A fost o dată un dinozaur verde cu coada solzoasă şi labele uriaşe. Dacă nu ar fi fost un dinozaur zâmbitor şi prietenos ai fi putut foarte uşor să te sperii de el. Dino, căci aşa îl chema, era însă cel mai bun dinozaur din lume şi nu ar fi făcut vreodată rău nimănui.

Dinozaurul nostru a ieşit într-o bună zi  dintr-un ou de crocobaur şi s-a trezit pe o câmpie plină cu flori.  A alergat după nişte fluturi dar s-a plictisit repede. Se simţea tare singur aşa că s-a apucat să-şi meşterească nişte jucării ca să mai treacă timpul. A ros o bucată de copăcel şi a sfefuit-o până când a reuşit să o transforme într-o mică unealtă. Apoi a adunat un braţ de pietricele, le-a coplit în aşa fel încât să intre una într-alta şi le-a vopsit în diferite culori cu ajutorul unor petale de flori. Până să apună soarele Dino reuşise să-şi fabrice propriul lui puzzle. Obosit de atâta muncă, dinozaurul s-a cuibărit la poalele unui copac şi a aţipit.

Cum s-a lăsat seara, animalele de noapte au început să apară. Primele au fost două bufniţe albe cărora nu le-a venit  să creadă ce animal aveau în faşa ochilor.

- Tu ai mai văzut aşa ceva?!

- Mi-a povestit bunica o dată că au existat astfel de animale dar zicea că au dispărut de mult…

- Păi şi de unde o fi apărut?

- Parcă mi-a arătatşi o poză bunica…se numeaauu “dinozauri”

- Haha! Ce nume!

Auzind râsetele celor două bufniţe Dino s-a trezit buimac. Păsările au ţipat ascuţit şi s-au ascuns printre crengi.

- Staţi puţin! Nu plecaţi! Hai să ne împrietenim…Pe mine mă cheamă Dino.

Cele două bufniţe au coborât pe o creangă mai joasă şi îl priveau curioase

- De unde ai apărut?

- Nu ştiu. Am ieşit din oul ăla mare…

- Păi şi părinţii tăi unde sunt, Dino?!

- Ce înseamnă “părinţi”?

Bufniţele albe s-au înduioşat imediat. Micul dinozaur era singur pe lume şi nici nu ştia că toţi ceilalţi dinozauri au dispărut de mult de pe pământ. S-au aşezat pe umerii lui şi l-au mângâiat cu aripile. Dino se înveselise aşa că le-a propus să se joace împreună:

- Hai să vedeţi ce-am construit!E un joc cu pietricele din care poţi să formezi o imagine frumoasă cu flori şi fluturi.

Păsările priveau puzzle-ul uimite.

- Vai Dino! Dar tu eşti tare deştept! Ai făcut singur jucăria asta?

- Da, pentru că mă plictiseam…

- Extraordinar, zise una dintre bufniţe. Haideţi cu mine că am o idee!Luaţi şi jucăria asta minunată.

Cei tre prieteni au pornit la drum şi au ajuns la o căsuţă de lemn decorată cu tot felul de păpuşi şi soldăţei. Dino bătea din palme fericit.

- Ce-i aici bufniţelor? E aşa de frumos…

- Asta este o fabrică de jucării

- Serioooos?

- Da, Dino! Hai să le arătăm oamenilor jocul pe care l-ai făcut tu şi dacă ai noroc poate o să te angajeze aici la atelierul de jucării.

Zis şi făcut. Cei trei au intrat optimişti în atelierul de jucării. Oamenii au început să ţipe şi să alerge de colo-colo la vederea dinozaurului verde. Un bătrân cu ochelari pe nas s-a apropiat de Dino şi l-a privit curios.

- Ce fel de jucărie mai e şi asta?

- Un puzzle! i-a răspuns dinozaurul

- Haha! Eu credeam că tu eşti o jucărie măi băiete! Straşnic costum ai…

- Dar nu e un costum…Aşa arăt eu. Sunt un dinozaur şi am creat o jucărie cu fluturi şi flori.

Bătrânelul era gata-gata să leşine de spaimă dar bufniţele l-au apucat de umeri şi l-au aşezat pe un scaun.

- Vă rugăm să nu vă speriaţi. El este Dino prietenul nostru şi se pricepe foarte bine la creat jucării. Ne gândeam că v-ar putea ajuta aici la atelier…

- Dino ziceţi?  Bineeee, hai să vedem ce ştie să facă, a aprobat bătrânul bâlbâindu-se.

Nu credea nimic din ce vedea şi spera ca totul să fie un vis ciudat. De frică l-a lăsat totuşi pe Dino să se apropie de maşinăriile de lucru şi să creeze o jucărie. În câteva minute dinozaurul construise un castel din piese minuscule de lemn şi se pregătea să îl vopsească în culori vii.

- Ei! Bată-te să te bată de dinozaur isteţ… Eşti senzaţional!

- Vă mulţumesc domnule…

- Şi mai eşti şi politicos, râse bătrânul care deja nu se mai temea de dinozaurul cel verde.

Bufniţele zburătăceau fericite prin atelier. Se părea că Dino reuşise să-l convingă pe păpuşarul şef că este un dinozaur foarte talentat.

- Dino, vrei să-mi faci plăcerea de a deveni partenerul meu de făcut jucării?

- Bineînţeles domnule…

- Atunci dă-mi voie să îşi strâng laba asta verde şi hai să confecţionăm împreună o nouă firmă pentru atelierul nostru de jucării: DinoLand

Şi uite aşa ultimul dinozaur de pe pământ a reuşit să se angajeze la o fabrică de jucării cu ajutorul prietenelor sale bufniţe. Şi lucrează şi astăzi la tot felul de jucării minunate pe care puteţi să le vedeţi şi voi chiar aici

Şi-am încălecat pe o baghetă fermecată

Şi v-am spus o poveste adevărată.

Tags: , , , ,

5 Responses to “Povestea lui Dino”
  1. ioana marc says:

    foarte frumoasa povestea..:)

  2. [...] “Povestea lui Dino” [...]

  3. Andra says:

    Wow,ce poveste frumoasa ! Imi place mult ! Chiar ma intrebam cand o sa mai publici noi povesti :D :) !

  4. Dino says:

    Multuuuuuumeeeeeeeeeeeescc!!!

  5. [...] This post was mentioned on Twitter by Ana Maria Ciobanu, DinoLand.ro. DinoLand.ro said: RT @Zapacita: @dinolandtoys O poveste zapacita despre dinozaurul Dino http://sp2.ro/f5abaa [...]

Leave a Reply