Archive for the ‘Povesti audio’ Category

Dragii mei spiriduşi, m-am înscris la un concurs de citit poveşti. Cum toate poveştile mele sunt pentru voi, m-am gândit că ar fi frumos să vă arăt şi vouă ce-a ieşit:

Dacă vreţi să mă ajutaţi să câştig, am nevoie de multe steluţe şi like-uri, acolo pe site-ul Povestea de Seară. Vă plac poveştile aşa? Dacă cumva câştig o cameră video, facem rubrică permanentă ;)

Ziua bună spiriduşilor!

Sper că dăruiţi flori şi mărţişoare  tuturor fetiţelor, domnişoarelor şi doamnelor din jurul vostru.

Eu vă dăruiesc trei povesti de primavara:

Printesa ghiocel

Fluturele şi albăstrica

Ursuleţul mărţişor

Să aveţi o primăvară ca în poveşti!

Iată varianta audio a poveştii ursuleţului fotbalist Yuki.

Audiţie plăcută!

Dragilor şi dragelor, mai jos v-am pregătit, în variantă audio,  încă o poveste de primăvară: Fluturele şi albăstrica

Sper să o ascultaţi cu plăcere

Iată că a sosit momentul ca Noni să îşi primească premiul pentru participarea la concursul dedicat Zilei Mamei.
O poveste personalizată special pentru ea.

Audiţie plăcută Noni!

A fost o dată o fetiţă pe nume Noni care locuia într-un sat sărăcăcios alături de mama şi fratele său. Tatăl copiilor muncea într-un oraş din apropiere şi îşi vedea familia foarte rar.

Fetiţa noastră avea aproape 10 ani şi deja purta pe umeri povara grea a familiei.

În fiecare zi se trezea la 6 dimineaţa. Dădea de mâncare câinelui şi pisicii, mătura curtea, pregătea micul dejun, îşi făcea ghiozdanul şi pornea la drum.

Mai întâi îl lăsa pe fratele cel mic la grădiniţă, apoi trecea pe la mama pe la servici şi îi ducea câteva sandvişuri. Mama lucra foarte mult, uneori şi noaptea şi nu avea timp să se ocupe de toate lucrurile astea.

Noni ajungea la şcoală la ora 8, deja obosită. După prima oră simţea cum i se închideau ochii de somn. Uneori i se întâmpla chiar să adoarmă cu capul pe bancă. Învăţătoarea o certa şi o pedepsea fără să ştie cât de mult muncea Noni până să ajungă în clasă.

Fetiţa noastrăera totuşi norocoasă pentru că era foarte isteaţă şi avea o imaginaţie  foarte bogată, astfel încât nu lua niciodată note proaste.

Deşi îşi ajuta familia cu tot ce putea, lui Noni nu-i mulţumea nimeni niciodată. Ba mama o mai şi certa când uneori uita să-l ajute pe frăţiorul mai mic la scris bastonaşe sau la modelat plastilină. Nu era niciodată mulţumită de ea. Îi spunea că mănâncă prea mult, că e leneşă şi că nu seamănă deloc cu ea, spre deosebire de copilul mai mic care a moştenit-o şi fizic şi mental.

Noni adormea de multe ori plângând şi gândindu-se la cum ar putea să devină mai harnică pentru ca mama să o iubească măcar cât pe fratele său.

Când 8 martie s-a apropiat, la şcoala lui Noni toţi copiii au început să vorbească despre ce surprize urmau să le pregătească mămicilor lor.

Noni era foarte entuziasmată şi nu se putea hotărî ce cadou să-i facă mamei ca să-i demonstreze cât de mult o iubeşte.

A început prin a face curăţenie. În scurt timp toată casa lucea. A adunat flori proaspete din grădină şi le-a aşezat în glastre. Apoi a descoperit, plină de praf, cartea de bucate a bunicii. S-a hotărât să facă ciorbă, pui fript, cartofi dulci şi cozonac. Mâncarea i-a ieşit exact ca în cartea de bucate şi mirosea de-ţi lăsa gura apă.

Apoi Noni i-a telefonat tatălui la oraş, i-a povestit ce surpriză a pregătit şi l-a rugat să se învioască de la serviciu ca să participe la cina în familie. Tatăl a fost imediat de acord şi s-a grăbit să ajungă acasă. Până să vină mama de la serviciu totul a fost gata.

Fratele mai mic şi tata o aşteptau zâmbitori la masă. Noni îşi pusese un şorţuleţ de bucătărie şi era gata să servească cina. Florile de primăvară şi cozonacul parfumaseră încăperea. Căţelul şi pisica dormeau sătui în curte.

Mama a intrat în sfârşit pe uşă. Era cam obosită şi nu se aştepta la o asemenea surpriză. Noni i-a luat haina şi geanta şi le-a dus la cuier. Ar fi vrut să o pupe dar până să se întoarcă de la cuier mama s-a grăbit să-i strângă în braţe pe tată şi pe copilul mai mic, fără să se uite măcar la Noni care pregătise surpriza.

Fetiţa a oftat şi s-a grăbit să aducă mâncarea. Tatăl a observat că Noni s-a întristat şi a încercat să salveze situaţia:

-Mama, pe Noni nu o pupi? Ea ne-a adunat pe toţi aşa de frumos. Ea a făcut curăţenie. Ea a gătit mâncarea asta minunată. Ea ne ajută să avem grijă de ăsta micu.

-Noni e mare, nu mai are nevoie de pupături de la mama, nu-i aşa?

Noni şi-a coborât privirea în podea şi n-a spus nimic. Rămăsese cu farfuriile de mâncare în braţe şi nu-i venea să creadă că mama nu vrea sa o pupe

-Noni, eşti copil? De ce-ai rămas cu buza umflată?

Fetiţei i-au dat lacrimile şi mama parcă s-a trezit dintr-un somn adânc. Şi-a dat seama cât de urât se purtase cu Noni, cum o împovărase cu treburi numai ca ea şi tata să poată munci şi că acum nici măcar nu-i mulţumise pentru tot ce făcuse. S-a ridicat de la masă şi a luat-o în braţe.

-Iartă-mă Noni!Iartă-mă te rog! Nu mi-am dat seama cât de urât m-am purtat. Eşti cea mai bună fetiţă! Iartă-mă. N-am să mai muncesc aşa de mult şi n-am să te mai pun să faci lucruri de oameni mari.

Şi uite aşa , în seara de 8 martie, în familia lui Noni lucrurile au revenit la normal. Părinţii au discutat despre cum o să se schimbe. Mama a felicitat-o pe Noni de zeci de ori pentru mâncarea pe care o pregătise şi i-a spus că e „o gospodină mai bună decât mama ei”.

Noni s-a simţit din nou iubită de părinţi şi a înţeles că oamenii mari fac şi ei greşeli, mult mai mari decât ale copiilor, dar că important este să încerci să-ţi repari greşelile şi să înveţi din ele.

Şi-am încălecat pe-un cozonac

Şi v-am spus o poveste fără mac.