjitoare şi au făcut-o să-şi scape bagheta magică chiar în mâinile vrăjiorului Bieber.
Bieber, fericit nevoie mare, a fluturat bagheta în aer şi a tunat:
- Acum tu te vei transforma în stană de piatră!
- STOP! A ţipat vârcolacul. Vrei să rămân vârcolac?! Mai întîi formula magică şi abia apoi te lupţi cu ea cum vrei matale…
Vrăjitorul întrerupse vraja iniţială, îndreptă bagheta spre vrăjitoare şi cu trei unduiri o forţă să spună formula invers.
Dintr-odată, imensul vârcolac s-a transformat într-o chestie micuţă cât trei mere, cu pielea albastră şi căciulă pe cap, care, ghiciţi ce! Era chiar un ştrumf.
- Mulţumesc vrăjitorule! De 24 de ani m-am chinuit în corpul ăsta de vârcolac mirositor şi putrezit.
În mijlocul băii apăru portalul magic, aşa că Toto şi ştrumful şi-a luat adio de la casa bântuită şi de la vrăjitoarea care tremura de frică în faţa lui Bieber. Au trecut prin portalul colorat, dar când să iasă din el pe partea cealaltă, au fost brusc aruncaţi înapoi afară.
Justin Bieber s-a dat peste cap şi s-a transformat într-o vrăjitoare a cărei imagini pâlpâia.
- Sunt o hologramă a vrăjitoarei. V-am păcălit că sunt Bieber sau alt duşman, spuse ea pâlpâind.
Toto şi ştrumful nu mai aveau de ales decât să sară la luptă, aşa că şi-au trosnit palmele şi s-au pregătit de atac,
- Fiţi atenţi aici, papă lapte, capete seci şi creiere de dovleci, m-am gândit la o chestie. Nu vreţi voi să ne împăcăm, că am cam obosit şi prea ne-am fugărit prin casa asta. Vă ajut să scăpaţi de aici şi să ajungeţi de unde aţi venit, dar să nu carecumva să vă mai întoarceţi că vă transform în şopârle gigantice şi vă înham la caleaşcă!
Şi îndată ce a spus asta, ştrumful şi Toto au fost învăluiţi într-un vârtej care i-a purtat înapoi în oraşul căţelului. S-au dezmeticit chiar lângă butoiul în care se adăpostea Toto.
- Aici dormeai tu?
- Da…zise Toto jenat
- De acum n-o să mai fii singur. O să vezi că o să construim o căsuţă frumoasă, i-a spus Ştrumful care era unul dintre cel mai pricepuţi constructori din neamul lui.
Şi de atunci cei doi sunt buni prieteni şi toată lumea din oraş îi iubeşte şi îi cheamă în vizită să spună poveşti cu vrăjitoare.

Şi-am încălecat pe-un dinte
Şi v-am spus o poveste mai puţin cuminte, dar cu multă minte!

Dragi spiriduşi şi spiriduşe sper că vă distraţi astăzi de Halloween şi că v-aţi confecţionat costume cât mai frumoase.

Dacă aveţi poftă de nişte poveşti de Halloween nu uitaţi de povestea zăpăcită despre o vrăjitoare zână bună pe nume Balki.

Şi pentru că vreau să vă fac şi eu un mic cadou am să vă mai public o poveste de Halloween care a apărut în revista Lilliput anul trecut:

Maia şi vrăjitoriile


halloween

A fost o data o familie de vrajitoare: mama,fiica si matusa. Cele trei locuiau intr-un orasel de la marginea unei paduri mari si intunecate, loc numai bun pentru tot felul de vraji ciudate.
Mama vrajitoare si tusa vrajitoare erau cele mai pricepute din zona si toata lumea se temea de ele. Umblau tot anul imbracate in haine zdrenturoase, cu palarii ponosite indesate peste pletele albite de vreme. Aveau negi scarbosi si rasete infricosatoare, speriau toti copiii si nimeni nu indraznea sa se apropie de casa lor.


Vrajitoarea cea mai tanara, Maia, nu era tocmai o vrajitoare ci mai degraba o fetita draguta si neindemanatica. Toate vrajile ii ieseau pe dos, toate licorile ei magice aveau gust de sirop de zmeura si nimeni nu se speria de ea niciodata. Unii copii credeau ca biata Maia fusese rapita de cele doua vrajitoare batrane si nascoceau tot felul de povesti care mai de care mai grozave. Mica vrajitoare nu fusese insa rapita de nimeni. Se nascusese pur si simplu extraordinar de frumoasa si de aceea nu avea nici pic de credibilitate.


Cu o seara inainte de Halloween cele trei vrajitoare aveau treaba multa. Erau vraji de facut, spirite de invocat si planuri pentru noaptea urmatoare de elaborat. Cum in anii trecuti Maia reusise sa dea peste cap toate urzelile batranelor, transformand pisicile negre in pisoiasi albi si blanosi, bomboanele cu matraguna in ciocolata cu scortisoara si mormintele in trambuline, mama vrajitoare a hotarat ca de data asta sa o lase acasa pe fiica sa si sa isi vada de treaba cu matusa.
Degeaba s-a jurat Maia ca nu mai face si ca acum stie toate vrajile, cele doua au fost de neinduplecat.
-Vei ramane in casa pana dupa Halloween si o sa ne pregatesti noua de mancare pentru ca o sa venim foarte obosite.”
-Daa!, spuse si matusa. Si sa nu indraznesti sa gatesti dulciuri. Copiii astia afurisiti simt mirosul de bomboane de la o posta si n-am chef sa ne pricopsim cu ei aici.
-Ppai, ma gandeam sa primesc si eu cativa copii. O sa ma plictisesc stand atat in casa.
-Maia! Nici un copil nu are voie sa calce in aceasta casa. Sa nu simt miros de prajituri sau de carne de om cand ma intorc sau o sa-ti para foarte rau.


Vrajitoarele au pornit catre miezul padurii ca sa puna la cale niste vraji pentru Halloween. Aveau de gand sa trezeasca cateva zeci de schelete la viata si sa le trimita prin oras s-ai sperie pe copiii porniti in goana de dupa bomboane. Mai aveau de pregatit si cateva sute de bomboane false care sa arate ca cele mai grozave bomboane si sa aiba gust de carne de porc si usturoi. Prima zi de stat in casa a trecut foarte greu: desene animate, cateva ture cu matura prin pod si mangaiat de pisica. Mare plictiseala. Maia chiar isi dorea sa le asculte pe mama si matusa ei asa ca in ziua de Halloween s-a apucat sa le gateasca felul preferat de mancare: liliac la tava. A prins liliacul, a adaugat cativa muguri de pin, coji de dovleac si usturoi din belsug si l-a bagat la cuptor. De frica sa nu-l arda, s-a gandit sa faca o vraja ca sa-l coaca mai repede.

Mica vrajitoare a gresit ca de obicei un cuvant din vraja si a transformat liliacul intr-o prajitura cu zmeura si frisca. Cand a vazut boacana nu mai stia ce sa faca. Matusa si mama vor simti cu siguranta mirosul de frisca si o vor pedepsi imediat. Nu-si putea aminti nici o vraja de anulare asa ca a luat prajitura si a fugit cu ea afara, hotarata sa o daruiasca unui copil.
Intre timp scheletii si bomboanele vrajitoarelor speriasera toti copiii. Maia alerga prin tot orasul cu prajitura in brate si nu gasea nici macar un copil. Si-a dat seama ca vrajile batranelor deja isi facusera efectul si ca mama si matusa vor aparea din clipa in clipa acasa. Tot o vraja era singura ei solutie. Straduindu-se sa aduca un copil cat mai aproape de ea si gesticuland cu bagheta intr-o mana si prajitura in alta, a reusit sa transforme toate bomboanele cu porc si usturoi in bomboane cu ciocolata si biscuiti.

Copiii au inceput sa iasa de pe unde se ascunsesera si Maia le-a dat prajitura cu zmeura si frisca. Apoi a incercat sa le inghete pe vrajitoare ca sa castige timp si sa faca repede friptura de liliac. Mama si matusa erau la numai cativa metri de Maia. Cand a rostit formula magica, batranele vrajitoare s-au transformat ca prin minune: mama in clown si matusa in printesa.
Fetita era epuizata si a inceput sa planga in hohote. Iarasi stricase Halloween-ul si aiurise toate vrajile. De data asta insa totul parea foarte grav pentru ca mama si tusa pareau ca uitasera totul si dansau fericite in mijlocul copiilor, aruncand cu bomboane in stanga si in dreapta. Mica vrajitoare se uita la ele si nu-i venea sa creada ce vedea. Se astepta ca din clipa in clipa vraja sa se rupa si batranele sa o certe pana a doua zi de dimineata. Mama s-a apropiat insa de Maia si i-a spus:


- Nici nu stii cat bine ne-ai facut! De atatia ani asteptam momentul acesta.
- Nu inteleg! Ce moment?!
- Numai de Halloween era posibil sa functioneze vraja asta. Tu ai vrut sa ne impietresti si ai amestecat cateva cuvinte. Ti-a iesit exact vraja secreta, singura care putea sa ne elibereze din trupurile de vrajitoare!
- Si n-o sa mai mancam lilieci la tava? Si n-o sa mai speriem toti copiii? Si o sa pot sa fac prajituri cu zmeura in fiecare zi?
- Bineinteles! au spus mama si matusa in cor.
S-au prins toate trei in hora copiilor si s-au indopat cu bomboane pana cand abia daca se mai puteau misca. Si uite asa datorita greselilor Maiei, s-a intamplat un lucru neasteptat de bun.

Voi sa nu fiti suparati daca gresiti! Cine stie ce minuni scoateti la iveala…

Si-am incalecat pe-o matura verde

Cine nu ma crede?

P.S. Aştept în continuare desenele voastre cu şoricica rock&roll. Povestea o voi publica săptămâna viitoare, după ce trece toată atmosfera de Halloween ;)

A fost o dată ca niciodată o vrăjitoare pe nume Balki. Vrăjitoarea despre care vreau să vă povestesc era destul de tânără, avea numai 300 de ani şi nu era atât de urâtă ca celelalte vrăjitoare. Nu avea nasul mare, nu avea negi uriasi, parul nu era ciufulit- era chiar blond si lin, pieptanat cu grija, avea un pisoi argintiu pufos in loc de clasica pisica neagra, o palarie verde crud care i se asorta de minune cu ochii verzi ca doua pietre de jad. A! Si sa nu va mai spun ca matura pe care zbura Balki era pictata de ea insasi cu tot felul de floricele si fluturasi.
Balki traia pe Taramul de Dincolo, in Tara Vrajitoarelor dar si-ar fi dorit foarte mult sa poata sa traiasca pe pamant pentru ca(si sa nu va minunati!), iubea copiii.
Sarbatoarea Halloweenului era una din putinele zile din cursul anului vrajitoresc in care toate vrajitoarele si toti monstrii puteau sa vina pe pamant. Era un prilej de bucurie nemasurata in satul lui Balki cand se apropia ziua cea mare. Toate vrajitoarele isi scoteau la iveala potiunile cele mai otravitoare, baghetele cele mai precise, faceau antrenamente de zbor cu matura, invatau vraji noi, pentru ca in fiecare an se facea un clasament al celor mai bune vrajitoare in functie de cate persoane reuseau sa sperie sau sa vrajeasca. Numai Balki cocea prajituri, glazura bomboane, scria povesti si nici nu-i trecea prin gand sa sperie vreun om, daramite vreun copil.
Toate vrajitoarele radeau de ea si se intreceau in mestesuguri ironizand-o ca iar va iesi pe ultimul loc in clasament.
Uneori si Balki se intreba de ce o fi atat de diferita de suratele ei, de ce nu-i prea ies vrajile si de ce iubeste atat de mult copiii. In tot taramul de dincolo exista un singur personaj care stia adevarul dar nu vroia sa i-l spuna. Acesta era Parintele Cunoasterii, un vrajittor batran si foarte iscusit care in urma cu 300 de ani se indragostise de o zana buna. Cum o asemenea relatie nu era permisa printre vrajitori, copilul care s-a nascut din povestea aceasta de dragoste a fost inregistrat la oficiu ca fiind vrajitoare, nascuta dintr-un bob de mazare atins de bagheta Parintelui Cunoasterii.
Iata deci ca Balki nu se comporta ca o vrajitoare pentru ca nu avea cum, ea era singura zana buna a Zilei de Halloween.
Anul acesta insa intrebarile o copleseau pe Balki dupa cum v-am spus, era dureros ca nu putea fi ca toate celelalte. Cum statea ea si plangea pe un colt de piatra, tatal ei a auzit-o si l-au podidit si pe el lacrimile. Trebuia sa-i spuna adevarul si trebuia sa indrepte falsul facut la nasterea fetitei chiar si cu pretul pierderii titlului de parintele Cunoasterii.
I-a trimis la usa un pachetel mic verde din frunze de brusture cu un bilet pe care scria: “Deschide si lacrimile tale nu vor mai curge niciodata decat de fericire!”. Balki, foarte curioasa a deschis pachetul si intradevar a inceput sa planga de fericire. Era un costum de zana buna absolut superb, stralucea ca soarele; deasupra lui se gasea o bagheta fermecata inconjurata de o aura de lumina calda, prietenoasa. Miroseau a flori si a prajituri, si coronita din praf de stele avea numele ei incrustat minuscul cu raze de soare.

Tatal lui Balki nu si-a pierdut statutul pentru ca, in urma unei intruniri extraordinare, Consiliul Vrajitorilor a decis ca este o virtute sa respecti dreptatea si sa incerci sa-ti repari si recunosti greselile, niciodata nefiind prea tarziu.

Cat despre Balki, nu s-a mutat din Tara Vrajitoarelor pentru ca vrea sa-i fie aproape tatalui, dar coboara mult mai des pe pamant ajutandu-i pe cei care au nevoie de ea.

Noaptea de Halloween este preferata ei pentru ca este noaptea in care a descoperit ca este o zana buna cu puteri miraculoase si ca numai trebuie sa incerce sa sperie copiii.

Astfel dragii mei, cand o sa vina noaptea cea inspaimantatoare si cainii o sa se auda latrand, cand vantul o sa bata puternic scotand zgomote ciudate, cand o sa va fie frica din cauza povestilor infricosatoare legate de sarbatoarea Halloweenului, amintiti-va ca exista undeva o vrajitoare- zana buna pe nume Balki, care  nu o sa permita sa vi se intample nimic si o sa va fereasca de sperieturi.

Si-am incalecat pe-o matura cu o pisica

Si v-am spus o poveste mica.

P.S.  Poza cu vrajitoarea am luat-o de pe blogul costumedeserbare.wordpress.com, blog cu ajutorul caruia am facut rost de costumul meu de spiridus de vara;)