Vă mai amintiţi ce fericită a adormit Cami a noastră după ce a cucerit munţii, a cules cele mai bune fructe de pădure şi a mângâiat o capră neagră? Dacă nu, aveţi aici capitolul trecut al poveştii noastre de vacanţă.
Cami era hotărâtă să îşi convingă părinÅ£ii să se mute într-o căsuţă la Å£ară, cât mai aproape de mătuÅŸa Prăjitură ÅŸi unchiul Costache. ÃŽn fiecare zi aÅŸtepta lângă telefon, repetând în gând rugăminÅ£ile cu care urma să-i înduplece- “ViaÅ£a la Å£ară e mult mai ieftină”, “Aerul de la munte e sănătos”, “Mâncarea are alt gust aici”, “Mi-am făcut o mulÅ£ime de prieteni”, “Unchiul ÅŸi mătuÅŸa n-ar mai fi singuri”.
Sfârşitul vacanţei se apropia şi mătuşa suspina din ce în ce mai des. Nu mai avea poftă de mâncare, o privea ore în şir pe Cami şi ofta lung şi apăsat. Degeaba nepoata încerca să o înbuneze spunându-i că n-o să mai plece niciodată de lângă ea, mătuşa Prăjitură primise un telefon de la oraş şi ştia că ziua despărţirii se apropia. Nu o lăsase inima să-i spună şi fetiţei că părinţii vor trimite un şofer după ea şi că nici nu va apuca să-i roage să se mute cu toţii la poalele munţilor.
Unchiul Costache eraşi el foarte nervos. Dacă la începutul verii credea că nepoata lui este o orăşeancă răsfăţată şi deosebit de ciudată, acum la începutul toamnei nu-şi putea imagina curtea fără întrebările şi glumele lui Cami. Era aşa de supărat că s-a hotărât să-i telefoneze tatălui fetiţei.
- Alo! Buna ziua domnule. Costache la telefon…
- Oh! Bon jour unchiule Costache!
- Ptui! Altul cu care nu mă înÅ£eleg…
- S-a întâmplat ceva cu Camelia, unchiule?
- Care Camelia, bre?!
- Fata! Fata mea este bine??
- Aaaa! Camiii! Bineînţeles că este bine, de-asta te-am şi sunat. E aşa de bine că nu vrea să se mai întoarcă la oraş.
- Nu pot să cred aşa ceva. Camelia este legată de confortul vieţii la oraş. Este obişnuită cu menajere, rochiţe scumpe, jucării şi vacanţe exotice.
- Ei bine, Cami mătură curtea, face mâncare cot la cot cu mătuşa Pica, şterge praful, dă de mâncare la animale, e roşie în obraji şi mai veselă ca oricând.
- Mă bucur să aud asta, unchiule. Åžtiam că sunteÅ£i oameni harnici ÅŸi gospodari ÅŸi că se va lipi ceva ÅŸi de fata noastră. Acum nu mai e nevoie însă de astfel de lecÅ£ii. Afacerile merg foarte bine, am recuperat tot ce pierdusem, am reangajat servitorii ÅŸi ne pregătim pentru o scurtă vacanţă în China. De-asta o să ÅŸi trimitem ÅŸoferul mai devreme după fetiţă. O să fie atît de fericită că mergem într-o vacanţă până la urmă…
- ÃŽn China, zici?
- Da, moÅŸ Costache.
- Nu-ţi permit! Nici când erai copil nu te-am lăsat să-mi spui aşa. Nu-s atât de bătrân pe cât mă crezi mătăluţă!
- Iartă-mă, unchiule! M-a luat gura pe dinainte. Îţi trimit prin şofer un televizor nou să te mai îmbunez, ce zici?
- Mie nu-mi trebuie televizor. Natura ne oferă zi dezi cel mai frumos spectacol. Dacă vrei să-mi treacă supărarea, fă-ţi timp şi vino cu soţioara ta să o luaşi personal acasă pentru că te asigur că nu o să plece cu şoferul. E mai încăpăţânată ca tine.
- Bine unchiule, dacă ţi-e aşa de dor de mine, atunci dăm o fugă până la voi.
Costache a trântit supărat telefonul. Îi plăcuse aşa de mult să aibă un copil în casă şi se temea că mătuşa Prăjitură o să plângă într-una după plecarea fetiţei. Trebuia totuşi să o avertizeze pe Cami că părinţii veneau să o ia înapoi la oraş. Fetiţa era cocoţată într-un prun şi citea o carte cu poveşti.
- Cami! Ian vino tu până la unchiu să stăm de vorbă.
- Vin unchiule! şi a ţopăit sprintenă ca o veveriţă.
- Ţi-a plăcut la noi vara asta?
- Mai mult ca orice unchiule.
- Era mai frumos la oraÅŸ?
- Aşa credeam înainte. Daracum ştiua că aş muri de plictiseală acolo.
-Eh! AÅŸa a zis ÅŸi tatăl tău acum 15 ani ÅŸi de-atunci nu l-am mai văzut să ne calce pragul…
- Papa ştia de locul ăsta minunat şi nu m-a adus niciodată aici?!
- Nu-i vorba de asta, Cami. E vorba că mâine părinţii tăi vor veni să te ia acasă. Veţi pleca într-o vacanţă nu ştiu unde în China, apoi vei începe şcoala şi te vei întoarce la servitorii şi bogăţia voastră. O să ne uiţi şi cine ştie dacă o să mai fim în viaţă când o să ai tu o fetiţă şi o să vrei să o trimiţi la ţară.
- Nu spune aşa ceva unchiuleee! a izbucnit Cami în plâns. Cum să uit cea mai frumoasă vară din viaţa mea? Şi nici nu mai avem servitori sau vacanţe exotice, dacă vrei să ştii. Papa şi maman au pierdut o căruţă de bani. Mâine o să-i conving să ne mutăm aici.
- Cami, am vorbit cu tatăl tău. Zice că au recuperat toţi banii şi că toate sunt la locul lor.
- Ptui drace! Ce încurcătură…
- Nu cred că o să le placă la oraş dacă o să vorbeşti aşa Cami.
- Am eu ac de cojocul lor unchiule! Trebuie doar să mă ajuţi.
Zis şi făcut! Cami a complotat cu mătuşa Prăjitură şi unchiul Costache să facă în aşa fel încât să le arate toate frumuseţile vieţii la poalele munţilor. Când cei doi orăşeni au coborât din maşina lor lucioasă, Cami i-a întâmpinat chiuind:
- Mămucaaa! Tătuţuuu! Vai da ci dor mi-o fost de voi!
- Camelia ce este cu limbajul ăsta dragă?
- Mami, zi-mi Cami te rog eu. E mai drăguţ şi mai scurt!
- Bbine Cami. Da ce-i cu tine aşa de bronzată şi de subţirică?!
- De la aerul şi soarele de la munte mamă! Şi nu-s aşa de subţirică, am muşchi de la căţărat pe stânci, cules mure şi alergat după capre negre.
- Extraordinaar. Cherie de ce nu m-ai adus şi pe mine niciodată în locul ăsta grozav?!
- Nu ştiam Cherie că te-ar interesa viaţa la ţară.
- Nu vezi cât de bine arată Cami?! O lună pe an de stat aici ÅŸi mă fac fotomodel…
- Hai să vedem ce fac unchiul şi mătuşa. Camelia condu-ne tu în casă.
- Papa! Mă cheamă Cami acum! După mine toată lumeaaa!
Cei doi au păşit în casa spaţioasă cu miros de turtă dulce, fragi şi muguri de brad. Mama fetiţei a exclamat uimită:
- Vai Cherie! Cum puteai să-i spui “moÅŸ Costache” acestui domn încântător?! Vai! Åži mătuÅŸa Pica arată extraordinar. SunteÅ£i atât de tineeeri!
- Ei suntem tineri pe naiba, a spus mătuşa Prăjitură cu năduf pentru că nu prea suferea orăşenii. E de la aerul de munte.
- Cherie! Tu deţineai secretul tinereţii şi nu mi l-ai spus şi mie.
MătuÅŸa s-a mai relaxatÅŸi chiar s-a înroÅŸit puÅ£in. Unchiul Costache se umflase ÅŸi el în pene, bucuros că în sfârÅŸit cineva văzuse că nu e “moÅŸ”. Amândoi o plăceau din ce în ce mai mult pe mama lui Cami aÅŸa că s-au înÅ£elesdin priviri să meargă până la capăt cu planul nepoatei. Cami le-a prins privirile ÅŸi a sărit.
- Păi mamă, nu mai bine ne petrecem vacanÅ£a aici la munte în loc să mergem pânî în China?! Am mai fost în Chinaaa…
- Ce idee minunată draga mea! Şi-aşa nu-mi plăcea mâncarea din China. Ce zici cherie?
- Vreţi voi să mai rămânem la ţară?
Unchiul Costache, mătuşa Prăjitură, Cami şi mama ei au strigat într-un glas:
- Daaaaaaaaaaaaaaaa!
- Bine copii! atunci ne instalăm o săptămână la ţară.
- Uraaaa!
Şi uite aşa Cami a înţeles vara asta că bogăţiile de la oraş nu valorează nimic în comparaţie cu peisajele, animalele, oamenii, fructele şi legumele pe care o căsuţă de la poalele munţilor ţi le poate da. Era aşa de bucuroasă că le poate arăta şi părinţilor ei cât de frumos e la ţară şi mai ales că unchiul şi mătuşa nu vor rămâne singuri, încât ţopăia, cânta şi pupa pe toată lumea cât era ziulica de lungă. Deja avea un nou plan, să-şi convingă părinţii să-i promită că în fiecare vacanţă şcolară vor veni la ţară măcar o săptămână.
Şi-am încălecat pe vacanţa mare
Åži v-am spus o poveste cu soare!
P.S. Desenul I a fost realizat de Alexandra Opritescu. Desenul II apartine Andrei, ambele participante la concursul pe care vi l-am propus la inceputul capitolului trecut.
Share on Facebook
Apăsaţi pe poză şi înscrieţi-vă în număr cât mai mare, mai ales dacă vă place să mergeţi pe bicicletă.
