Archive for the ‘Povesti cu animale’ Category

Intr-o zi, un căţeluş flămând murea de plictiseală pentru că nu avea un stăpân cu care să se joace. Pentru că era toamnă târzie şi îi era şi cam frig, s-a hotărât să părăsească butoiul care-i ţinea loc de casă şi să pornească în căutarea unui prieten.
Tot cutreierând nestingherit oraşul, Toto, căci aşa îl chema pe căţelul nostru, a văzut deodată o panteră fioroasă care alerga de mama focului. Curios din fire, s-a luat după ea. Abia putea să ţină pasul cu pantera, dar se simţea aşa de singur încât era hotărât să o urmărească şi să se împrietenască. După o fugă zdravănă, pantera a sărit brusc într-un cerc colorat care apăruse de nicăieri. Toto nu ştia că avea de a face cu un portal magic cu senzori care apărea doar când simţea că un locuitor de pe celălalt tărâm are nevoie de transport, aşa că a trecut şi el prin cercul ciudat.

De partea celaltă a portalului, un oraş înspăimântător i s-a arătat. Copacii erau uscaţi şi se mişcau ca nişte monştri, vântul bătea tare şi parcă plângea. Pantera a fugit spre o casă înfricoşătoare şi Toto a urmat-o. Uşa s-a deschis singură cu un scârţâit şi lui Toto i-au clănţănit dinţii de frică.

Cum a intrat în casă, pantera s-a făcut nevăzută şi Toto a fugit spre toaletă pentru că mai avea puţin şi făcea pe el de spaimă. Când a intrat în baie, a auzit zgomot din spatele perdeluţei de duş pictată cu cranii şi dovleci şi a încremenit. S-a uitat mai bine şi a văzut vârful unei pălării de vrăjitoare. Sub duş, vrăjitoarea cânta „Eu toamna nu dorm”. Când Toto a încercat să iasă neobservat din baie, vrăjitoarea a auzit mişcare şi şi-a dat seama că a intrat cineva în baie. Îndată s-a şi pus pe ţipat ascuţit:

-          Panteră, mişcă-ţi coada încoace şi scapă-mă de puiul ăsta neruşinat de câine care nu ştie să bată la uşă! Neruşinatule!

Bietul Toto a luat-o la fugă mâncând pământul şi nu s-a mai uitat înapoi. Cum fugea el aşa, a văzut o uşă pe care scria bucătărie şi şi-a amintit cât era de flămând. A împins uşor uşa şi a văzut o cuşcă în care un vârcolac imens mânca dovleci şi cartofi cruzi cu mare poftă. De la atâta alergat, dar şi de foame, lui Toto au început să-i curgă balele.

-          Ce te uiţi aşa nenea cuţu? L-a întrebat curios vârcolacul.

-          Mi-e foame. Îmi dai şi mie ceva de mâncare?

Vârcolacul l-a analizat, a aruncat o provire la maldărul de cartofi cruzi din cuşcă şi i-a spus:

-          Nu mă lua cu zăhărelul! Ca să-ţi dau să mănânci, trebuie să mă scoţi de aici.

Zis şi făcut. Toto era foarte ager, chiar dacă era doar un pui, şi a reuşit imediat să desfacă încuietoarea cuştii cu dinţii. Vârcolaul, văzându-se liber, i-a întins un bol cu o felie de dovleac şi doi cartofi cruzi apoi a început să danseze salsa de bucurie.

Toto a halit în doi timpi şi trei mişcări urmărindu-l amuzat pe vârcolacul dansator.

După ce a terminat mâncarea, vârcolacul l-a întrebat:

-          Ce vânt te aduce în casa asta bună de nimic, plină de funingine, vrăjitoare ascunse sub duş şi nevăstuici malefice deghizate în pantere?

-          Păi n-am avut ce să fac. Urmăream pantera, am trecut printr-un portal magic şi deodată m-am trezit aici, i-a explicat trist Toto. Dar ce spui? Pantera era de fapt o nevăstuică?

-          Da, o cheamă Maleficuţa şi e foaaarte rea. Ca să ştii şi tu, eu de fapt sunt un ştrumf şi mă cheamă Unghiuţă.

-          Pe mine mă cheamă Toto şi sunt singur pe lume…

-          Pot eu să fiu stăpânul tău dacă mă ajuţi să scap din oraşul ăsta bântuit, i-a spus Vârcolacul milos.

-          Dar cum o să te transformi la loc în ştrumf?

-          Vrăjitoarea din baie trebuie să spună cuvintele invers de la formula magică a transformării mele: „Acum tu te vei transforma într-un vârcolac şi până nu va spune cineva cuvintele magice, vei rămâne aşa! Tarabim, Tarabum! Eşti un vârcolac nebun şi miroşi a fum!”

-                 Păi atunci hai să o spionăm pe vrăjitoare şi să aflăm dacă are vreo slăbiciune cu ajutorul căreia am putea să o convingem, i-a spus Toto

Vârcolacul s-a scărpinat în cap, s-a gândit puţin şi a strigat fericit:

- Ştiu! Vrăjitoarea are un jurnal pe care îl păzeşte nevăstuica. Dacă o speriem sau o luăm la bătaie, sigur punem mâna pe jurnal şi găsim ceva bun.
Zis şi făcut. Toto şi vârcolacul au urcat tiptil la etaj unde era dormitorul vrăjitoarei şi al nevăstuicii. Maleficuţa stătea întinsă peste jurnal, dar nu dormea. Când l-a văzut pe vârcolac în pragul uşii, s-a şi transformat înapoi în panteră şi era gata de atac. Din spatele vârcolacului, a apărut şi Toto, îmbrăcat într-un costum de extraterestru pe care îl găsise într-un sertar din bucătărie.
Costumul era verde fosforescent, avea patru ochi, trei mâini şi şase picioare. Pantera nu mai văzuse niciodată o fiinţă atât de ciudată şi de strălucitoare, aşa că a fugit mâncând pământul până în pădurea de la marginea oraşului bântuit.
Vârcolacul şi Toto au au râs fericiţi şi s-au pus pe răsfoit jurnalul. După multe pagini date, au descoperit că vrăjitoarei îi era frică de Justin Bieber. Avea chiar şi nişte vrăji pe care le cânta la duş special ca să-l saboteze şi să-l facă pe cântăreţ să-şi piardă vocea. Îndată ce au aflat slăbiciunea vrăjitoarei, cei doi prieteni au scormonit în cartea de telefon inclusă la finalul jurnalului şi, la capitolul „Numere pe care să nu le apelezi niciodată!” au găsit numărul lui Bieber.
Vârcolacul a format numărul şi a aşteptat. Şi a aşteptat. Şi a aşteptat, până când s-a enervat. Exact când făcea crize şi bodogănea mai cu foc, Bieber a răspuns.
- Fira-i tu să fii! Te crezi aşa de mare şi tare că nu poţi să răspunzi unui biet vârcolac! Fiţi-ar faima de râs!
- Cine face farse la telefon? Răspunde că de nu te spun mamei şi te bate cu poşeta
Vârcolacul era aşa de nervos că s-a pus direct pe ceartă.
- Ia mai tacă-ţi fleanca nenea Bieber. Habar n-ai unde suntem!
- Ba am smartphone şi ştiu exact în ce oraş eşti.
- Dar habar n-ai în ce casă suntem, cum se ajunge aici şi cum trebuie să treci printr-un portal. Ups!
Toto îi făcea semne să nu divulge adresa, speriat că mama lui Bieber ar putea să-i bată cu poşeta.
- Şi habar n-ai că portalul este în oraşul bântuit Puncte Puncte, imediat cum treci de un butoi. Ups!
- Vârcolaculeee, a şoptit Toto stresat.
- Pardon, asta e adresa vecinilor, eu stau de fapt vizavi, lângă băcănie, a încercat vârcolacul să repare situaţia.
Bieber le-a închis telefonul şi Toto şi vârcolacul au încpeut să se gândească cum să facă să-l atragă de la vecini, în baia vrăjitoarei şi s-o forţeze să spună formula magică invers. Vârcolacul se plimba cu mâinile la spate prin tot dormitorul când dedoată a dat nas în nas cu un vrăjitor.
- Farsorilor! Cum v-aţi permis să sunaţi la majestatea mea cu freză de cowboy? A tunat vrăjitorul
Toto şi vârcolacul nu înţelegeau nimic.
- Eu sunt Bieber, dar sunt şi vrăjitor. De-aia v-am găsit şi am ajuns aşa de repede la voi.
Apoi vrăjitorul a pocnit din degete şi freza de cowboy i s-a schimbat în freză de cocoş. Asa era una dintre superputerile sale de care era cel mai mândru.
- Îţi place freza mea, căţelule?
Toto era mut de uimire şi nu putea să răspundă.
- Am decis să vă ajut pentru că vrăjitoarea este un duşman de-al meu, dar domnul vârcolac mai are de învăţat câteva maniere înainte să pună laba pe telefon…
- Atunci ajută-ne să o vrăjim pe vrăjitoare ca să spună formula magică şi să-l transforme pe vârcolac înapoi în ştrumf, l-a implorat Toto
Cei trei s-au îndreptat spre baie. Când au deschis uşa, au găsit-o din nou pe vrăjitoare cântând, dar de data asta trecuse la rock & roll. Toto şi vârcolacul s-au năpustit spre vrăjitoare şi au făcut-o să-şi scape bagheta magică chiar în mâinile vrăjiorului Bieber.
Bieber, fericit nevoie mare, a fluturat bagheta în aer şi a tunat:
- Acum tu te vei transforma în stană de piatră!
- STOP! A ţipat vârcolacul. Vrei să rămân vârcolac?! Mai întîi formula magică şi abia apoi te lupţi cu ea cum vrei matale…
Vrăjitorul întrerupse vraja iniţială, îndreptă bagheta spre vrăjitoare şi cu trei unduiri o forţă să spună formula invers.
Dintr-odată, imensul vârcolac s-a transformat într-o chestie micuţă cât trei mere, cu pielea albastră şi căciulă pe cap, care, ghiciţi ce! Era chiar un ştrumf.
- Mulţumesc vrăjitorule! De 24 de ani m-am chinuit în corpul ăsta de vârcolac mirositor şi putrezit.
În mijlocul băii apăru portalul magic, aşa că Toto şi ştrumful şi-a luat adio de la casa bântuită şi de la vrăjitoarea care tremura de frică în faţa lui Bieber. Au trecut prin portalul colorat, dar când să iasă din el pe partea cealaltă, au fost brusc aruncaţi înapoi afară.
Justin Bieber s-a dat peste cap şi s-a transformat într-o vrăjitoare a cărei imagini pâlpâia.
- Sunt o hologramă a vrăjitoarei. V-am păcălit că sunt Bieber sau alt duşman, spuse ea pâlpâind.
Toto şi ştrumful nu mai aveau de ales decât să sară la luptă, aşa că şi-au trosnit palmele şi s-au pregătit de atac,
- Fiţi atenţi aici, papă lapte, capete seci şi creiere de dovleci, m-am gândit la o chestie. Nu vreţi voi să ne împăcăm, că am cam obosit şi prea ne-am fugărit prin casa asta. Vă ajut să scăpaţi de aici şi să ajungeţi de unde aţi venit, dar să nu carecumva să vă mai întoarceţi că vă transform în şopârle gigantice şi vă înham la caleaşcă!
Şi îndată ce a spus asta, ştrumful şi Toto au fost învăluiţi într-un vârtej care i-a purtat înapoi în oraşul căţelului. S-au dezmeticit chiar lângă butoiul în care se adăpostea Toto.
- Aici dormeai tu?
- Da…zise Toto jenat
- De acum n-o să mai fii singur. O să vezi că o să construim o căsuţă frumoasă, i-a spus Ştrumful care era unul dintre cel mai pricepuţi constructori din neamul lui.
Şi de atunci cei doi sunt buni prieteni şi toată lumea din oraş îi iubeşte şi îi cheamă în vizită să spună poveşti cu vrăjitoare.

Şi-am încălecat pe-un dinte
Şi v-am spus o poveste mai puţin cuminte, dar cu multă minte!

A fost o dată un şoricel care dormea toată ziua. Avea codiţa lungă şi subţire, urechile frumos rotunjite şi blana impecabilă- că doar dormea atât de mult că nu apuca să o tocească şi să o smotocească.

Ceilalţi şoricei din vizuină îl porecliseră şoricelul Snor pentru că sforăia cât era ziua de lungă. Deschidea ochii mici ca două bobiţe de piper numai când simţea miros de mâncare.
Caşcavalul afumat era cel mai bun ceas deşteptător pentru Snor. Cum se întorceau şoarecii de la vânătoare şi treceau cu bucăţele de caşcaval pe lângă culcuşul lui, cum se lua somnorosul nostru după ei.

Părinţii îl certau aproape în fiecare zi şi se rugau de el să se apuce o dată de treabă.
- Ori te duci la vânătoare ca toţi şoarecii responsabili, ori te trimit la şcoala de şobolani şi te angajezi la un laborator de ştiinţă. Nu se poate măi tată să dormi toată ziua şi să te trezeşti doar când îţi vine caşcavalul la nas… ne faci şi de răs, zău aşa!
- ZZZZzzz…Snor adormea în timp ce Tata şoarece încă îl mai dojenea.

Azi aşa, mâine aşa, părinţii nu ştiau ce să mai facă iar burtica lui Snor se rotunjea tot mai mult, umflându-se cu caşcaval şi somn. Familiile de şoareci începuseră să cârcotească şi nu prea mai erau de acord să-şi împartă prada cu şoricelul somnoros:
- Păi ce-i asta? Eu îmi pun coada la bătaie, rod saci de grâu, mă fugăresc toate mâţele, mă alungă oamenii cu mătura şi mă momesc cu otravă, ca să mănânce leneşul ăsta? a ţipat într-o zi un şoarece cam de vârsta lui Snor în timp ce şoricelul nostru adormise cu caşcavalul în braţe.
- Scoală-te măi mamă că râde toată lumea de tine. Ditamai şoricelul să adormi cu mâncarea în lăbuţe…l-a zguduit îngrijorată mama şoricel.
Snor a deschis un ochi, a mai luat o gură din bucata de caşcaval şi a adormit la loc
- Sfidare! Au ţipat toţi şoarecii.

Trezit de strigătele lor, şoricelul a deschis amândoi ochii şi a mormăit:

- Ei nu mai faceţi atâta gălăgie fraţilor…Credeţi că eu vreau să dorm aşa? Nu ştiu ce am. Doar vă amintiţi şi voi că acu ceva vreme eram cel mai agil şoricel şi vă aduceam cele mai gustoase rotiţe de caşcaval. Nu ştiu zău de ce adorm aşa…şi n-apucă bine Snor să-şi termine vorba că s-a şi pus pe sforăit.
Tata şoricel îl privi curios pe şoarecele mai tânăr care iscase revolta.
- Ia arată şi mie caşcavalul ăla din care i-ai tăiat lui Snor pentru cină.
- Păi…l-am aruncat.
Toată şoricimea a făcut „Vaaai”.
- Ai aruncat tu bunătate de mâncare?
Şoarecele se uita în jos şi nu ştia ce să răspundă. Înşelăciunea lui ieşea la iveală.
- Bine, recunosc. I-am pus somnifere în caşcaval pentru că mă enerva.
Mama lui Snor s-a aşezat pe o rolă de caşcaval ca să nu leşine.
- Da’ cu ce ţi-a greşit băiatul meu?! A întrebat uiimit tatăl
- În fiecare seară aducea mai mult caşcaval decât mine; şi mai bun. Toate şoricioaicele chicoteau şi glumeau cu el. Toate bătrânele îl alintau şi-l mângâiau pe urechi. Părinţii mei voiau să mă angajeze la laborator că ziceau că nu sunt bun de vânătoare…Iertaţi-mă, vă rog eu!

Şoricimea a făcut iar „Vaaai!”
- Şi acuma cum îl trezim? A întrebat mama lui Snor suspinând
- Mâine o să fie ca nou
„Uraaa!” a strigat şoricimea


Şi uite aşa şoricelul Snor, a redevenit şoricelul vânător, spre bucuria părinţilor lui care acum puteau să se relaxeze şi să se bucure liniştiţi de bătrâneţe. Şoricimea a fost aşa de indignată de trădarea şoarecelui tânăr încât a insistat să fie trimis neapărat la un laborator, „să lucreze cu oamenii şi să ne lase în pace”. Lui Snor i-a fost însă milă de el şi a convins pe toată lumea să-i mai dea o şansă. Acum cei doi adună mâncare împreună şi se antrenează pentru a deveni tot mai agili şi săltăreţi.


Şi-am încălecat pe-o rotiţă de caşcaval
Şi v-am povestit un caz real.

o mursa desenata de Andra

A fost o dată o familie de murse: Mursa mamă, tata Murs, bunicul Murs şi doi băieţei Murşi. “Ce e o mursă?” veţi întreba. Ei bine mursele au fost nişte animale foarte simpatice şi foarte prietenoase. Au trăit demult de tot pe lângă râuri şi îşi făceau casele în copaci bătrâni, căptuşiţi cu plăpumi de muşchi. Într-o zi aceste animale caraghioase au dispărut fără urmă şi în locul lor au apărut morsele pe care le cunoaşteţi şi voi astăzi.

Unii povestesc că mursele aveau blana maro şi lucioasă, mustăţi scurte şi albe, capete simpatice ca de focă şi picioare de urs, cu gheruţe de veveriţă- ca să se poată căţăra în copaci. Alţii sunt convinşi că mursele erau nişte foci cu urechi de urs şi dinţi de castor. Dar nimeni nu-şi aminteşte ca vreo mursă să fi ros vreodată ceva, aşa că de ce ar fi avut ditamai dinţii de castor?

Se spune însă că mursele erau nişte animale fermecate de care omul avea mare nevoie la vremea aceea. O familie de murse putea să oprească ploile care învolburau apele sau să aducă ninsoarea şi să acopere culturile oamenilor ca să le protejeze de ger. Mamele murse erau doici excelente şi oamenii nu se temeau să-şi lase copiii pe mâna lor. Mursele mai bătrâne erau foarte înţelepte şi ajutau deseori la construirea unor case cât mai trainice.

Aşadar o familie de murse avea un program foarte încărcat. Munceau pentru oameni cam ca spiriduşii Moşului (care au apărut mult mai târziu decât mursele), iar plata lor se făcea în fapte bune. Dacă un Tată Murs convingea soarele să coacă strugurii, proprietarii viţelor de vie erau obligaţi să doneze o parte din recoltă, săracilor dintr-un sat alăturat. Săracii care primeau fructele pe degeaba, erau obligaţi să ţină satul curat, să cureţe şanţurile, să strângă frunzele uscate, să smulgă buruienile.

Înţelegeţi deci că o familie de murse nu era puţin lucru pentru o regiune. Mursele nu trăiau pe toate drumurile şi când o familie îşi săpa casă într-un copac bătrân de la marginea unui sat, toţi oamenii se veseleau şi organizau un praznic mare în cinstea unei astfel de binecuvântări.

Pe vremea Murselor pământul era plin de vrăjitoare urâcioase care nu ştiau ce să mai facă pentru a-i opri pe oameni din făcutul de fapte bune. Mursele nu aveau un protector cum aveau zânele şi spiriduşii de pădure. Singura lor putere era să-i ajute pe oameni să se gospodărească.

Familia de Murse despre care vreau să vă povestesc a făcut greşeala să se certe cu o vrăjitoare foarte puternică şi a dus la dispariţia întregului neam al Murselor.

Era o iarnă grea şi se făcea că Tata Murs fusese chemat la lucru de oamenii care nu ştiau cum să-şi protejeze viţa de vie de gerul puternic. Pătura de zăpadă adusă de bunicul Murs învelise frumos grâul şi îi ţinea de cald dar bieţii butuci de viţă de vie degerau şi ameninţau să lase fără struguri întreaga regiune.

Vrăjitoarea de Gheaţă se afla în spatele frigului cumplit şi era foarte fericită că scăpa de viţa de vie. Maştera cu nasul vineţiu de-abia aştepta să-i convingă pe oameni să cultive mătrăgună şi tot felul de otrăvuri în locul strugurilor dulci ca mierea.

Degeaba mama Mursă şi băieţeii Murşi l-au rugat pe tată să nu se amestece în vrăjile de gheaţă, dumnealui ştia una şi bună: “Salvăm viţa de vie şi apoi la toamna toţi copiii vor avea struguri pe masă şi satele vor fi curate şi îngrijite.”

Tata Murs a plecat din căsuţa săpată în trunchiul unui stejar bătrân şi a trecut la lucru. Butucii de viţă se întindeau pe dealurile din jurul satului şi pe viscolul cumplit care se iscase, era foarte greu de ajuns la ei. Oamenii încercaseră să-i acopere cu frunze de brusture dar vântul le-a smuls imediat.

Era atât de frig că numai Vrăjitoarea  de Gheaţă avea curaj să iasă din casă. Tata Murs s-a apucat să spargă gheaţa de pe butuci şi cu gheruţele lui de veveriţă s-a pus pe săpat până a ajuns la pământul călduţ. Încet-încet animăluţul fermecata reuşit să muşuroiască toţi butucii din zonă şi să-i salveze de la îngheţ.

Din păcate pentru neamul Murselor, tăticul nu a apucat să plece de lângă butuci înainte ca Vrăjitoarea de Gheaţă să-l surprindă acoperind cu pământ ultimul butuc.

- Ce cauţi aici şobolanule? a ţipat ascuţit vrăjitoarea

- Ştii bine că nu sunt şobolan. Familia noastră are o datorie faţă de oamenii ăştia. Nu puteam să-i lăsăm pe mâna ta, în frig, fără fructe şi cu dealurile pline de otrăvurile tale.

- O să-mi plăteşti tu mursă afurisită! Nimeni n-a îndrăznit până acum să se pună în calea unei vrăji de-ale mele!

Şi zicând acestea, Vrăjitoarea de Gheaţă a iscat un vârtej puternic din care săreau cristale de gheaţă. Zăpada mătura totul în calea ei şi mursele erau atrase în vârtej ca de un magnet.

- O să-mi plătiţi voi murselor! Mi-a ajuns câte fapte bune aţi făcut! De-acum o să trăiţi în pustiu şi n-o să mai aveţi pe cine să ajutaţi! Şi o să vă iau şi picioarele astea agile! O să vă fac grase şi o să vă ţin pentru totdeauna în frig.

Şi brusc tuturor murselor le-au crescut colţi şi mustăţi lungi. Blăniţa le-a devenit lucioasă, corpurile li s-au mărit de vreo zece ori şi vraja a fost atât de puternică încât le-a alungat departe, în mări şi oceane îngheţate.

Bătrânii din Groenlanda mai povestesc şi astăzi de vremurile în care nişte animale simpatice îi ajutau la toate treburile şi ei erau mai bogaţi şi mai buni. Bătrânii aceştia îi ceartă aspru pe tinerii care vânează morse şi nesocotesc povestea bietelor Murse, pedepsite aspru de Vrăjitoarea Gheţii.

Dacă v-a plăcut povestea Murselor vă aştept să-mi trimiteţi la adresa povesti@zapacita.ro desene care să ilustreze cum credeţi voi că arătau aceste animale înainte să fi fost transformate în morse de Vrăjitoarea Gheţii. Toate desenele vor apărea pe sait ;)

Iată fericiţii câştigători ai Concursului de poveşti “Patinele fermecate ale Iepuraşului”. Am ales doar doi câştigători pentru că în rest am primit foarte multe poveşti copiate de pe internet ceea ce nu e deloc corect. Imaginaţia voastră poate scoate la iveală cele mai frumoase întâmplări, nu e nevoie să copiaţi munca altora. E important să citiţi cât mai mult ca să puteţi scrie frumos dar IDEILE trebuie să vă aparţină. Scrieţi poveşti aşa cum v-ar plăcea vouă să citiţi.

Locul I: Andra, 12 ani, Bucureşti, a câştigat cartea “Aventurile Baronului von Munchausen” pentru următoarea poveste MINUNATĂ:

A fost o data un Iepuras de Paste care iubea patinajul atat de mult incat livra oua de Paste numai in zonele in care existau lacuri inghetate.
Ceilalti iepuri de P
aste erau destul de nemultumiti de preferintele colegului lor si nu intelegeau de ce un iepure ar vrea sa patineze.
Iepurasul nostru avea insa niste patine fermecate si magice, care il ajutau atat sa se distreze patinand cand nu e ocupat primavara cu agitatia de Paste, cat si sa fabrice oua si statuiete de ciocolata absolut delicioase.Dar bineinteles,numai daca spunea cuvintele magice ”Cu oua / Ploua / In-al meu cos” .
Fara aceasta formula,patinele erau numai intrumente utilizabile pentru gheata.
Si cum ceilalti iepurasi nu stiau acest secret,ei credeau ca pasiunea iepurasului nostru era o ciudatenie.Cand fu vremea pentru o mica pauza de morcovi suculenti , iepurasul profita de ocazie si se ascunse intr-o camera din fabrica unde se muncea din greu la fabricarea oualelor colorate,dar ce sa vezi ? 2 iepuri care hoinareau pe coridoare au auzit formula de activare a patinelor fermecate asa ca si-au ciulit urechile lor lungi si au spionat pe gaura cheii sa vada ce se intampla . Si au vazut ei cum patinele s-au activat,invaluind c
amera intr-un val de magie , care mirosea extraordinar .
Iepurasul pleca sa aduca niste praf magic ca sa inceapa preparearea oualelor de ciocolata,dar SURPRIZA !  ceilalti doi s-au sfatuit sa ii fure repede patinele . Au fugit catre ceilalti „iepuri constructori de oua” ,dupa cum erau ei numiti si le-au povestit tot . Cum patinele foloseau pentru oua de ciocolata,si nu pentru patinaj cum credeau toti , si toata lumea a ajuns la concluzia ca iepurasul primea asa multe scrisori de multumire si era asa iubit de copii pentru ca triseaza in fata lor ! Si i-au cerut explicatii !
El,surprins rau,a fost nevoit sa spuna adevarul . Adevarul cum ca intr-o iarna geroasa patina cu niste frunze si deasupra lui a trecut insus Mos Craciun,care arunca o privire peste lista copiilor cuminti.Intrand in vorba cu Mosul,iepurasul ii spusese cum ar vrea ca, clasicele oua pictate sa devina ceva care chiar sa ii bucure mai mult pe copii,dar totusi sa ajunga doar in posesia copiilor cuminti si inteligenti,nu la orice copil de pe glob . Si Mosul i-a promis ca asa va fi,si ca nimeni altul decat el nu e mai potrivit pentru aceasta sarcina,dar care trebuie tinuta secreta,pentru ca ceilalti iepuri le vor manca inainte de a le livra . Si era adevarat ! Iepurii aveau o pasiune secreta de care nimeni nu stie pentru …. ciocolata ! Iepurele nostru insa,din acea iarna nu mai simtea nimic pentru ciocolata,datorita Mosului ,  care i-a transformat frunzele in niste patina albe pictate cu morcovi si floricele si i-a dat formula magica .
Iepurii priveau unul catre altul ! Le era rusine ca pentru un moment au avut o parere proasta tocmai despre cel care salva bucuria copiilor in zilele de paste ! Intelegerea ramase ca iepurii sa fabrice oua colorate,cum stiu ei sa fabrice,iar iepurele nostru sa le transforme si sa le livreze copiilor !
Sfarsit !

Locul II:  Andrei, 9 ani, Petroşani care mi-a trimis o poveste în versuri a câştigat volumul de poezii “Prisaca” de Tudor Arghezi

Iepuraşul avea patine fermecate

Cu morcovi alintate

Ducea ouă de ciocolată în spate

Şi ceilalţi iepuri nu-i dădeau dreptate.

Când gheaţa a început să se topească

Iepurele patinator a trebuit să se grăbească

Când a căzut cu fundul în apă

A început să plângă: “văleu se crapă!”

Câţiva copii l-au ajutat să stea în picioare

Cum o să-i răsplătească oare?

După ce le-a dat câte un ou de ciocolată

Iepurilă s-a gândit că a făcut-o lată

Dar iepurele şef văzându-l aşa supărat

De îndată l-a întrebat:

“Nu vrei să fii iepure de paşte în Laponia?

Ce să fac acolo Măria Ta?

Acolo totul e îngheţat,

Poţi să te ocupi şi de iepurit şi de patinat!”

Şi uite-aşa povestea iepurelui cu patine

S-a cam terminat cu bine.

Iepuraşul porneşte cu premiile către voi chiar astăzi. Să sperăm că o să ajungă la timp. Vă mulţumesc pentru poveştile deosebit de frumoase.

Sursa foto: www.printables.scholastic.com

Dragi spiridusi si spiriduse va provoc la un nou concurs zapacit pentru ca se apropie Pastele si vreau sa va fac si eu cate un mic cadou.

Iata ce trebuie sa faceti:
Continuati urmatorul text despre Iepuras pentru a ajunge la o frumoasa poveste:

A fost o data un Iepuras de Paste care iubea patinajul atat de mult incat livra oua de Paste numai in zonele in care existau lacuri inghetate.
Ceilalti iepuri de Paste erau destul de nemultumiti de preferintele colegului lor si nu intelegeau de ce un iepure ar vrea sa patineze.
Iepurasul nostru avea insa niste patine fermecate si…

Astept povestile voastre pe adresa povesti@zapacita.ro sau in comentarii pana pe 1 aprilie de Ziua Pacaleilor. Va rog sa va scrieti numele si varsta pentru ca acest concurs se adreseaza bineinteles NUMAI copiilor.

Voi alege cele mai frumoase 3 povesti si castigatorii vor fi afisati pe 2 aprilie ca sa ajunga cadourile cat mai repede la ei.
Momentan premiile vor ramane surpriza :P

Mult mult succes!