Archive for July, 2009

Cucu!

sursa foto: www.mycuckooclocks.com

Cami a noastră s-a trezit binedispusă după somnul pufos şi munţii de prăjituri de cu o seară în urmă. Se temea doar că se va îngrăşa de la atâtea bunătăţi. În rest i se părea că la ţară oamenii mănâncă şi glumesc cât e ziua de lungă.

S-a ridicat din patul răcoros, şi-a desfăcut unul dintre cele patru geamantane roz, şi-a scos periuţa şi pasta de dinţi şi a pornit în căutarea băii. Ia-o de unde nu-i! Moş Costache  şi mătuşa Pica alias mătuşa Prăjitură erau de negăsit. În timp ce se plimba prin casa răcoroasă şi lungă ca un tren fetiţa a avut parte de-o surpriză. De undeva s-a auzit un zgomot tare curios:

- Cucu! Cucu! Cucu!

- Cine e acolo? a strigat ea îngrijorată

- Cucu! Cucu! Cucu!

- Cine eşti şi unde te-ai ascuns?

- Cucu! Cucu! Cucu!

- Ce comedie! Nu am timp de joacă! Nu ştii unde este baia?

- Cucu! Cucu! Cucu!

Între timp Moş Costache se strecurase în spatele ei şi o privea cu ochii cât cepele.

- Ccu cine vorbeşti domniţă?

Fetiţa a sărit ca arsă şi apoi s-a întors furioasă:

- Tu făceai “cucu cucu cucu”??? Astea-s glume moş Costache? Zău aşa…

- Ptuuuui! Nevastăăă! Ia vin să vezi ce deşteaptă e orăşeanca ta! Vorbeşte cu cucii!

- Las-o în pace că e somnoroasă! Treci şi smulge buruiană, pisălogule! s.a auzit vocea mătuşii din bucătărie de unde venea deja miros de orez cu lapte şi scorţişoară.

- Care cuci moş Costache?!

- Ştii ceva Cami? Eşti mai ramolită ca mine dacă ai ajuns să vorbeşti cu ceasul de pe perete! a mustrat-o unchiul şi s-a întors cătrănit la smuls buruienile din grădina de zarzavaturi.

Din dimineaţa aceea(care de fapt era prânz căci Cucul cântase de 12 ori), Cami s-a ruşinat şi nu i-a mai spus niciodată unchiului “moş”.

VA URMA

Capitolul V: Mos Costache pregateste o excursie

Capitolul VI

Capitolul VII: Final

Mătuşa Pica face bunătăţi

Sursa poza: www.retetedulci.ro

Fetiţa de la oraş şi unchiul glumeţ au mers tăcuţi pe o uliţă pietruită care urca leneş până la poalele munţilor cu vârfuri de îngheţată pe care le văzuseră încă din tren.

Cami era foarte curioasă în privinţa locuinţei ei de vară. Spera să aibă măcar un calculator şi telefon ca să poată ţine legătura cu prietenele ei de la oraş. N-a apucat să îşi termine gândul ăsta că din dreptul unei case înalte cu acoperiş roşu strălucitor, s-au auzit nişte chiote teribile.

-Moş Costache ce-i asta???!

-Ai să vezi de îndată Cami…a oftat unchiul

Ţipete, fluierături, oftături şi alte sunete de genul ăsta se auzeau din ce în ce mai tare. Deodată fetiţa simţi că ameţeşte, i se păru că s-a dat de trei ori peste cap şi că se sufoca într-o pernă gigantă cu miros de cozonaci, gogoşi, zmeură proaspătă şi tort. Nu putea să ţipe pentru că mirosul de dulciuri îi provoca o plăcere teribilă. Era totuşi dezorientată.

-          Las-o femeie jos c-o sperii! Ăsta nu-i copil de ţăran să-l strângi cum ai tu chef. Trebuie să fii delicată.

-          Ce vorbeşti Costache?! Nu s-a găsit încă copchilu care să n-o iubească pe Tuşa Pica, nu-i aşa Cami mic şi dulce?

Cami, fostă Camelia, deja de gândea că visează dar spera ca mirosul de bunătăţi să fie real. Şi-a îndreptat hainele mototolite de mătuşa prăjitură, a zâmbit politicos şi i-a întins mâna pentru a face cunoştiinţă. Moş Costache privea scena ceremonială râzând pe sub mustăţi pentru că ţipetele porniseră din nou.

-          Ptiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Bată-te norocul să te bată de fată deşteaptă şi politicoasă!

-          Vă mulţumesc doamnă Prăjitură. Mă scuzaţi! Vă mulţumesc doamna Pica

-          Ai auzit Costache? Doamna Pica! De-acum tu aşa să mi te adresezi!

-          Îi trec repede prostiile astea, n-avea grijă madam Pica. În câteva zile o să vezi cum se joacă cu purceluşii şi se plimbă cu vaca.

Cami iarăşi îngheţă. Nu văzuse vaci decât în filme şi desene animate. Porcii i se păreau scârboşi. Nu-i plăceau nici măcar câiniii pentru că fac prea multă mizerie şi miros urât. Mătuşa o linişti însă.

-          Nu-l asculta pe mnealui! E un moş de la sate, ce ştie el?! Noi Doamnele ne vom trata cu câte o mămăliguţă cu brânză şi smântână de la văcuţa Cici, cu niscaiva tort cu spumă de căpşuni, gogoşi cu ciocolată şi sirop, pepene răcit la râul din vale…

-          Ajunge femeie! Strigă unchiul Costache. Ţi-am adus o fetiţă şi tu vrei să o faci balon?

-          Adică eu sunt balon, nu?

-          Doar n-oi fi vreo balerină…

Până să apuce mătuşa Pica să se pună pe chiuit după cum îi era obiceiul, Cami s-a hotărât să salveze situaţia pentru că i se făcuse mult prea foame de la aerul rece de munte.

-          Moş Costache, Doamna Pica este frumoasă ca o gogoaşă pudrată cu vanilie şi are obrajii roşii precum căpşunile. Primirea ei mă bucură şi mi-a făcut şi o grozavă poftă de mâncare. Cred că eşti tare norocos să ai lângă tine o doamnă atât de pricepută într-ale bucătăriei…

Mătuşa Pica Prăjitură o ascultase sorbindu-i fiecare cuvânt şi mai că-i dăduseră lacrimile de mândrie.

-          Ai văzut Costache ce înseamnă şcoala şi buna creştere? Dacă noi n-am avut posibilităţi…am rămas doi amărâţi fără nici un rost.

Bietul unchi îşi aruncă pălăria în praf cu năduf şi şuieră:

-          Vara asta o să fie cea mai grea de când lumea şi pământul. Numai doamne şi văicăreli pe capul meu…Ptiiiu!

-          Haide Moş Costache să mâncăm din bunătăţile pregătite de mătuşa! Mi-e o foame de abia dacă te mai văd.

-          Haide Cami…da mă rog pe nevastă-mea de ce o domneşti atâta şi pe mine din moş nu mă scoţi?!

-          Dacă mătuşa nu pare de la ţară…Te superi?

-          Mătuşa e întradevăr o figură…era cea mai bună de la liceul ei când am cunoscut-o. O să vă înţelegeţi de minune iar eu o să rămân cu toată treaba casei pe cap…

-          Iar mă boscorodeşti bărbate? Hai la masă că ţi-am prăjit şi o jumătate de pui în untişor cum îţi place ţie.

La mirosul bunătăţilor toată lumea s-a îmbunat şi s-a înveselit. Cami mânca şi se minuna de gustul mâncărurilor. Unchiul şi mătuşa se cruceau când auzeau ce se mănâncă pe la oraş. La finele mesei au băut sirop de brad rece ca gheaţa şi s-au tolănit pe-o bancă din curte. Cami a aţipit numărând stele şi căutând constelaţii iar Costache şi Pica au aşezat-o cu multă grijă într-un pat cu cearceafuri albe ca laptele.

Fusese o seară reuşită până la urmă şi fetiţa noastră chiar credea că a ajuns în paradisul prăjiturilor. Aventurile ei de-abia acum încep însă.

VA URMA

Capitolul IV: Cucu

Capitolul V: Mos Costache pregateste o excursie

Capitolul VI

Capitolul VII: Final

Capitolul II. Nu mă cheamă Camiiiii!

Casuta la tara

(Pictura pe ulei realizata de Jovan Ardeljan)

După un drum de şase ore, după o căldură insuportabilă şi apoi o răcoare pe care Cami nu le mai simţise, trenul albastru murdar a ajuns într-un loc ce nu prea semăna a gară, a pufăit şi a oprit.

Fetiţa noastră adormise aşa că unchiul Costache a coborât-o cu mare grijă pe braţe şi a aşezat-o pe singura băncuţă de lemn din gara micuţă de munte. Apoi s-a opintit coborând cele patru geamantane roz.

- Ce-o avea în ele băi fraţilor?! Brânza şi laptele meu sunt fulgi de găscă pe lângă cuferele astea…

Atunci Cami a deschis ochii şi nu i-a venit să creadă. Era înconjurată de munţi înalţi, acoperiţi până la jumătate de păduri dese şi întunecoase şi stropiţi cu zăpadă pe vârfurile stâncoase.

-          Moş Costacheee! Cât am mers cu trenul ăsta de a şi venit iarna deja?!

Moşul a mormăit ca pentru el „Nebuni orăşenii ăştia de n-am văzut aşa ceva. Parcă şi copiii sunt băuţi bine, nu glumă”.

-          Cum bre Cami să fi venit iarna în şese ore?

-          Şase moş Costache! Şi mă cheamă Camelia!

-          Ce-i? Că doar nu ne urmăreşte miliţia…

-          Se zice poliţia

-          Bre da n-am dat în cap nimănui ce-mi tot dai cu poliţia? Ai furat ceva de prin tren?!

-          Eu să fur?! Eşti nebun!!!

-          Ia te rog frumos să mă respecţi. Noi te primim în casa noastră cu dragă inimă…chiar dacă îţi cam lipseşte o doagă. Nu-ţi permit să mă iei în râs sau să mă faci nebun. Am ani buni peste tine şi bătrânii trebuie respectaţi măi Cami.

-          NU MĂ CHEAMĂ CAMIIIII!!!!!

-          Tiii… Mi-a ajuns. Sunt om bătrân, n-am carte. Nu mă înţeleg cu tine măi Cami fetiţo. Pica mea a făcut însă şcoală. Să se lămurească ea cu tine că mie mi-ai albit şi ultimele fire de păr! Ian acasă acuma!

Cami a tăcut şi i-a părut rău că s-a răstit la bietul moş Costache. Nu putea însă să se înţeleagă cu el. Parcă nu vorbeau amândoi limba română. Îi venea să plîngă dar şi-a înghiţit nodul din gât şi a încercat să reînnoade conversaţia.

-          Moş Costacheee

-          Ei! Ce mai vrei?!

-          Aici la munte mai sunt şi alţi copii?

-          Normal că sunt! Ce crezi că mâncăm noi?

Mai să se prăbuşească cu tot cu geamantane, Cami a făcut ochii mari şi s-a oprit îngrozită. Costache s-a pus pe râs.

-          Ptiiiii! Da ştiu că la oraş nici glume nu vă învaţă măi Cami…

-          Cam aşa e unchiule, a râs şi Cami.


VA URMA!

Capitolul III: Matusa Pica face bunatati

Capitolul IV: Cucu

Capitolul V: Mos Costache pregateste o excursie

Capitolul VI

Capitolul VII: Final

Capitolul I. Veşti proaste.

Astăzi am să vă spun povestea unei fetiţe tare mofturoase pe nume Camelia. Avea opt ani şi terminase clasa a doua cu cele mai bune calificative. Locuia în Bucureşti alături de părinţii ei care erau nişte oameni destul de bogaţi.

De îndată ce şcoala s-a terminat şi Camelia a simţit mirosul primei zile din vacanţa de vară, a alergat nerăbdătoare în biroul tatălui său:

-          Papa, pentru că am fost cea mai bună din şcoală îmi doresc o bicicletă roşie, role noi, adidaşi cu roţi, o vacanţă la mare şi o petrecere cu toţi prietenii mei.

Tatăl nu-şi ridica ochii din hârtiile din faţa lui şi părea foarte nervos. Camelia a bătut din picior.

-          Papa! Ştii că urăsc când faci asta…Ai auzit ce ţi-am spus?!

-          Ah! Camelia…Chiar voiam să trimit după tine să-ţi dau o veste.

-          Mi-aţi cumpărat deja bicicletă???

-          Mnuu chiar. Dar te trimitem într-un loc unde o să poţi să te şi plimbi cu bicicleta.

-          Fără să fie a mea?!

-          Camelia, avem nişte probleme cu banii. Nu putem să mai cumpărăm tot ce ne trece prin minte. Ca să ne revenim puţin, vara asta trebuie să facem cât mai multe economii.

-          ECONOMII?! Dar le-am promis fetelor o petrecere cu îngheţată de zmeură şi bătaie cu tort…Şi le-am spus tuturor că vara asta o să călătorim în Africa sau în Chinaaa… Şi…

-          Camelia, nu se mai poate pune problema de aşa ceva. Nu ne permitem astfel de concedii acum. Eu şi mama ta vom rămâne în Bucureşti ca să muncim şi să repunem afacerile pe picioare.

Fetiţa se înverzea. Nu îl văzuse niciodată pe tatăl ei aşa de îngrijorat dar mai ales nu auzise niciodată cuvântul „economie” la ei în familie.

-          Pe tine te trimitem la ţară la mătuşa Pica şi la unchiul Costache. O să ai cu cine să te joci acolo, o să alergi pe dealuri, o să înveţi să găteşti, să faci curat, să ai grijă de animale. O să respiri aer de munte şi o să bei lapte direct de la văcuţe. Când lucrurile se liniştesc aici o să venim să te luăm şi dacă totul merge bine poate mergem câteva zile la mare la Costineşti.

-          Habar n-am cine sunt Pica şi Costache dar nici nu vreau să ştiu! O să mă umplu de ţărână şi o să mă tâmpesc stând de vorbă cu toţi sălbaticii ăia!

-          Nu îţi permit să spui aşa ceva domnişoară! Vacanţa asta o să îţi prindă mai bine decât crezi. Nu negociem nimic. Te iubim şi îţi vrem binele. Nu mai fii fetiţă răsfăţată. Dă-mi un pupic şi du-te să îţi împachetezi lucrurile.Mâine pleci în satul Bâsca din munte.

-          Oh Doamne! Dar Frosa de ce nu poate să-mi facă bagajele?! Ce-i asta? Închisoare?

-          A trebuit să renunţăm la menajeră Camelia, ţi-am spus că avem probleme cu banii.

Fetiţa a ţipat ascuţit şi a ieşit din birou trâtind uşa. Toate planurile ei fuseseră spulberate. Toţi colegii vor râde de ea la toamnă pentru că şi-a petrecut vacanţa la ţară.

„ Au zi şi tu! Pica şi Costache…Ce mizerie trebuie să fie acolo, cât praf, câtă prostie. N-am fost niciodată la ţară” se smiorcăia Camelia în timp ce îşi îndesa lucrurile în patru geamantane mari şi roz.

Toată noaptea s-a zvârcolit şi a avut coşmaruri cu noua ei casă de vacanţă. A doua zi de dimineaţă un moşuleţ îmbrăcat într-o cămaşă de pânză albă ca laptele şi groasă ca tabla, a sunat la soneria vilei pe care fetiţa noastră o părăsea îndurerată. Omul mirosea a brânză de la o poştă dar avea un zâmbet luminos şi râdea cu poftă la aproape orice i se spunea.

Camelia şi-a îmbrăţişat părinţii şi i-a rugat să-i promită că vor munci zi şi noapte ca să repare „nedreptatea”. Moşul cel vesel a apucat-o zdravăn de mânuţă şi râzând i-a şi pocit numele:

-          Haida Cami că nu mergi la tăiere! Avem drum lung, bată-te norocul să te bată. Doar noi vrea să ne prindă aia neagră pe drum?!

-          Mă cheamă Camelia! Ce-i aia neagră? Aveţi monştrii acolo la ţară?

-          Ptuuuui, doamne păzeşte! Noaptea, tătucule. Noaptea-i aia neagră şi urâtă. Eu îs Costache!

Fetiţa noastră, căreia de-acum îi voi spune Cami, pornea într-o vacanţă plină de aventuri pe care nici în vise nu şi le imaginase.

Alături de Costache s-a urcat într-un tren murdar şi încins. „La druuum măăăi!”, au chiuit câţiva călători şi vacanţa de vară a început.


Vara aceasta o să mă ţin şi eu după Cami şi o să vă povestesc întâmplările ei în vacanţă la mătuşa Pica şi unchiul Costache. O să râdem împreună de mofturile ei şi o să ne bucurăm când îşi va face prieteni noi sau va învăţa câte ceva despre animalele domestice.

La druuuum şi noi spiriduşii mei!


VA URMA

Capitolul II: Nu ma cheama Cami

Capitolul III: Matusa Pica face bunatati

Capitolul IV: Cucu

Capitolul V: Mos Costache pregateste o excursie

Capitolul VI

Capitolul VII: Final