Archive for June, 2009

Dragii mei spiridusi si dragele mele spiriduse nu stiam ca aici la voi vacantele sunt asa de lungi si de frumoase. Cred ca vacanta mare e cea mai frumoasa perioada a anului si ma bucur pentru voi toti ca luati o pauza bine meritata de la trezitul de dimineata si temele zilnice.

Va doresc sa va jucati cât e ziua de lunga, sa alergati, sa va catarati în copaci, sa înnotati, sa va plimbati prin muntii astia grozavi pe care îi aveti, sa fugiti în tabere, sa va îndopati cu cele mai dulci fructe si sa cititi cele mai frumoase carti.

Povestile Zapacitei nu au tocmai o vacanta mare, dar dupa cum ati vazut si voi, în ultima vreme sunt nitelus mai rare pentru ca marea, strandurile, muntii si cartile îmi fac si mie cu ochiul.

De saptamâna viitoare am sa ma apuc de mesterit niste povesti de vacanta care sper sa va încânte. De asemenea încerc sa va pregatesc cât mai multe povesti audio ca sa aveti ce asculta când va veti întoarce din plimbari.

Vorbind de povesti de vacanta, va învit si pe voi sa-mi trimiteti la binecunoscuta adresa povesti@zapacita.ro, întâmplarile voastre din vacanta de vara. Cele mai frumoase povestiri de vacanta vor fi publicate la toamna aici pe blog si vor avea parte de premii pe care momentan le voi tine secrete.


Asa ca distractie placuta dragutilor si dragutelor! Poate ne întâlnim si pe la plaja lunile astea; ma recunoasteti sigur dupa costumul de spiridus.

Nu uitati sa va scrieti amintirile din vara aceasta ca sa ne bucuram împreuna de ele si sa va pot si premia înainte sa reîncepeti scoala.

Ah! Si nu uitati de povestile mele. Mai vizitati-ma când o fi prea cald pentru plimbari, altfel o sa va duc dorul.

VACANTA PLACUTA!!!!!!

Sursa foto: www.desktopwallpapers.ro

Povestea de astăzi dragilor, nu s-a întâmplat demult de tot, că dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti, ci s-a petrecut chiar săptămâna trecută. Apoi, nu s-a întâmplat nici pe tărâmul celălalt, nici într-un ţinut îndepărtat pe care numai zânele îl pot găsi, nici într-un colţ de pădure bine ascuns ci chiar în oraşul Bucureşti.

Se făcea că o fetiţă pe nume Maria(cea mai mică bloggeriţă depe la noi) s-a dus ca în fiecare zi în parcul din faţa blocului ei şi a aflat o veste teribilă. O femeie se pare că reuşise să cumpere o bucată sănătoasă de parc, de la blocul Mariei până la Palatul Copiilor. Toţi copiii, toţi bunicii şi toţi părinţii erau foarte îngrijoraţi în dup-amiaza aceea şi se temeau că pe locul unde astăzi se jucau în curând s-ar fi putut construi vile, sau şi mai rău zgărie nori de beton.

Maria noastră s-a înroşit în obraji aşa cum face mereu când se enervează şi şi-a spus că nu poate permite una ca asta. Păi de-abia a primit de ziua copilului o bicicletă roşie. Unde o să se mai dea cu ea? Unde o să se mai plimbe cu trotineta? Unde o să mai patineze? Unde o să mai deseneze cu cretă colorată pe asfalt? Unde o să se mai caţere în copaci? Unde o să se mai joace Ţările, Măgăruşul, fotbal, baschet şi aşa mai departe? Adulţii dădeau din umeri neputincioşi privind agitaţia copiilor profund nemulţumiţi

Era întradevăr o tragedie pentru Maria şi pentru toţi prietenii ei. Ceva trebuia făcut.

Fetiţa noastră de numai opt ani a fugit repede la calculator şi-a deschis blogul şi  s-a pus pe scris. A pus titlul “Salvarea parcului” şi a povestit întreaga tragedie invitându-şi cititorii să participe alături de ea la un protest de salvare a parcului împotriva betonării.

A plănuit totul cu ceata ei de prietenin şi au decis că se vor îmbrăca toţi în verde, că vor picta panouri şi vor face totul pentru ca locurile lor de joacă să nu fie înghiţite de maldăre de beton. Era convinsă că nu ar putea trăi fără parcul în care se joacă în fiecare zi, fără aleeile, leagănele, copacii şi ascunzişurile ei dragi.

Vecinii Mariei au fost imediat de acord că ceva trebuie făcut aşa că în scurt timp au vorbit cu toate televiziunile şi au organizat un protest în toată regula. Într-o sâmbătă dimineaţă s-au strâns peste 100 de persoane supărate pe decizia Primăriei. Maria striga şi chiuia, era convinsă că datorită protestului primarul va interzice distrugerea parcului ei căruia mai de mult îi dedicase şi o poezie:

Parcul seara e frumos
Flori de tei din pom miros.
Iarba deasă şi-nverzită,
Panseluţa înflorită
Prin desişul pomilor
Asemeni cântărilor
Ciripit de păsărele
Asemenea lunii mele.

Primarul le-a promis copiilor, părinţilor şi bunicilor că va încerca să oprească desfiinţarea bucăţii de parc. Maria nu putea însă să se joace cu promisiuni. A fost dezamăgită şi n-a prea crezut nimic din ce a auzit în dimineaţa aceea. Cu toate astea nu a renunţat la protest. Dacă pentru adulţi un parc nu înseamnă mare lucru, pentru o ceată de copii bucăţica aia de parc din apropierea casei înseamnă aproape totul.

Oamenii mari se gândesc la profit, la blocuri şi clădiri de birouri. Maria se gândeşte cu tristeţe că mama i-a promis că atunci când o să împlinească zece ani îi va cumpăra un căţel şi o va lăsa să îl plimbe în parcul de lângă casă. Fără parc sigur nu o să mai primească un căţel pentru că ar fi păcat să-l plimbe numai prin faţa blocului unde poate să fugă în faţa vreunei maşini.

Vara trecută Maria, Matei, Gabi, Paul, Yanis, Dani şi mulţi alţi copii îşi construiseră baze în copacii din Parcul Tineretului. Aveau copaci top secreţi şi poveşti pentru fiecare bucăţică de verdeaţă.

Oamenii mari au uitat cât de important poate fi un copac top-secret sau un super leagăn în care încap şi zece copii deodată.  Poate datorită acestor copii curajoşi o să-şi amintească şi o să se gândească de două ori înainte să intre cu buldozerele în copilăria şi visele lor.

Felicitări copii pentru că nu-i lăsaţi pe uitucii ăştia de adulţi să vă ia cele mai de preţ  jucării.

Şi-am încălecat pe-o învârtitoare colorată

Şi v-am spus o poveste cât se poate de adevărată.

Protestul pentru salvarea Parcului Tineretului continuă sâmbăta asta, 20 iunie, începând cu ora 10:00 în faţa Minsterului Mediului.

A fost odată un batrân morocănos care locuia într-o casă foarte frumoasă. Casa aceasta era despărţită de cea a vecinilor printr-un gard firav de lemn. Căsuţa vecină era mult mai mică dar asta nu conta de fel pentru noii ei locatari: o familie cu doi copii.

Copiii se mutasera de curând lângă bătrân şi erau foarte fericiţi că în sfârşit vor sta la curte şi se vor putea juca în aer liber toată ziulica.

În ziua în care au început să aducă mobila şi toate celelalte lucruşoare bătrânul a apărut la gard, cu ochii lui mici şi răi şi a început să strige la ei să nu mai facă galagie. Copiii l-au salutat politicos şi i-au explicat că sunt noii lui vecini şi că  gălăgia se va termina o dată cu despachetatul. Moşul a intrat în casă bombănind şi le-a strigat printre dinţi: “Mai vedem noi…”

Părinţii celor doi fraţi despre care vreau să vă povestesc lucrau foarte mult şi din această cauză cei mici erau mai mereu singuri acasă.

A doua zi după ce se mutaseră, fiind în vacanţă cei doi fraţi au ieşit în curte ca să se joace badminton. Râsetele lor probabil ca îl deranjau enorm pe bătrân pentru că iaraşi şi-a facut apariţia la gard şi s-a apucat să tipe la ei să intre în casă.

Cei mici s-au cam speriat si au fugit inauntru. Se uitau cu ciuda pe geam la soarele care stralucea si se gandeau ce-o sa se faca daca in fiecare zi batranul morocanos o sa apara catarat pe gard sa-i certe.

Azi asa- maine asa, cei doi frati se jucau mereu numai in casa, ba dadeau si muzica si televizorul foarte incet ca sa evite intalnirea cu batranul certaret. Degeaba le-au povestit parintilor ce se intampla pentru ca acestia l-au crezut pe batran si le-au spus sa nu mai faca galagie si sa se joace in casa.

Într-o bună zi, liliacul din curtea micuţilor a înflorit şi a parfumat toată strada. Era un liliac nespus de frumos, cu flori albe, mov şi roz, înalt şi mândru. Copiii nu s-au mai putut abţine şi au ieşit în curte să culeagă câteva bucheţele de flori şi să le aşeze în glastre prin toata casa. Pe cand cei doi copii aranjau florile in casa, batranul vecin, înarmat cu o scară şi un fierastrau, hop! s-a aşezat pe gardul care despărţea cele doua case si s-a pus pe taiat.

Cand au auzit zgomot de crăci cazute si de fierastrau cei doi fratiori au iesit afara si au inceput sa strige la batran: “Ce faceti domnule? De ce ne taiati liliacul??!!”. Vecinul a raspuns artagos ca il taie ca sa nu se mai urce copiii in el dupa flori şi să îi strica gardul. Copiii erau înmărmuriţi. Un batrân care statea cocotat pe gard striga la ei si le spunea sa nu se mai urce in propriul copac pentru a aduna flori.

Fratele mai mic ar fi vrut să-i arunce cateva ouă stricate in geamuri sau macar cativa cartofi in curte dar surioara lui, cu lacrimi in ochi i-a spus sa intre in casa  că nu au voie sa faca aşa ceva pentru că “Domnul e batrân si probabil cam nebun, nu putem sa-i facem vreun rau…”

Cei mici au intrat in casa si s-au pus pe citit povesti pana cand parintii lor au ajuns in casa. Parintilor nu le venea sa creada ce s-a intamplat si isi ascultau uimiti copiii care le povesteau suparati toata isprava. Tatal era hotarat sa sune la politie a doua zi si mama ar fi vrut sa se duca peste batran “Sa-i spun eu vreo doua dumnealui! Pai el imi chinuie copiii si nu-i lasa sa stea in curte si acum se apuca sa îmi taie florile si copacii din curte?!…” Numai rugamintile fetitei i-au oprit pe cei doi sa ia vreo masura. Ea repeta intruna ca nimeni nu ar trebui sa-i faca vreun rau batranului pentru ca acesta este neputincios si singur. Toata familia s-a culcat intr-un final, coplesiti de pareri de rau si nestiind ce sa faca a doua zi.

Fetiţa s-a trezit dis de dimineata după un vis foarte frumos in care alerga printr-o padure parfumata de lilieci. Se facea in visul ei ca batranul cel morocanos o lua in brate si ii spunea niste povesti nemaipomenite la umbra florilor de liliac. Cand s-a dezmeticit mai bine si s-a uitat pe geam nu a putut sa-si creada ochilor: liliacul era la locul lui, intreg si parca mai inflorit ca oricand. Copilul si-a trezit toata familia ca sa le arate minunatia si nu mai putea de fericire. Toţi patru se minunau şi se ciupeau crezând ca înca viseaza. Din cauza gălăgiei pe care o făceau, batrânul a apărut din nou moţ, cocoţându-se nervos pe gard.  Fetiţa nu si-a mai putut stapâni fericirea şi s-a catarat ca o veverita pe gard, l-a sărutat pe obraz pe vecin şi i-a strigat fericita: “De acum matale o sa ne spui povesti in fiecare zi, exact ca in visul meu la umbra florilor de liliac!”

Batrânul a fost gata-gata să cadă de pe gard cand a vazut liliacul la locul lui şi apoi a început să râdă cu pofta şi le-a spus copiilor că o să le povestească o multime de lucruri frumoase.

Asadar dragii mei, să ştiţi si voi că uneori o vorba buna face miracole si daca veti fi la fel de buni cu cei din jur ca fetita din povestea mea, aveti toate sansele să ascultaţi şi să trăiti cele mai frumoase poveşti din lume.

Şi-am încălecat pe-un liliac

Şi v-am spus o poveste cu caimac!

Poza preluată de la:  www.gradinamea.ro

I-am rugat pe cei mici să-mi povestească ce-ar face dacă s-ar trezi peste noapte în funcţia de preşedinte. Mă aşteptam să citesc despre jucării, dulciuri, desene animate, vacanţe mai lungi etc. dar nu mă aşteptam ca dragii de participanţi să fie atât de minunaţi încât să se gândească la cei mai nevoiaşi decât ei.

Au fost o dată 32 de copii care se jucau de-a “Cum ar fi dacă am fi preşedinţi”.

Violeta, Alexandra şi Alesselena îşi doreau ca părinţii să poată munci în ţările natale, să nu mai fie nevoiţi să plece şi să-şi lase copiii în urmă.

Mirela şi-ar fi dorit să nu mai fie copii bolnavi pentru că ea a fost internată “şi nu a fost plăcut chiar deloc”.  Şi ar mai fi vrut să nu mai fie oameni răi.

Laura ar fi facut totul pentru “ţara noastră, România”. Ar fi scăpat de mizerie şi de hoţi, ar fi asfaltat străzile, ar fi dat curent “locuinţelor care nu au”. Ar fi făcut spitale.

Alina îşi dorea din suflet să ajute copiii bolnavi cu bani pentru operaţiile care i-ar putea face bine.

Irina ar fi mărit şi ea fondurile pentru copiii bolnavi, “ca să aibă şi ei a doua şansă la viaţă”

Loredana credea că nimeni nu se gândeşte că un copil, “fie el mic, fie el mare” are foarte multe nevoi. De aceea ar fi mărit alocaţia.

Ana- Cristina nu ar fi “amăgit lumea” . Dacă ar fi fost o “doamnă preşedinte”, ar fi construit parcuri de distracţii gratuite pentru cei mici şi s-ar fi asigurat ca toţi copiii “să aibă minimul necesar traiului”.

Simona credea că la preţurile de atunci puteai doar să priveşti jucăriile. De aceea ar fi dat tuturor copiilor jucării la fel ” să aibă şi alţii cu ce să se joace”.

Cristina v-ar fi recompensat dacă aţi  fi reciclat. Ar fi oferit adăposturi şi hrană animalelor fără stăpâni. Nu ar fi uitat nici de săraci cărora le-ar fi făcut “o viaţă mai bună”.

Şi Mircea se gândea la animale. Dacă ar fi fost preşedinte ar fi încurajat familiile cu un singur copil să adopte câte un căţel. Nu ar fi uitat însă nici de învăţământ. Ar fi înlocuit toţi profesorii care nu ştiau să vadă şi “partea pozitivă a lucrurilor”.

Laura avea o problemă cu exerciţiile cu două necunoscute. Dacă ar fi fost preşedinte i-ar fi pus pentru o zi pe toţi profesorii în bănci şi ar fi vrut să vadă dacă aceştia înţeleg că la opt ani e greu să pricepi aşa repede astfel de exerciţii. Revoluţionara noastră nu ar fi uitat-o nici pe bunica. I-ar fi mărit pensia pentru că “săraca nu are bani până la pensia următoare.”

Steluta, George, Alexandru şi Ioana s-au gândit la copiii abandonaţi în centrele de plasament. “Acolo trăiesc copii mari, fără iubirea din sânul familiei şi dragostea de părinţi.”  “Aş obliga părinţii ce îşi abandonează copiii în căminele de copii să-i viziteze.”

Nici măcar un copil nu a spus că ar fi făcut ceva direct pentru el. Cel mult ar fi dat îngheţată gratis tuturor(Dragoş), sau ar fi cumpărat biciclete pentru fraţi(Laura). Toţi vroiau spaţii verzi, parcuri imense, loc pentru sporturi, competiţii, profesori mai înţelegători, oameni mai puţin săraci, oameni mai buni, oameni care să încerce să-i înţeleagă.

Erau mici şi nu aveau strop de egosim. Aveau însă idei şi planuri măreţe, dorinţe frumoase şi inimi uriaşe.

Eu îmi scot cipilica de spiriduş în faţa lor. Voi?

Imagine preluată de pe www.felicitari.apropo.ro

La multi ani dragilor si dragelor! Sper ca va bucurati de ziua voastra asa cum se cuvine. Public câstigatorii concursului nostru abia acum pentru ca toata dimineata m-am bucurat de soare plimbându-ma cu bicicleta- ceea ce va recomand si voua. E o zi de joaca, e o zi minunata pentru toti copiii.

Mi-a fost foarte greu sa jurizez acest concurs. Cred ca în scurt timp îmi voi aduce ajutoare ca se pare ca nu mai fac fata. S-au înscris 32 de omuleti la concursul nostru, un record pentru Povestile Zapacitei. Vreau sa multumesc fiecaruia dintre voi pentru comentariile deosebit de interesante; cu totii meritati sa fiti premianti. Cadoul meu pentru voi toti va fi o poveste despre dorintele copiilor, o poveste în care voi include toate ideile voastre minunate.

Mentiune: Am spus ca voi premia primii noua comentatori, mi-am permis însa sa sar peste comentariile adultilor pentru ca acest concurs a fost exclusiv pentru copii.

Si acum…cu surle si trâmbiteeeee, iata fericitii câstigatori ai premiilor oferite de revista Lilliput:

1. Violeta: “Daca as fi presedinte as face posibila întoarcerea acasa a parintilor plecati sa munceasca prin alte tari.”

2. Ioana Vasi: “Daca as putea fi presedinte pentru o zi as obliga parintii ce îsi abandoneaza copiii în caminele de copii sa-i viziteze si as da o lege ca ziua copilului în România sa fie de 2 ori pe an.”

3.  Andra: “Pai cred ca as îmbunatati situatia lor prin diferite activitati si concursuri organizate saptamânl si când s-ar putea le-as împarti jucarii si dulciuri si as crea un parc de distractii cu intrare libera pentru copii.”

Andra s-a nascut chiar de 1 iunie asa ca trebuie sa îi uram LA MULTI ANI!

4.  Alexandru: “Eu daca as fi presedinte as pune în parlament si guvern multi copii destepti pentru a lua decizii bune si sincere în folosul oamenilor si copiilor si nu în defavoarea lor, as aproba legi pentru acordarea de ajutoare la toate familiile sarace, la orfelinate, la caminele de copii si multe altele.”

5.  Mircea: “Daca as fi presedinte as mari pauzele la scoala, as face mai multe spatii verzi pentru joaca, as schimba majoritatea profesorilor care nu pot vedea si partea pozitiva a lucrurilor, si as încuraja familiile cu un singur copil sa adopte câte un catel.”

6. Dragos: “Daca as fi presedinte pentru o zi as da înghetata gratuit la toti copiii.”

7. Madalina: “Daca as fi presedinte as pune o lege ca, copiii sa aiba mai putine teme pentru acasa si as moderniza spitalele pentru ca sute de copii mor anual din cauza ca spitalele nu sunt dotate cu aparatura care le trebuie pentru ai vindeca pe copii si nu numai pe copii ci si pe adulti.

8. Steluta: “Daca as fi presedinte în primul rând m-as îndrepta spre copiii fara parinti…si catre asa zisele centre de copii. Acolo traiesc copii “mari”, fara iubirea din sânul familiei si dragostea de parinti. În al doilea rând as umbla la sistemul de învatamânt greoi si stresant pentru ei ( as îmbina utilul cu placutul … învatând prin jocuri ) si în al treilea rând as creea locuri de joaca pentru copii.

9. Laura: “Daca as fi presedinte as pune macar o zi profesorii în banci si as vrea sa vad daca ei înteleg ca noi la 8 ani nu pricepem asa repede exercitiile cu 2 necunoscute . Apoi as mari alocatiile copiilor, as da rechizite tuturor elevilor,si as mari pensia bunicii, ca saraca nu are bani pâna la pensia urmatoare, si fratiorului meu îi voi cumpara o bicicleta.

Felicitări!