Povestea Lăcrămioarelor

Posted by: zapacita  /  Category: Cu flori, Cu spiridusi, Martisor, cu gâze

Sursa foto: www.eplante.ro

Acum o mulţime de ani a existat o scurtă vreme în care fiecare floare era de fapt o mică zână cu puteri deosebite.

În timpul zilei florile răspândeau parfumuri frumoase şi bucurau ochii oamenilor, iar în timpul nopţii se transformau în zâne şi făceau tot felul de fapte bune. Toate florile se aflau în grija Primăverii. Ea le dădea nume, ea le ajuta să crească frumos, ea le învaţa cum să răspândească cele mai minunate parfumuri şi tot ea trebuia să fie atentă ca nici o zână să nu uite să se transforme înapoi în floare când se apropiau zorii zilei.

Primăvara avea o grămadă de treabă şi zânele nu-i uşurau deloc munca pentru că făceau o mulţime de năzbătii. Florile de primăvară erau foarte greu de îngrijit pentru că se purtau exact ca nişte copii neastâmpăraţi. Ghioceii, brânduşele, zambilele, toporaşii, albăstrelele erau aproape imposibil de controlat când se lăsa seara. Primăvara trecea în fiecare noapte pe la fiecare grup de flori şi le ruga să fie atente cu vrăjile, să aibă grijă să nu le observe nici un om şi mai ales să-şi folosească puterile pentru a face fapte bune.

Distracţia  preferată a florilor de primăvară era să se joace cu minţile oamenilor. Îi vizitau  când dormeau, le parfumau camerele cu cele mai ameţitoare parfumuri şi apoi le intrau în vise. A doua zi oamenii se trezeau năuci, cu chef de ducă şi cu o poftă nebună de a se arunca pe un câmp cu flori şi a sta la soare.  Din cauza acestei distracţii tot mai mulţi oameni nu se mai duceau la muncă, tot mai mulţi copii nu mai aveau poftă de învăţat şi nimeni nu părea să mai poată să se concentreze la nimic. Bătrânii vremii dădeau vina pe biata Primăvară şi o acuzau că le ia minţile celor mai tineri. Neregulile astea au ajuns până la cel mai puternic Duh de Pădure din perioada aia. Duhul a fost aşa de nemulţumit că a chemat-o pe Primăvara în scorbura unde se ascundea şi i-a cerut socoteală:

- Ce-i povestea asta cu oamenii care nu mai au chef de nimic şi zac toată ziua prin păduri mirosind florile de primăvară? Te-ai înţeles cu Vântul să le luaţi minţile?

- Vai Duhule, cum poÅ£i să crezi aÅŸa ceva? Nu ÅŸtiu ce se întâmplă cu oamenii…am atât de multă treabă că abia reuÅŸesc să mă întâlnesc cu Soarele ÅŸi să topim zăpezile rămase pe la munte.

- Cum adică ai atât de multă treabă?! Doar eÅŸti Primăvara, cu asta trebuie să te ocupi…

- Duhule, eu am în grijă ÅŸi toate florile-zâne de primăvară ÅŸi…e foarte greu să le supraveghezi pe toate.

- Am uitat că s-a votat la ultimul congres al Duhurilor ca florile să fie zâne pe timp de noapte…Am spus de atunci că nu e o idee bună ÅŸi uite unde s-a ajuns!

Duhul tuna şi fulgera. Nu era de acord ca oamenii să petreacă atât de mult timp în natură pentru că exista riscul ca unul dintre ei să zărească un duh sau o zână şi toată viaţa să li se dea peste cap. Zânele, spiriduşii, duhurile nu puteau exista decât dacă oamenii nu ştiau de ele.

Primăvara s-a înfuriat că florile zâne nu o ascultaseră aşa că din cauza nervilor ei şi ai Duhului  începuse o furtună în toată regula.

Ghioceii s-au speriat de tunetele ÅŸi fulgerele care se abătuseră asupra lor. Nu greÅŸiseră atât de mult…doar îi mângâiaseră pe oameni cu petalele pe obraz ca să le fie pielea mai fină ÅŸi mai parfumată. De unde erau să ÅŸtie că toate fetele pe care le mângâiaseră în felul acesta deveniseră atât de mândre de fineÅ£ea pielii lor încât nu se mai dezlipeau de oglinzi?! Albăstrelele începuseră ÅŸi ele să plângă. Ce-i aÅŸa de grav că au folosit culoarea lor pură pentru a înfrumuseÅ£a ochii celor pe care-i vizitaseră în somn? Acum au ochii mai frumoÅŸi…chiar dacă au devenit încrezuÅ£i ÅŸi bat din gene ca toÅ£i ceilalÅ£i să-i poată admira mai bine.

Toate florile de primăvară plângeau îngrijorate din cauza furtunii pe care o stârniseră. Aflaseră că potopul a venit din cauza lor de la bătrâna Iarbă. Iarba le-a povestit că s-au mai întâmplat astfel de furtuni pe vremea când fluturii erau ca nişte prinţi şi toate florile se ofileau de dorul lor. Au plâns atât de mult,  încât din lacrimile lor amestecate cu picăturile de ploaie şi grindina care cădea furioasă din cer,  s-au format nişte boboci ca nişte mărgăritare. Când primăvara a ajuns la primul grup de flori ca să le certe pentru năzbâtiile făcute peste noapte, s-a lovit de un câmp plin cu nişte flori albe cum nu mai văzuse niciodată. A zâmbit şi tunetele au început să se potolească. A vizitat un alt grup de flori şi situaţia era aceeaşi:  peste tot era plin de flori albe, mici şi delicate iar celelalte flori se ofiliseră de tristeţe. Primăvara s-a aplecat către bătrâna Iarbă şi a întrebat-o ce se întâmplase acolo.

- Năzbâtiile astea de zâne flori au plâns atât de mult pentru că te-au supărat încât din lacrimile lor au răsărit florile astea mici.

Primăvara a început să lăcrimeze uitându-se la florile ofilite.

- Bietele de ele, s-au speriat de furtună ÅŸi s-au ofilit…O să numim florile astea noi “Lăcrămioare” ÅŸi de acum nici o floare nu va mai putea să se smulgă din rădăcină la lăsarea nopÅ£ii. Florile vor bucura oamenii numai când aceÅŸtia o să le caute.

După ce a rostit aceste vorbe Primăvara a cules câteva lăcrămioare, şi le-a prins în părul lung şi blond şi apoi a zburat către Duhul de Pădure să-i arate ce răsărise din lacrimile florilor.

Duhul de pădure a fost aşa de impresionat de Lăcrămioare încât a decis să învie toate florile de primăvară şi să le lase totuşi o putere specială, chiar dacă nu mai erau zâne: să poată vorbi între ele şi din când în când oamenii cu suflet curat să le poată auzi poveştile.

După ce ploaia aprigă s-a potolit şi soarele a început din nou să strălucească, oamenii cei năuci s-au trezit ca dintr-un somn greu şi s-au întors la treburile lor. Când au dat peste noile flori le-au adunat şi le-au strâns în bucheţele, minunându-se că nu le mai văzuseră niciodată până atunci. Primăvara a vizitat visele bătrânilor şi le-a transmis povestea şi numele florilor nou răsărite. Bunicii şi bunicile de pe atunci au spus povestea Lăcrămioarelor şi au răspândit numele florilor născute din plânsul fostelor zâne.

Şi-am încălecat pe-un coş cu flori

Şi v-am spus o poveste în culori

Martisoare martisoare

Posted by: zapacita  /  Category: Cu flori, Cu ursi, Martisor, Povesti audio, cu gâze

Ziua bună spiriduşilor!

Sper că dăruiţi flori şi mărţişoare  tuturor fetiţelor, domnişoarelor şi doamnelor din jurul vostru.

Eu vă dăruiesc trei povesti de primavara:

Printesa ghiocel

Fluturele şi albăstrica

Ursuleţul mărţişor

Să aveţi o primăvară ca în poveşti!

Zana Gradinilor

Posted by: zapacita  /  Category: Cu animale, Cu flori, Cu printese, Cu împăraÅ£i, cu gâze

zana

Desen de la Andra :)

Se făcea o dată că Pământul nostru era mult mai verde şi mai plin de flori decât îl ştim noi astăzi. Florile creşteau mult mai mari şi mai colorate ca acum pentru că oamenii nu le poluau. Copacii se înălţau semeţi şi înfoiaţi, luându-se la întrecere cu munţii acoperiţi de pajişti verzi. Pământul erao grădină uriaşă, populată cu gâze de o frumuseţe rară.

Oamenii se organizau în tărâmuri conduse de împăraţi şi împărătese. Îşi construiau castelele în apropierea celor mai frumoase poieniţe cu flori şi aveau grijă de pădurile,pajiştile  şi animalele aflate pe teritoriul său. Dacă un împărat neglija vreun animal sau vreo gâză şi acestea păţeau vreun necaz, supuşii îl sileau pe conducător să abdice pentru că nimeni nu tolera nedreptăţile comise împotriva naturii. De asemenea, dacă gărzile împăraţilor surprindeau vreun supus care mototolise vreun petec de iarbă, strivise vreun gândăcel, rupsese aripile unei libelule sau îndrăznise să arunce mizerie în pădure, îl trimiteau imediat la muncă să îşi repare greşeala.

Copiii nu puteau fi însă puÅŸi la muncă sau ÅŸi mai rău aruncaÅ£i în vreo teminţă. ÃŽmpăratul era foarte tânăr ÅŸi milos ÅŸi nu voia să pedepsească copiii, chiar dacă aceÅŸtia nesocoteau natura. PărinÅ£ii ÅŸi bunicii erau singurii responsabili de educaÅ£ia odraslelor ÅŸi se trezeau deseori puÅŸi la plivit buruieni, curăţat pădurile sau plantat de copaci…fără să se ÅŸtie vinovaÅ£i.

ÃŽntr-o bună zi,  împărăţia a ajuns plină de copii neastâmpăraÅ£i ÅŸi s-a iscat o adevărată revoltă. Nimeni nu mai voia să muncească pentru stricăciunile copiilor aÅŸa că toÅ£i părinÅ£ii ÅŸi toÅ£i bunicii s-au adunat la poarta împăratului ÅŸi au început să strige “Vrem dreptate!” “Am obosit!” ÅŸi aÅŸa mai departe.

Împăratul nu ştia ce să facă. Oamenii aveau totuşi dreptate. Copiii de prin zonă erau atât de neastămpăraţi şi de neatenţi încât distrugeau mult prea multe flori şi gâze zilnic. Adulţii nici nu apucau să repare toate stricăciunile lor de cu o zi în urmă că se trezeau cu alte boacăne pe cap. Sfătuitorii cei mai înţelepţi au fost chemaţi la o întrunire secretă:

- Măria Ta, aşa nu se mai poate, a început cel mai bătrân dintre sfetnici

- Crezi că nu ştiu, cinstite? Ziceţi şi voi ce pot să fac?! Nu mă pricep la pedepse. Nu am fost niciodată un om prea sever.

- Las pe mine Măria Ta, dacă de pedepse ai nevoie…a chicotit un bătrân cu pelerină neagră. Băgăm la închisoare orice om care mai strică grădinile sau pădurile din împărăţie.

- Dar sunt niÅŸte copii…Cum să-i băgăm la închisoare?!

Între timp mulţimea de afară devenise tot mai furioasă şi ameninţa să spargă poarta castelului. Atunci cel mai bătrân dintre sfătuitori a tuşit puternic pentru a-i atrage atenţia împăratului.

- Măria Ta, îţi aminteşti tu oare de ce ţinem noi atât de mult la florile, fluturii şi copacii din jurul nostru?

- Pentru că sunt frumoase? a răspuins naiv împăratul

- Fireşte că sunt frumoase!Nu-ţi aminteşti însă ce îţi povestea bunicul tău când erai copil?

- AAAAA! Povestea cu zâna grădinilor? Chiar crezi că o să potolim o mare agitată de supuşi cu o poveste pentru sugari?!

- Cu o poveste nu, dar cu o zână sigur.

- Şi de unde mă rog vrei să fac eu rost de o zână?!

- Nu de orice zână! De Zâna Grădinilor, cea care demult de tot a oprit războiul de prin părţile astea arătându-le oamenilor ce mult suferă florile, animalele şi gâzele din cauza luptelor lor.

Ceilalţi sfetnici râdeau şi-l batjocoreau pe bătrân. Unde s-a mai pomenit ca un om în toată firea să creadă într-o asemenea prostie?! Între timp mulţimea furioasă spărsese porţile castelului şi reuşise să treacă de gărzile împăratului care aveau ordin să nu îndrăznească să rănească vreun supus.

Speriat de furia supuşilor săi şi vrând să pună capăt revoltei cu orice preţ, împăratul a început să bolborească un cântecel învăţat de la bunicul său:

Zână a fluturilor,

Zână a macilor,

Zână a gândacilor,

Scapă-ne de război!

Zână a albinelor,

Zână a poienilor,

Zână a livezilor,

Scapă-ne de noi!

Exact când câteva sute de oameni năvăliseră în sala tronului, din sceptrul împăratului a ieşit un fum verde şi frumos parfumat, au sărit aripi de albină şi petale de regina nopţii şi apoi o mică vietate a început să zboare prin cupola castelului până când a aterizat pe nasul împăratului.

Supuşii şi sfetnicii erau înmărmuriţi. Împăratului nu-i venea să creadă că povestea cea veche era adevărată şi Zâna Grădinilor chiar exista.

- Ce-ai făcut împărate?! Ce-i nebunia asta? l-a luat la rost mica zână cu picioare şi ochi verzi.

- Ce să fac…Nu mă mai înÅ£eleg cu supuÅŸii. Copiii smulg florile, rup aripile la albine, trag cu arcul în căprioare…Eu n-am vrut să-i pedepsesc pentru că mi-e milă de copii. I-am pus pe părinÅ£i să muncească pentru pagubele copiilor…Dar acum nu se mai poate. Nimeni nu vrea să mai respecte legea.

- AceeaÅŸi poveste trebuie să se întâmple măcar o dată cu fiecare împărat! Singurul deÅŸtept a fost bunicul tău. El a reuÅŸit să domnească în pace după ce am potolit războaiele alea oribile cu ÃŽmpărăţia de Vest. De-asta cu el stăteam ÅŸi beam ceai de nalbă, jucam ÅŸah…A fost un împărat deÅŸtept. ÃŽn rest…numai incompetenÅ£i!, s-a plâns mica zâniÅŸoară

- Iartă-mă zâno, dar nu ştiu ce să fac!

- Nu te mai smiorcăi că te ajuuuut. Pentru ce crezi că există zâne? Să vă repare vouă greÅŸelile…

Zâna grădinilor s-a întors către supuşii muţi de uimire.

- Şi voi ce văî uitaţi aşa? După ce că împăratul nu a vrut să vă pedepsească copiii pentru că e prea milos, voi veniţi cu furci şi torţe să-l luaţi la rost? Toată lumea acasă să stea de vorbă cu copiii lor. Educaţi-i, spuneţi-le poveşti cu flori şi gâze, învăţaţi-i să iubească natura, să preţuiască ce au şi să nu mai distrugă!

Toţi oamenii au fugit acasă şi le-au povestit copiilor despre întâlnirea cu mica zână guralivă. Toţi copiii au promis că dacă o vor vedea în realitate pe zână vor avea grijă de natură.

Împăratul nu ştia cum să-i mai mulţumească Zânei pentru restabilirea ordinii. Mica făptură avea însă planuri mari.

- Ascultă…tu eÅŸti încă un împărat din ăla mai mototol. Sunt vremuri când nici nu e nevoie să mă arăt că totul merge ca pe roate ÅŸi sunt vremuri când trebuie să-mi suflec mânecile ÅŸi să muncesc cot la cot cu conducerea, înÅ£elegi? Concediază-Å£i tot sfetnicii mai puÅ£in pe cel mai bătrân care Å£i-a amintit povestea mea. De-acum înainte noi doi te vom sfătui ÅŸi te vom învăţa cum să ai grijă de oameni, de flori, de gâze ÅŸi de animale.

- Adică…n-o să mai ppleci? s-a bâlbâit speriat împăratul

- O să plec când o să fii pregătit să ai grijă de împărăţie. Acum gata cu vorba! Hai că trebuie să organizăm întâlnirea cu toÅ£i copiii distrugători. De-ar ÅŸti ei că grădinile astea frumoase sunt singurele din lume care mai adăpostesc zâne nu cred că ar mai cuteza să rupă vreun fir de iarbă…

Şi aşa împăratul nostru cel tânăr, sfetnicul cel bătrân şi Zâna Grădinilor au început să lupte împreună pentru protejarea naturii şi mai ales pentru educarea copiilor cărora în scurt timp le-a părut foarte rău pentru toate relele pe care le făcuseră.

Şi-am încălecat pe-o albină

Şi v-am spus o poveste fără rădăcină

Ajutor la desenat

Posted by: zapacita  /  Category: Cu flori, Cu împăraÅ£i, De la copii, Diverse, cu gâze

Sursa foto: www.visibooks.com

Dragi spiriduşi, am o propunere pentru voi :P Vreţi să mă ajutaţi la ilustrarea poveştilor zăpăcite?

Eu am să vă anunţ tema câte unei poveşti cu trei zile înainte de publicare iar voi dacă aveţi inspiraţie şi  timp îmi trimiteţi(cu ajutorul părinţilor dacă aveţi nevoie) desenele voastre la adresa povesti@zapacita.ro

Voi publica desenele la începutul poveştilor şi le voi semna cu numele vostru. Cei mai activi desenatori vor fi premiaţi la sfărşitul acestui an.

Astăzi am început să lucrez la o poveste cu titlul “Zâna grădinilor”. ÃŽn ea este vorba despre o vreme îndepărtată când lumea era pliiiină de flori, copaci înalÅ£i, pajiÅŸti verzi ÅŸi gâze felurite. Personajul principal va fi o zână care avea grijă de toate florile ÅŸi fluturii dintr-o împărăţie. Ce-ar fi să-mi desenaÅ£i o zână înconjurată de flori frumoase ÅŸi fluturi coloraÅ£i?

Aştept desenele voastre şi până atunci meşteresc la poveste(o să o aveţi luni pe site) Mulţumesc pentru ajutor ;)

Poveste de vacanta- ultimul capitol

Posted by: zapacita  /  Category: Cu flori, Diverse, cu gâze

cami

Vă mai amintiţi ce fericită a adormit Cami a noastră după ce a cucerit munţii, a cules cele mai bune fructe de pădure şi a mângâiat o capră neagră? Dacă nu, aveţi aici capitolul trecut al poveştii noastre de vacanţă.

Cami era hotărâtă să îşi convingă părinÅ£ii să se mute într-o căsuţă la Å£ară, cât mai aproape de mătuÅŸa Prăjitură ÅŸi unchiul Costache. ÃŽn fiecare zi aÅŸtepta lângă telefon, repetând în gând rugăminÅ£ile cu care urma să-i înduplece- “ViaÅ£a la Å£ară e mult mai ieftină”, “Aerul de la munte e sănătos”, “Mâncarea are alt gust aici”, “Mi-am făcut o mulÅ£ime de prieteni”, “Unchiul ÅŸi mătuÅŸa n-ar mai fi singuri”.

Sfârşitul vacanţei se apropia şi mătuşa suspina din ce în ce mai des. Nu mai avea poftă de mâncare, o privea ore în şir pe Cami şi ofta lung şi apăsat. Degeaba nepoata încerca să o înbuneze spunându-i că n-o să mai plece niciodată de lângă ea, mătuşa Prăjitură primise un telefon de la oraş şi ştia că ziua despărţirii se apropia. Nu o lăsase inima să-i spună şi fetiţei că părinţii vor trimite un şofer după ea şi că nici nu va apuca să-i roage să se mute cu toţii la poalele munţilor.

Unchiul Costache eraşi el foarte nervos. Dacă la începutul verii credea că nepoata lui este o orăşeancă răsfăţată şi deosebit de ciudată, acum la începutul toamnei nu-şi putea imagina curtea fără întrebările şi glumele lui Cami. Era aşa de supărat că s-a hotărât să-i telefoneze tatălui fetiţei.

- Alo! Buna ziua domnule. Costache la telefon…

- Oh! Bon jour unchiule Costache!

- Ptui! Altul cu care nu mă înÅ£eleg…

- S-a întâmplat ceva cu Camelia, unchiule?

- Care Camelia, bre?!

- Fata! Fata mea este bine??

- Aaaa! Camiii! Bineînţeles că este bine, de-asta te-am şi sunat. E aşa de bine că nu vrea să se mai întoarcă la oraş.

- Nu pot să cred aşa ceva. Camelia este legată de confortul vieţii la oraş. Este obişnuită cu menajere, rochiţe scumpe, jucării şi vacanţe exotice.

- Ei bine, Cami mătură curtea, face mâncare cot la cot cu mătuşa Pica, şterge praful, dă de mâncare la animale, e roşie în obraji şi mai veselă ca oricând.

- Mă bucur să aud asta, unchiule. Åžtiam că sunteÅ£i oameni harnici ÅŸi gospodari ÅŸi că se va lipi ceva ÅŸi de fata noastră. Acum nu mai e nevoie însă de astfel de lecÅ£ii. Afacerile merg foarte bine, am recuperat tot ce pierdusem, am reangajat servitorii ÅŸi ne pregătim pentru o scurtă vacanţă în China. De-asta o să ÅŸi trimitem ÅŸoferul mai devreme după fetiţă. O să fie atît de fericită că mergem într-o vacanţă până la urmă…

- ÃŽn China, zici?

- Da, moÅŸ Costache.

- Nu-ţi permit! Nici când erai copil nu te-am lăsat să-mi spui aşa. Nu-s atât de bătrân pe cât mă crezi mătăluţă!

- Iartă-mă, unchiule! M-a luat gura pe dinainte. Îţi trimit prin şofer un televizor nou să te mai îmbunez, ce zici?

- Mie nu-mi trebuie televizor. Natura ne oferă zi dezi cel mai frumos spectacol. Dacă vrei să-mi treacă supărarea, fă-ţi timp şi vino cu soţioara ta să o luaşi personal acasă pentru că te asigur că nu o să plece cu şoferul. E mai încăpăţânată ca tine.

- Bine unchiule, dacă ţi-e aşa de dor de mine, atunci dăm o fugă până la voi.

Costache a trântit supărat telefonul. Îi plăcuse aşa de mult să aibă un copil în casă şi se temea că mătuşa Prăjitură o să plângă într-una după plecarea fetiţei. Trebuia totuşi să o avertizeze pe Cami că părinţii veneau să o ia înapoi la oraş. Fetiţa era cocoţată într-un prun şi citea o carte cu poveşti.

- Cami! Ian vino tu până la unchiu să stăm de vorbă.

- Vin unchiule! şi a ţopăit sprintenă ca o veveriţă.

- Ţi-a plăcut la noi vara asta?

- Mai mult ca orice unchiule.

- Era mai frumos la oraÅŸ?

- Aşa credeam înainte. Daracum ştiua că aş muri de plictiseală acolo.

-Eh! AÅŸa a zis ÅŸi tatăl tău acum 15 ani ÅŸi de-atunci nu l-am mai văzut să ne calce pragul…

- Papa ştia de locul ăsta minunat şi nu m-a adus niciodată aici?!

- Nu-i vorba de asta, Cami. E vorba că mâine părinţii tăi vor veni să te ia acasă. Veţi pleca într-o vacanţă nu ştiu unde în China, apoi vei începe şcoala şi te vei întoarce la servitorii şi bogăţia voastră. O să ne uiţi şi cine ştie dacă o să mai fim în viaţă când o să ai tu o fetiţă şi o să vrei să o trimiţi la ţară.

- Nu spune aşa ceva unchiuleee! a izbucnit Cami în plâns. Cum să uit cea mai frumoasă vară din viaţa mea? Şi nici nu mai avem servitori sau vacanţe exotice, dacă vrei să ştii. Papa şi maman au pierdut o căruţă de bani. Mâine o să-i conving să ne mutăm aici.

- Cami, am vorbit cu tatăl tău. Zice că au recuperat toţi banii şi că toate sunt la locul lor.

- Ptui drace! Ce încurcătură…

- Nu cred că o să le placă la oraş dacă o să vorbeşti aşa Cami.

- Am eu ac de cojocul lor unchiule! Trebuie doar să mă ajuţi.

Cami, matusa, unchiul, casuta

Zis şi făcut! Cami a complotat cu mătuşa Prăjitură şi unchiul Costache să facă în aşa fel încât să le arate toate frumuseţile vieţii la poalele munţilor. Când cei doi orăşeni au coborât din maşina lor lucioasă, Cami i-a întâmpinat chiuind:

- Mămucaaa! Tătuţuuu! Vai da ci dor mi-o fost de voi!

- Camelia ce este cu limbajul ăsta dragă?

- Mami, zi-mi Cami te rog eu. E mai drăguţ şi mai scurt!

- Bbine Cami. Da ce-i cu tine aşa de bronzată şi de subţirică?!

- De la aerul şi soarele de la munte mamă! Şi nu-s aşa de subţirică, am muşchi de la căţărat pe stânci, cules mure şi alergat după capre negre.

- Extraordinaar. Cherie de ce nu m-ai adus şi pe mine niciodată în locul ăsta grozav?!

- Nu ştiam Cherie că te-ar interesa viaţa la ţară.

- Nu vezi cât de bine arată Cami?! O lună pe an de stat aici ÅŸi mă fac fotomodel…

- Hai să vedem ce fac unchiul şi mătuşa. Camelia condu-ne tu în casă.

- Papa! Mă cheamă Cami acum! După mine toată lumeaaa!

Cei doi au păşit în casa spaţioasă cu miros de turtă dulce, fragi şi muguri de brad. Mama fetiţei a exclamat uimită:

- Vai Cherie! Cum puteai să-i spui “moÅŸ Costache” acestui domn încântător?! Vai! Åži mătuÅŸa Pica arată extraordinar. SunteÅ£i atât de tineeeri!

- Ei suntem tineri pe naiba, a spus mătuşa Prăjitură cu năduf pentru că nu prea suferea orăşenii. E de la aerul de munte.

- Cherie! Tu deţineai secretul tinereţii şi nu mi l-ai spus şi mie.

MătuÅŸa s-a mai relaxatÅŸi chiar s-a înroÅŸit puÅ£in. Unchiul Costache se umflase ÅŸi el în pene, bucuros că în sfârÅŸit cineva văzuse că nu e “moÅŸ”. Amândoi o plăceau din ce în ce mai mult pe mama lui Cami aÅŸa că s-au înÅ£elesdin priviri să meargă până la capăt cu planul nepoatei. Cami le-a prins privirile ÅŸi a sărit.

- Păi mamă, nu mai bine ne petrecem vacanÅ£a aici la munte în loc să mergem pânî în China?! Am mai fost în Chinaaa…

- Ce idee minunată draga mea! Şi-aşa nu-mi plăcea mâncarea din China. Ce zici cherie?

- Vreţi voi să mai rămânem la ţară?

Unchiul Costache, mătuşa Prăjitură, Cami şi mama ei au strigat într-un glas:

- Daaaaaaaaaaaaaaaa!

- Bine copii! atunci ne instalăm o săptămână la ţară.

- Uraaaa!

Şi uite aşa Cami a înţeles vara asta că bogăţiile de la oraş nu valorează nimic în comparaţie cu peisajele, animalele, oamenii, fructele şi legumele pe care o căsuţă de la poalele munţilor ţi le poate da. Era aşa de bucuroasă că le poate arăta şi părinţilor ei cât de frumos e la ţară şi mai ales că unchiul şi mătuşa nu vor rămâne singuri, încât ţopăia, cânta şi pupa pe toată lumea cât era ziulica de lungă. Deja avea un nou plan, să-şi convingă părinţii să-i promită că în fiecare vacanţă şcolară vor veni la ţară măcar o săptămână.

Şi-am încălecat pe vacanţa mare

Åži v-am spus o poveste cu soare!

P.S. Desenul I a fost realizat de Alexandra Opritescu. Desenul II apartine Andrei,  ambele participante la concursul pe care vi l-am propus la inceputul capitolului trecut.

Poveste de vacanta- capitolul VI

Posted by: zapacita  /  Category: Concursuri, Cu flori, Căţei, Diverse, Iepuri

Hai să ne amintim unde rămăsesem cu povestea fetiţei noastre mofturoase pe care părinţii au trimis-o în vacanţă la ţară. În capitolul trecut, pentru că mătuşa Prăjitură o îndopa zilnic cu kilograme de bunătăţi, Cami a noastră ajunsese să fie grasă cât un balon de carnaval. Unchiul Costache s-a îngrijorat şi s-a hotărât că ar fi timpul ca atât nepoata cât şi soţia lui să ţină o cură de slăbire şi să facă niţică mişcare. De aceea le-a pregătit pentru o excursie la cules de fructe de pădure, sus în munţi.

Înainte de a continua povestea, vreau să vă provoc la un concurs de desenat. Trimiteţi-mi pe adresa povesti


Konkurs.ro - Concursuri si promotii

Poveste de vacanta- capitolul V

Posted by: zapacita  /  Category: Cu animale, Cu flori, Căţei, Diverse, cu gâze

Moş Costache pregăteşte o excursie


sursa foto: www.naturemania.com

Pica, mătuşa Prăjitură, o cocoloşea pe Cami cum ştia ea mai bine. O lăsa să doarmă până la prânz, o îndopa cu kilograme de bunătăţi, îi spunea poveşti, o pieptăna şi îi împletea cele mai frumoase codiţe iar seara o mângâia până o lua somnul.

Cami se îngrăşase în câteva zile cât o purcică numai bună de tăiat. Se miÅŸca din ce în ce mai greu, nu ieÅŸea din casă…Ce mai încoace ÅŸi încolo! Era cu vreo zece kile mai grasă ÅŸi mult mai răsfăţată decât la venire. Unchiul Costache nu putea să-i spună fetiÅ£ei nici un cuvânt pentru că mătuÅŸa se făcea foc ÅŸi pară. Pica îşi dorise copii toată viaÅ£a dar o boală o împiedicase să îşi împlinească visul. Venirea fetiÅ£ei de la oraÅŸ era o binecuvântare pentru mătuÅŸa Prăjitură ÅŸi nimeni nu putea să-i stea în calea fericirii.

Într-o dimineaţa însă s-a întâmplat ceva ce nimeni nu se aştepta. Cami s-a trezit devreme şi a ieşit afară să se spele cu apă proaspătă de izvor. Pe la picioarele ei a ţupăit o veveriţă cu coada roşie şi stufoasă. Fetiţa noastră nu văzuse veveriţe decât în desene animate aşa că a dat să alerge după animal ca să-l privească mai de-aproape. Surpiză însă! Cami avea o burtă aşa de mare că după câţiva metri alergaţi s-a prăbuşit epuizată în iarbă.

Când a ieşit mătuşa în curte şi a văzut-o aşa bolovan pe jos, a căzut  cu picioarele în sus ca un gândac şi  s-a pus pe jelit. Fetiţa a început  să plângă de necaz că nu a prins veveriţa. Unchiul Costache, speriat de zgomotul de afară a alergat să vadă ce se întâmplă.

- Ce aveţi domnule de urlaţi aşa??

- Costacheeeeeee!Costacheeeee!

- Unchiuleeeee! Îhîîiiii! Unchiuleeee!

- Pe rând oameni buni că nu înţeleg nimic! De ce jeliţi?

- Fetiţaaaaa, a strigat Pica, mătuşa Prăjitură.

- Veveriţaaaa, a plâns şi Cami.

- Păi da cât credeaţi măi că o să huzuriţi aşa printre prăjituri şi poveşti? Numai somn, mâncare, somn, mâncare! De azi înainte eu fac programul. Sunteţi la regim!Amândouă!

Mătuşa s-a oprit din plâns şi a dat să apuce de o mătură să i-o trântească unchiului pe spate.

- Culcat! a strigat Costache

- Eşti nebun? Ajută-ne să ne ridicăm şi treci la treabă. Am de gătit poale-n brâu şi vreo trei puişori fripţi.

- Nici un puişor, Pica! Uită-te la Cami! E ca un balon. De azi înainte vom mânca numai la ore fixe, porţii înjumătăţite.

- Fără deseeert? s-a smiorcăit Cami.

- Se poate? O să vedeţi ce bunătăţi vom avea pe masă şi nu ne vom îngrăşa. Desertul de azi va fi şarlotă cu fragi, mure şi afine.

- Mmm ce bun…

- Da, dar nu vom avea cum să gătim minunăţia fără să adunăm fructele.

- Păi du-te tu în grădină unchiule şi adu-le, iar eu cu mătuşa le vom spăla.

Unchiul Costache a râs mulţumit.

- Aici voiam să vă aduc mâncăcioasele mele! Nepoată, fuctele astea nu cresc laolaltă cu merele şi caisele. Cresc sus în munţii cei înalţi.

- Deci trebuie să iei autobuzul? Îţi dau eu nişte nişte bănuţi.

Unchiul era aproape exasperat dar se abţinea să nu scoată fum pe urechi. Ceva trebuia făcut.

- Nici un autobuz. Ne luăm tuţi trei raniţele în spate, câteva roşii, o bucată de brânză şi una de mămăligă, dezleg câinele cel mai mare ca să ne apere de urşi şi pornim la cules de fragi şi mure.

- Eşti nebun Costache! a oftat mătuşa din iarbă.

- Pica, vrei să avem o nepoată jucăuşă şi sănătoasă sau o purcică pe care să nu mai putem să o scoatem pe uşă din casă?Şi nu ţi-ar strica nici dumitale niţică mişcare.

Mătuşa a pufnit nervoasă dar l-a ascultat pentru că ştia că mişcarea şi aerul de munte îi vor face bine nepoatei. Cami s-a ridicat de jos, curioasă de noile planuri ale unchiului şi puţin speriată de dezlegarea dulăului cel mare.

S-au echipat cu toţii. Costache le-a dat fiecăreia câte un toiag gros ca să le ajute în pantele abrupte şi au pornit spre munţi cântând cântece haiduceşti cu gândul la fructele bine ascunse printre brazi şi la şarlota parfumată din care se vor înfrupta spre seară.

VA URMA

Poveste de vacanta- capitolul IV

Posted by: zapacita  /  Category: Cu animale, Cu flori, Diverse, cu gâze

Cucu!

sursa foto: www.mycuckooclocks.com

Cami a noastră s-a trezit binedispusă după somnul pufos şi munţii de prăjituri de cu o seară în urmă. Se temea doar că se va îngrăşa de la atâtea bunătăţi. În rest i se părea că la ţară oamenii mănâncă şi glumesc cât e ziua de lungă.

S-a ridicat din patul răcoros, şi-a desfăcut unul dintre cele patru geamantane roz, şi-a scos periuţa şi pasta de dinţi şi a pornit în căutarea băii. Ia-o de unde nu-i! Moş Costache  şi mătuşa Pica alias mătuşa Prăjitură erau de negăsit. În timp ce se plimba prin casa răcoroasă şi lungă ca un tren fetiţa a avut parte de-o surpriză. De undeva s-a auzit un zgomot tare curios:

- Cucu! Cucu! Cucu!

- Cine e acolo? a strigat ea îngrijorată

- Cucu! Cucu! Cucu!

- Cine eÅŸti ÅŸi unde te-ai ascuns?

- Cucu! Cucu! Cucu!

- Ce comedie! Nu am timp de joacă! Nu ştii unde este baia?

- Cucu! Cucu! Cucu!

Între timp Moş Costache se strecurase în spatele ei şi o privea cu ochii cât cepele.

- Ccu cine vorbeşti domniţă?

Fetiţa a sărit ca arsă şi apoi s-a întors furioasă:

- Tu făceai “cucu cucu cucu”??? Astea-s glume moÅŸ Costache? Zău aÅŸa…

- Ptuuuui! Nevastăăă! Ia vin să vezi ce deşteaptă e orăşeanca ta! Vorbeşte cu cucii!

- Las-o în pace că e somnoroasă! Treci şi smulge buruiană, pisălogule! s.a auzit vocea mătuşii din bucătărie de unde venea deja miros de orez cu lapte şi scorţişoară.

- Care cuci moÅŸ Costache?!

- Ştii ceva Cami? Eşti mai ramolită ca mine dacă ai ajuns să vorbeşti cu ceasul de pe perete! a mustrat-o unchiul şi s-a întors cătrănit la smuls buruienile din grădina de zarzavaturi.

Din dimineaÅ£a aceea(care de fapt era prânz căci Cucul cântase de 12 ori), Cami s-a ruÅŸinat ÅŸi nu i-a mai spus niciodată unchiului “moÅŸ”.

VA URMA

Poveste de vacanta- capitolul III

Posted by: zapacita  /  Category: Cu animale, Cu flori, Diverse, cu gâze

Mătuşa Pica face bunătăţi

Sursa poza: www.retetedulci.ro

Fetiţa de la oraş şi unchiul glumeţ au mers tăcuţi pe o uliţă pietruită care urca leneş până la poalele munţilor cu vârfuri de îngheţată pe care le văzuseră încă din tren.

Cami era foarte curioasă în privinţa locuinţei ei de vară. Spera să aibă măcar un calculator şi telefon ca să poată ţine legătura cu prietenele ei de la oraş. N-a apucat să îşi termine gândul ăsta că din dreptul unei case înalte cu acoperiş roşu strălucitor, s-au auzit nişte chiote teribile.

-MoÅŸ Costache ce-i asta???!

-Ai să vezi de îndată Cami…a oftat unchiul

Ţipete, fluierături, oftături şi alte sunete de genul ăsta se auzeau din ce în ce mai tare. Deodată fetiţa simţi că ameţeşte, i se păru că s-a dat de trei ori peste cap şi că se sufoca într-o pernă gigantă cu miros de cozonaci, gogoşi, zmeură proaspătă şi tort. Nu putea să ţipe pentru că mirosul de dulciuri îi provoca o plăcere teribilă. Era totuşi dezorientată.

-          Las-o femeie jos c-o sperii! Ăsta nu-i copil de ţăran să-l strângi cum ai tu chef. Trebuie să fii delicată.

-          Ce vorbeşti Costache?! Nu s-a găsit încă copchilu care să n-o iubească pe Tuşa Pica, nu-i aşa Cami mic şi dulce?

Cami, fostă Camelia, deja de gândea că visează dar spera ca mirosul de bunătăţi să fie real. Şi-a îndreptat hainele mototolite de mătuşa prăjitură, a zâmbit politicos şi i-a întins mâna pentru a face cunoştiinţă. Moş Costache privea scena ceremonială râzând pe sub mustăţi pentru că ţipetele porniseră din nou.

-          Ptiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Bată-te norocul să te bată de fată deşteaptă şi politicoasă!

-          Vă mulţumesc doamnă Prăjitură. Mă scuzaţi! Vă mulţumesc doamna Pica

-          Ai auzit Costache? Doamna Pica! De-acum tu aşa să mi te adresezi!

-          Îi trec repede prostiile astea, n-avea grijă madam Pica. În câteva zile o să vezi cum se joacă cu purceluşii şi se plimbă cu vaca.

Cami iarăşi îngheţă. Nu văzuse vaci decât în filme şi desene animate. Porcii i se păreau scârboşi. Nu-i plăceau nici măcar câiniii pentru că fac prea multă mizerie şi miros urât. Mătuşa o linişti însă.

-          Nu-l asculta pe mnealui! E un moÅŸ de la sate, ce ÅŸtie el?! Noi Doamnele ne vom trata cu câte o mămăliguţă cu brânză ÅŸi smântână de la văcuÅ£a Cici, cu niscaiva tort cu spumă de căpÅŸuni, gogoÅŸi cu ciocolată ÅŸi sirop, pepene răcit la râul din vale…

-          Ajunge femeie! Strigă unchiul Costache. Ţi-am adus o fetiţă şi tu vrei să o faci balon?

-          Adică eu sunt balon, nu?

-          Doar n-oi fi vreo balerină…

Până să apuce mătuşa Pica să se pună pe chiuit după cum îi era obiceiul, Cami s-a hotărât să salveze situaţia pentru că i se făcuse mult prea foame de la aerul rece de munte.

-          MoÅŸ Costache, Doamna Pica este frumoasă ca o gogoaşă pudrată cu vanilie ÅŸi are obrajii roÅŸii precum căpÅŸunile. Primirea ei mă bucură ÅŸi mi-a făcut ÅŸi o grozavă poftă de mâncare. Cred că eÅŸti tare norocos să ai lângă tine o doamnă atât de pricepută într-ale bucătăriei…

Mătuşa Pica Prăjitură o ascultase sorbindu-i fiecare cuvânt şi mai că-i dăduseră lacrimile de mândrie.

-          Ai văzut Costache ce înseamnă ÅŸcoala ÅŸi buna creÅŸtere? Dacă noi n-am avut posibilităţi…am rămas doi amărâţi fără nici un rost.

Bietul unchi îşi aruncă pălăria în praf cu năduf şi şuieră:

-          Vara asta o să fie cea mai grea de când lumea ÅŸi pământul. Numai doamne ÅŸi văicăreli pe capul meu…Ptiiiu!

-          Haide Moş Costache să mâncăm din bunătăţile pregătite de mătuşa! Mi-e o foame de abia dacă te mai văd.

-          Haide Cami…da mă rog pe nevastă-mea de ce o domneÅŸti atâta ÅŸi pe mine din moÅŸ nu mă scoÅ£i?!

-          Dacă mătuÅŸa nu pare de la Å£ară…Te superi?

-          MătuÅŸa e întradevăr o figură…era cea mai bună de la liceul ei când am cunoscut-o. O să vă înÅ£elegeÅ£i de minune iar eu o să rămân cu toată treaba casei pe cap…

-          Iar mă boscorodeşti bărbate? Hai la masă că ţi-am prăjit şi o jumătate de pui în untişor cum îţi place ţie.

La mirosul bunătăţilor toată lumea s-a îmbunat şi s-a înveselit. Cami mânca şi se minuna de gustul mâncărurilor. Unchiul şi mătuşa se cruceau când auzeau ce se mănâncă pe la oraş. La finele mesei au băut sirop de brad rece ca gheaţa şi s-au tolănit pe-o bancă din curte. Cami a aţipit numărând stele şi căutând constelaţii iar Costache şi Pica au aşezat-o cu multă grijă într-un pat cu cearceafuri albe ca laptele.

Fusese o seară reuşită până la urmă şi fetiţa noastră chiar credea că a ajuns în paradisul prăjiturilor. Aventurile ei de-abia acum încep însă.

VA URMA

Poveste de vacanta-capitolul II

Posted by: zapacita  /  Category: Cu animale, Cu flori, Diverse, cu gâze

Capitolul II. Nu mă cheamă Camiiiii!

Casuta la tara

(Pictura pe ulei realizata de Jovan Ardeljan)

După un drum de şase ore, după o căldură insuportabilă şi apoi o răcoare pe care Cami nu le mai simţise, trenul albastru murdar a ajuns într-un loc ce nu prea semăna a gară, a pufăit şi a oprit.

Fetiţa noastră adormise aşa că unchiul Costache a coborât-o cu mare grijă pe braţe şi a aşezat-o pe singura băncuţă de lemn din gara micuţă de munte. Apoi s-a opintit coborând cele patru geamantane roz.

- Ce-o avea în ele băi fraÅ£ilor?! Brânza ÅŸi laptele meu sunt fulgi de găscă pe lângă cuferele astea…

Atunci Cami a deschis ochii şi nu i-a venit să creadă. Era înconjurată de munţi înalţi, acoperiţi până la jumătate de păduri dese şi întunecoase şi stropiţi cu zăpadă pe vârfurile stâncoase.

-          Moş Costacheee! Cât am mers cu trenul ăsta de a şi venit iarna deja?!

MoÅŸul a mormăit ca pentru el „Nebuni orăşenii ăştia de n-am văzut aÅŸa ceva. Parcă ÅŸi copiii sunt băuÅ£i bine, nu glumă”.

-          Cum bre Cami să fi venit iarna în şese ore?

-          Şase moş Costache! Şi mă cheamă Camelia!

-          Ce-i? Că doar nu ne urmăreÅŸte miliÅ£ia…

-          Se zice poliţia

-          Bre da n-am dat în cap nimănui ce-mi tot dai cu poliţia? Ai furat ceva de prin tren?!

-          Eu să fur?! Eşti nebun!!!

-          Ia te rog frumos să mă respecÅ£i. Noi te primim în casa noastră cu dragă inimă…chiar dacă îţi cam lipseÅŸte o doagă. Nu-Å£i permit să mă iei în râs sau să mă faci nebun. Am ani buni peste tine ÅŸi bătrânii trebuie respectaÅ£i măi Cami.

-          NU MĂ CHEAMĂ CAMIIIII!!!!!

-          Tiii… Mi-a ajuns. Sunt om bătrân, n-am carte. Nu mă înÅ£eleg cu tine măi Cami fetiÅ£o. Pica mea a făcut însă ÅŸcoală. Să se lămurească ea cu tine că mie mi-ai albit ÅŸi ultimele fire de păr! Ian acasă acuma!

Cami a tăcut şi i-a părut rău că s-a răstit la bietul moş Costache. Nu putea însă să se înţeleagă cu el. Parcă nu vorbeau amândoi limba română. Îi venea să plîngă dar şi-a înghiţit nodul din gât şi a încercat să reînnoade conversaţia.

-          Moş Costacheee

-          Ei! Ce mai vrei?!

-          Aici la munte mai sunt şi alţi copii?

-          Normal că sunt! Ce crezi că mâncăm noi?

Mai să se prăbuşească cu tot cu geamantane, Cami a făcut ochii mari şi s-a oprit îngrozită. Costache s-a pus pe râs.

-          Ptiiiii! Da ÅŸtiu că la oraÅŸ nici glume nu vă învaţă măi Cami…

-          Cam aşa e unchiule, a râs şi Cami.


VA URMA!