Castigatori concursul Iepurasului

Posted by: zapacita  /  Category: Concursuri, De la copii, Diverse, Iepuri, Povesti de Paste

Iată fericiţii câştigători ai Concursului de poveşti “Patinele fermecate ale Iepuraşului”. Am ales doar doi câştigători pentru că în rest am primit foarte multe poveşti copiate de pe internet ceea ce nu e deloc corect. Imaginaţia voastră poate scoate la iveală cele mai frumoase întâmplări, nu e nevoie să copiaţi munca altora. E important să citiţi cât mai mult ca să puteţi scrie frumos dar IDEILE trebuie să vă aparţină. Scrieţi poveşti aşa cum v-ar plăcea vouă să citiţi.

Locul I: Andra, 12 ani, Bucureşti, a câştigat cartea “Aventurile Baronului von Munchausen” pentru următoarea poveste MINUNATĂ:

A fost o data un Iepuras de Paste care iubea patinajul atat de mult incat livra oua de Paste numai in zonele in care existau lacuri inghetate.
Ceilalti iepuri de P
aste erau destul de nemultumiti de preferintele colegului lor si nu intelegeau de ce un iepure ar vrea sa patineze.
Iepurasul nostru avea insa niste patine fermecate si magice, care il ajutau atat sa se distreze patinand cand nu e ocupat primavara cu agitatia de Paste, cat si sa fabrice oua si statuiete de ciocolata absolut delicioase.Dar bineinteles,numai daca spunea cuvintele magice ”Cu oua / Ploua / In-al meu cos” .
Fara aceasta formula,patinele erau numai intrumente utilizabile pentru gheata.
Si cum ceilalti iepurasi nu stiau acest secret,ei credeau ca pasiunea iepurasului nostru era o ciudatenie.Cand fu vremea pentru o mica pauza de morcovi suculenti , iepurasul profita de ocazie si se ascunse intr-o camera din fabrica unde se muncea din greu la fabricarea oualelor colorate,dar ce sa vezi ? 2 iepuri care hoinareau pe coridoare au auzit formula de activare a patinelor fermecate asa ca si-au ciulit urechile lor lungi si au spionat pe gaura cheii sa vada ce se intampla . Si au vazut ei cum patinele s-au activat,invaluind c
amera intr-un val de magie , care mirosea extraordinar .
Iepurasul pleca sa aduca niste praf magic ca sa inceapa preparearea oualelor de ciocolata,dar SURPRIZA !  ceilalti doi s-au sfatuit sa ii fure repede patinele . Au fugit catre ceilalti „iepuri constructori de oua” ,dupa cum erau ei numiti si le-au povestit tot . Cum patinele foloseau pentru oua de ciocolata,si nu pentru patinaj cum credeau toti , si toata lumea a ajuns la concluzia ca iepurasul primea asa multe scrisori de multumire si era asa iubit de copii pentru ca triseaza in fata lor ! Si i-au cerut explicatii !
El,surprins rau,a fost nevoit sa spuna adevarul . Adevarul cum ca intr-o iarna geroasa patina cu niste frunze si deasupra lui a trecut insus Mos Craciun,care arunca o privire peste lista copiilor cuminti.Intrand in vorba cu Mosul,iepurasul ii spusese cum ar vrea ca, clasicele oua pictate sa devina ceva care chiar sa ii bucure mai mult pe copii,dar totusi sa ajunga doar in posesia copiilor cuminti si inteligenti,nu la orice copil de pe glob . Si Mosul i-a promis ca asa va fi,si ca nimeni altul decat el nu e mai potrivit pentru aceasta sarcina,dar care trebuie tinuta secreta,pentru ca ceilalti iepuri le vor manca inainte de a le livra . Si era adevarat ! Iepurii aveau o pasiune secreta de care nimeni nu stie pentru …. ciocolata ! Iepurele nostru insa,din acea iarna nu mai simtea nimic pentru ciocolata,datorita Mosului ,  care i-a transformat frunzele in niste patina albe pictate cu morcovi si floricele si i-a dat formula magica .
Iepurii priveau unul catre altul ! Le era rusine ca pentru un moment au avut o parere proasta tocmai despre cel care salva bucuria copiilor in zilele de paste ! Intelegerea ramase ca iepurii sa fabrice oua colorate,cum stiu ei sa fabrice,iar iepurele nostru sa le transforme si sa le livreze copiilor !
Sfarsit !

Locul II:  Andrei, 9 ani, Petroşani care mi-a trimis o poveste în versuri a câştigat volumul de poezii “Prisaca” de Tudor Arghezi

Iepuraşul avea patine fermecate

Cu morcovi alintate

Ducea ouă de ciocolată în spate

Şi ceilalţi iepuri nu-i dădeau dreptate.

Când gheaţa a început să se topească

Iepurele patinator a trebuit să se grăbească

Când a căzut cu fundul în apă

A început să plângă: “văleu se crapă!”

Câţiva copii l-au ajutat să stea în picioare

Cum o să-i răsplătească oare?

După ce le-a dat câte un ou de ciocolată

Iepurilă s-a gândit că a făcut-o lată

Dar iepurele şef văzându-l aşa supărat

De îndată l-a întrebat:

“Nu vrei să fii iepure de paşte în Laponia?

Ce să fac acolo Măria Ta?

Acolo totul e îngheţat,

Poţi să te ocupi şi de iepurit şi de patinat!”

Şi uite-aşa povestea iepurelui cu patine

S-a cam terminat cu bine.

Iepuraşul porneşte cu premiile către voi chiar astăzi. Să sperăm că o să ajungă la timp. Vă mulţumesc pentru poveştile deosebit de frumoase.

Patinele fermecate ale Iepurasului- Concurs

Posted by: zapacita  /  Category: Concursuri, De la copii, Iepuri, Povesti de Paste

Sursa foto: www.printables.scholastic.com

Dragi spiridusi si spiriduse va provoc la un nou concurs zapacit pentru ca se apropie Pastele si vreau sa va fac si eu cate un mic cadou.

Iata ce trebuie sa faceti:
Continuati urmatorul text despre Iepuras pentru a ajunge la o frumoasa poveste:

A fost o data un Iepuras de Paste care iubea patinajul atat de mult incat livra oua de Paste numai in zonele in care existau lacuri inghetate.
Ceilalti iepuri de Paste erau destul de nemultumiti de preferintele colegului lor si nu intelegeau de ce un iepure ar vrea sa patineze.
Iepurasul nostru avea insa niste patine fermecate si…

Astept povestile voastre pe adresa povesti@zapacita.ro sau in comentarii pana pe 1 aprilie de Ziua Pacaleilor. Va rog sa va scrieti numele si varsta pentru ca acest concurs se adreseaza bineinteles NUMAI copiilor.

Voi alege cele mai frumoase 3 povesti si castigatorii vor fi afisati pe 2 aprilie ca sa ajunga cadourile cat mai repede la ei.
Momentan premiile vor ramane surpriza :P

Mult mult succes!

Vraja grea

Posted by: zapacita  /  Category: Concursuri, Cu vrăjitoare, De la copii, Diverse

Dragii mei spiriduşi, o vrajă tare curioasă m-a ţinut departe de voi până astăzi când m-am trezit ca dintr-un somn adânc.
În fiecare zi am vrut să vă scriu câte o poveste şi totuşi o vrăjitorie ciudată îmi fura ideile, mă zăpăcea, mă făcea să uit cele mai frumoase întâmplări şi să rămân fără cuvinte.

Acum că a venit primăvara parcă în sfârşit m-am trezit. O fi de la căldură, o fi de la soare…o fi de la mirosul de ghiocei…

Ce-ar fi să îmi trimiteţii voi o poveste despre vrăjitoarea care m-a împiedicat să mai scriu poveşti?
Cu ajutorul poveştilor voastre o să pot să rup vraja definitiv şi să mă întorc la scris ;)

Aştept poveştile voastre până pe 5 martie. O să public toate poveştile primite de la voi  în dar pentru toate mămicile, chiar de 8 martie.

P.S. Tare dor mi-a fost de voi…

La multi ani!

Posted by: zapacita  /  Category: Concursuri, De la copii, Diverse

Un an nou fericit spiriduşelor şi spiriduşilor! Să fiţi veseli şi cuminţi, să vă jucaţi şi să citiţi muuuuulte poveşti frumoase!

Câştigătorul concursului “Citeşte o poveste” este o fetiţă în vârstă de 12 ani pe nume Andra. Ajutată de tăticul ei a imprimat toate poveştile pe un cd şi le-a expediat către “Fundaţia Totul pentru Copii” din Bucureşti.

Vă mulţumesc tuturor celor care vă gândiţi şi la copiii mai puţin fericiţi decât voi. Haideţica în 2010 să fim mai buni şi mai atenţi la suferinţa celor din jurul nostru, aşa cum le stă bine unor spiriduşi adevăraţi.

Vă pup pe toţi şi toate! Ne citim şi ne auzim la anul cu şi mai multe poveşti zăpăcite pentru voi toţi!

Citeste o poveste

Posted by: zapacita  /  Category: Concursuri, Craciun, De la copii, Diverse

Bună seara dragi spiriduşi şi spiriduşe!

Vă scriu cu întârziere pentru că a fost o perioadă foaaaaarte ocupată şi Moşul a avut nevoie de tot ajutorul ca să livreze cadourile voastre la timp.

Sper că aţi primit tot ce vă doreaţi şi că aţi împodobit cei mai frumoşi brăduţi.

Chiar dacă a trecut Crăciunul, darurile sunt binevenite oricând, mai ales atunci când sunt dăruite celor care au întradevăr nevoie de ele. Vă invit să faceţi o bucurie cuiva, dar să şi câştigaţi un premiu frumos pentru asta!

Ca să-i arătaţi Moşului că sunteţi întradevăr nişte copii foarte cuminţi, ce-ar fi să vă gândiţi şi la cei mai puţin norocoşi decât voi? Tot anul am creat poveşti  şi am sperat că le-aţi citit în număr cât mai mare. Unii copii din păcate nu pot citi pentru că nu văd şi au nevoie de ajutorul nostru pentru a descoperi lumea poveştilor.

Dacă vreţi să ajutaţi copiii nevăzători să asculte poveşti frumoase, rugaţi-vă părinţii să vă ajute să le faceţi o mică bucurie. Iată  cum:

Nişte omuleţi au decis să devină un fel de ajutoare ale Moşului şi au înregistrat o mulţime de poveşti pentru copiii care nu pot să citească. Am înregistrat şi eu poveştile “Moş Crăciun a răcit” şi “Şoarecele şi pisica“. Ele apar ca fiind trimise de revista Lilliput pentru că nimeni nu m-ar fi crezut că sunt chiar o spiriduşă zăpăcită :P

Puteţi găsi CD-ul cu poveşti aici. Poveştile audio se salvează şi apoi se imprimă pe un CD gol. Coperţi pentru CD puteţi găsi aici. Cd-ul se pune frumuşel într-un plic şi se trimite prin Poştă unor copii :) Găsiţi o mulţime de adrese de centre de copii din toată ţara chiar aici

Primul copil sau părinte care îmi povesteşte într-un mail sau printr-un comentariu că a reuşit să dăruiască CD-ul de mai sus va avea parte de o surpriză din partea mea: câştigă cartea de poveşti “Pădurea vrăjită”.

Tot ce trebuie să faceţi este să fotografiaţi cd-ul şi plicul în aşa fel încât să se vadă către ce fundaţie/centru(etc.) l-aţi expediat.

Fiţi darnici aşa cum a fost şi Moşul cu voi. Hai să arătăm tuturor că ştim să şi dăruim, nu doar să primim ;)

Ideea “Citeşte o poveste” a pornit anul trecut pe blogul Gramo.ro şi s-a materializat în deja doua CD-uri cu poveşti audio pentru copii pe care vă invit să le ascultaţi şi să le dăruiţi.

EDIT: Avem deja o castigatoare pe care o voi anunta maine seara :)
Konkurs.ro - Concursuri si promotii

Sa Facem miscare

Posted by: zapacita  /  Category: Concursuri, Diverse



Duminica aceasta, 4 octombrie, se întâmplă un eveniment care sunt convinsă că o să vă intereseze: Ziua Mişcării

Role, biciclete, badminton, şotron, elastic, fotbal, ping-pong, WiiFit, dans şi multe altele vă aşteaptă de la 10:00 la 18:00 să faceţi mişcare pe bulevardul Aviatorilor, lângă intrarea Pescăruş.

Nu uitaţi să le povestiţi părinţilor despre acest eveniment. Şi ei trebuie să facă mişcare multă-multă, ca să fie veseli şi sănătoşi ;) Apăsaţi pe poză şi înscrieţi-vă în număr cât mai mare, mai ales dacă vă place să mergeţi pe bicicletă.

Ne vedem acolo, da? Nu ştiu încă dacă o să vin în costumul de spiriduş, mă cam încurcă la pedalat :P

Castigatorii verii

Posted by: zapacita  /  Category: Concursuri, De la copii, Diverse

Iată că a sosit şi prima zi de şcoală dragii mei spiriduşi. Vacanţa mare şi-a luat concediu şi o să o revedem abia la anu. Să nu fiţi trişti! O să vă întâlniţi cu toţi prietenii, o să învăţaţi lucruri noi, cine ştie poate vă înscrieţi la un sport sau la cursuri de muzică, teatru, limbi străine…

Toamna asta sper să fie plină de surprize pentru noi toţi aşa că am să încep premierea concursurilor care s-au desfăşurat în vacanţă cu şi mai multe surprize.

1. Toţi copiii care mi-au trimis povestea vacanţei lor vor fi premiaţi. Felicitări Loredana, Damian, Larisa şi Andra.

2. Toţi copiii talentaţi care au desenat personajele din povestea noastră de vacanţă vor fi premiaţi. Felicitări Andra şi Alexandra Opriţescu.

3. Premiile vor rămâne surpriză până în ziua în care vor ajunge la voi cu Poşta. După ce desfaceţi pacheţelele să nu uitaţi să treceţi şi pe aici să îmi spuneţi dacă v-au plăcut surprizele.

4. Ca să nu fie totul o mare surpriză am să vă spun doar că nu există două premii la fel şi că s-ar putea să primiţi fie o jucărie, fie o carte, fie un cd cu muzică, fie un tricou cu un anumit personaj dintr-un serial pentru copii, fie o poveste audio numai pentru voi.

Să nu fiţi trişti dacă nu aţi apucat să vă înscrieţi la aceste concursuri. V-am spus că începem toamna cu surprize şi o să mă ţin de cuvânt. Noi concursuri cu premii simpatice vă aşteaptă în curând.

Ce-aţi făcut în vacanţa aceasta? Eu am fost la mare, apoi pe urmele personajului Cami undeva la munte, pe la Drobeta Turnu Severin, la Băile Herculane, în munţii Aninei şi cam atât.

Prietena noastră Andra a făcut o poezie din vacanţa ei de vară:

În vacanţă m-am plimbat,
Peste tot am umblat.
Am fost întâi la mare
Stând pe cearceaf,la soare
Şi-n apa,la înnotat
Dar numai cu-n colac.
Am fost apoi la ţară,la bunici
Ajutând şi eu,pe-aici
Cu munca din gospodărie,
Şi treaba din vie.
Am plecat şi în Arad,
În vestul ţării depărtat.
Am vazut şi munţii îndepărtaţi,
De zăpadă încărcaţi.
Cam pe acolo-am călătorit
Şi sper că v-am uimit.

Loredana ne-a scris aşa: În vacanţă am fost la bunica mea de la ţară şi m-am jucatcu verişorii şi verişoarele mele. Am citit poveştile lui Ion Creangă, m-am uitat la desene şi la Hannah Montana şi apoi am plecat cu mami şi tati la mare la Neptun. Mi-a fostcam frică de valuri dar m-am împrietenit cu un copil care înnota bine şi am intrat cu el în apă. Dup-aia m-am dus iar la ţară dar în altă parte mai la munte şi am stat cam o săptămână. M-am întors acasă la sfârşitul lui august şi am mai lenevit prin casă şi în faţa blocului.

Damian ne-a scris o mini-poveste: A fost o dată un băiat Damian care a plecat cu părinţii lui într-o vacanţă în Spania. Acolo a vizitat o mulţime de muzee până i s-au umflat picioarele şi nu mai voia să meargă. Într-o zio a descoperit un muzeuplin cu corăbii şi statui de piraţi şi nu a mai vrut să plece de acolo. Părinţii lui l-au lăsat sa viziteze tot muzeul imens în linişte şi s-au dus la un alt muzeu să se uite la tablouri plictisitoare. În altă zi a stat numai la plajă şi marea era albastră albastră. A văzut şi un peşte mic şi roşu. Damian a zburat cu avionul până acolo în Spania şi chiar s-a gândit că i-arplăcea să fie pilot de avion când o să crească pentru că i-a plăcutcum se vdeau norii, marea şi munţii de la înălţime. Şi-am încălecat pe ceva şi v-am povestit vacanţa mea.

Voi pe unde v-aţi plimbat? Povestiţi-mi printr-un comentariu

Poveste de vacanta- capitolul VI

Posted by: zapacita  /  Category: Concursuri, Cu flori, Căţei, Diverse, Iepuri

Hai să ne amintim unde rămăsesem cu povestea fetiţei noastre mofturoase pe care părinţii au trimis-o în vacanţă la ţară. În capitolul trecut, pentru că mătuşa Prăjitură o îndopa zilnic cu kilograme de bunătăţi, Cami a noastră ajunsese să fie grasă cât un balon de carnaval. Unchiul Costache s-a îngrijorat şi s-a hotărât că ar fi timpul ca atât nepoata cât şi soţia lui să ţină o cură de slăbire şi să facă niţică mişcare. De aceea le-a pregătit pentru o excursie la cules de fructe de pădure, sus în munţi.

Înainte de a continua povestea, vreau să vă provoc la un concurs de desenat. Trimiteţi-mi pe adresa povesti


Konkurs.ro - Concursuri si promotii

Cadouri si multumiri

Posted by: zapacita  /  Category: Concursuri, De la copii, Diverse

Icoana

Vreau să-i mulţumesc uneia dintre cele mai fidele cititoare ale poveştilor mele pentru că mi-a dăruit un cadou minunat cu ocazia sărbătorii Sfintei Maria.

Andra mi-a pictat cu acuarele o iconiţă deosebită, a fotografiat-o şi mi-a trimis-o prin intermediul internetului. Nu-i aşa că este o fetiţă foarte talentată? Vă invit să o vizitaţi pe blogul ei. Deja a scris o poveste foarte drăguţă- Legenda Trandafirului. În semn de recunoştinţă pentru cadoul de mai sus o să-i meşteresc o variantă audio pe care să o ascultăm împreună sătămâna viitoare.

Vă doresc  toate cele bune, vouă cititorilor şi cititoarelor care vă serbaţi numele astăzi şi vă mulţumesc că mă vizitaţi şi în vacanţă.

La mulţi ani şi unei bloggeriţe de mare succes- Maria David. Puteţi citi ce a scris Maria despre întâlnirea cu mine pe blogul Tabu.

P.S. Nu uitaţi să îmi trimiteţi poveştile voastre din vacanţă pe adresa povesti


Vă pup pe toţi şi vacanţă frumoasă în continuare!

Premianti de 1 iunie

Posted by: zapacita  /  Category: Concursuri, De la copii, Evenimente Lilliput

La multi ani dragilor si dragelor! Sper ca va bucurati de ziua voastra asa cum se cuvine. Public câstigatorii concursului nostru abia acum pentru ca toata dimineata m-am bucurat de soare plimbându-ma cu bicicleta- ceea ce va recomand si voua. E o zi de joaca, e o zi minunata pentru toti copiii.

Mi-a fost foarte greu sa jurizez acest concurs. Cred ca în scurt timp îmi voi aduce ajutoare ca se pare ca nu mai fac fata. S-au înscris 32 de omuleti la concursul nostru, un record pentru Povestile Zapacitei. Vreau sa multumesc fiecaruia dintre voi pentru comentariile deosebit de interesante; cu totii meritati sa fiti premianti. Cadoul meu pentru voi toti va fi o poveste despre dorintele copiilor, o poveste în care voi include toate ideile voastre minunate.

Mentiune: Am spus ca voi premia primii noua comentatori, mi-am permis însa sa sar peste comentariile adultilor pentru ca acest concurs a fost exclusiv pentru copii.

Si acum…cu surle si trâmbiteeeee, iata fericitii câstigatori ai premiilor oferite de revista Lilliput:

1. Violeta: “Daca as fi presedinte as face posibila întoarcerea acasa a parintilor plecati sa munceasca prin alte tari.”

2. Ioana Vasi: “Daca as putea fi presedinte pentru o zi as obliga parintii ce îsi abandoneaza copiii în caminele de copii sa-i viziteze si as da o lege ca ziua copilului în România sa fie de 2 ori pe an.”

3.  Andra: “Pai cred ca as îmbunatati situatia lor prin diferite activitati si concursuri organizate saptamânl si când s-ar putea le-as împarti jucarii si dulciuri si as crea un parc de distractii cu intrare libera pentru copii.”

Andra s-a nascut chiar de 1 iunie asa ca trebuie sa îi uram LA MULTI ANI!

4.  Alexandru: “Eu daca as fi presedinte as pune în parlament si guvern multi copii destepti pentru a lua decizii bune si sincere în folosul oamenilor si copiilor si nu în defavoarea lor, as aproba legi pentru acordarea de ajutoare la toate familiile sarace, la orfelinate, la caminele de copii si multe altele.”

5.  Mircea: “Daca as fi presedinte as mari pauzele la scoala, as face mai multe spatii verzi pentru joaca, as schimba majoritatea profesorilor care nu pot vedea si partea pozitiva a lucrurilor, si as încuraja familiile cu un singur copil sa adopte câte un catel.”

6. Dragos: “Daca as fi presedinte pentru o zi as da înghetata gratuit la toti copiii.”

7. Madalina: “Daca as fi presedinte as pune o lege ca, copiii sa aiba mai putine teme pentru acasa si as moderniza spitalele pentru ca sute de copii mor anual din cauza ca spitalele nu sunt dotate cu aparatura care le trebuie pentru ai vindeca pe copii si nu numai pe copii ci si pe adulti.

8. Steluta: “Daca as fi presedinte în primul rând m-as îndrepta spre copiii fara parinti…si catre asa zisele centre de copii. Acolo traiesc copii “mari”, fara iubirea din sânul familiei si dragostea de parinti. În al doilea rând as umbla la sistemul de învatamânt greoi si stresant pentru ei ( as îmbina utilul cu placutul … învatând prin jocuri ) si în al treilea rând as creea locuri de joaca pentru copii.

9. Laura: “Daca as fi presedinte as pune macar o zi profesorii în banci si as vrea sa vad daca ei înteleg ca noi la 8 ani nu pricepem asa repede exercitiile cu 2 necunoscute . Apoi as mari alocatiile copiilor, as da rechizite tuturor elevilor,si as mari pensia bunicii, ca saraca nu are bani pâna la pensia urmatoare, si fratiorului meu îi voi cumpara o bicicleta.

Felicitări!