Posts Tagged ‘povesti ecologice’

A fost o dată un gunoi bătrân. Era o mică sticlă de suc. Nu avea etichetă, hârtia se degradadează rapid. Plasticul în schimb poate rezista şi câteva mii de ani.

În tinereţe sticluţa noastră fusese purtată de vânt într-un râu învolburat, apoi pe mare şi de pe mare a ajuns în valurile înspumate ale oceanului. I-a fost foarte greu pentru că mişcarea îi făcea destul de rău iar soarele o încingea şi încerca să o topească. Când în sfărşit a ajuns la mal, a descoperit că aterizase pe o plajă plină cu copii. Spera că cineva o va ridica şi o va pune într-o căsuţă(adică într-un coş de gunoi), dar s-a înşelat. Un copil a văzut-o şi a storcit-o cu piciorul. Apoi a aruncat-o înapoi în ocean.

Aşa a ajuns gunoiul despre care vă povestesc să călătorească prin toată lumea, purtat de valuri sau de vânt şi uneori chiar de oameni.

Când soarta a aruncat-o pe o plajă de la Marea Neagră se simţea deja bătrână deşi nu călătorise decât câteva sute de ani şi era în floarea vârstei plasticului. Nu mai văzuse oameni de zeci de ani. În călătoria sa întâlnise mii de alte gunoaie ca şi ea dar niciodată pe nimeni care să le pună înapoi în căsuţe. Furtunile o ameţiseră, fulgerele îi făcuseră găuri mici şi îi îngreunaseră plutitul. A stat pe fundul mării câţiva ani buni, blocată sub o epavă până când un delfin care se juca prin nisip a atins-o cu botul şi a împins-o înapoi la suprafaţă. Era un gunoi îmbătrânit şi obosit.

Abia ce s-a aşezat să se odihnească la malul mării că s-a simţit din nou zdruncinată. Doi copii o luaseră la şuturi şi sticluţa s-a speriat. Îmbătrânise aşa de mult că uitase ce înseamnă „fotbalul”. A început să ţipe:

-Staţi! Staţi! Nu mă mai învârtiţi că mi-e foarte răăăăăău….

Copiii înmărmuriseră şi se uitau unul la altul fără să le vină să creadă că un gunoi vorbeşte.

Sticluţa a rămas şi ea surprinsă. Nu se aştepta ca cei doi să o audă, dar mai ales să o înţeleagă. Asta nu putea să însemne decât un singur lucru:

-          Am ajuns din nou acasăăă!Uraaaa!

-          Acasă?! Au spus cei doi copii în cor

-          Da! Credeam că am şi uitat limba asta. Nu-mi aminteam cum arăta ţara de unde am plecat dar acum sunt sigură că pe aici pe undeva trebuie să fie fabrica care m-a făcut…

-          Fabrica?!

-          Nu aţi auzit de fabrică?

-          Noi nu mai folosim plastic pentru mâncare sau băutură de aproape o sută de ani şi tot e plin de gunoaie ca tine. Dacă am mai şi fabrica altele…în scurt timp am fi îngropaţi în sticle de suc. I-a răspuns băieţelul mai prietenos

Sticluţa era uimită. Dacă nu se mai fabrică sticle din plastic însemna că ea nu va mai putea fi topită, reconstruită şi pusă înapoi în circuit. Aproape tremurând a întrebat:

-          Păi şi cu gunoaiele rămase ce se întâmplă?

Celălat copil i-a răspuns cu ochii încă măriţi din cauză că vorbea cu un gunoi:

-          Le adunăm, le reciclăm şi le folosim la ceva plăcut pe care să nu fim nevoiţi să-l aruncăm a doua zi…aşa cum se întâmpla pe vremuri cu sticlele ca tine.

-          Ce înseamnă „recicla”?

-          Nu ai auzit de reciclare?!

-          Păi când am fost eu fabricată…căsuţele gunoaielor erau în coşuri. De-acolo ajungeam în nişte gropi imense sau…în cazul meu călătoream prin lume.

-          Ce groaznic. Cred că era atât de murdar peste tot…Trebuie să facem ceva cu tine

-          Ceva folositor. Zise şi celălalt băieţel. Ceva care să aibă nevoie şi de o voce…

-          O jucărie! Strigară amândoi în cor.

Sticluţa se entuziasmase şi ea. Dacă ar fi devenit jucărie n-ar mai fi fost niciodată singură şi nici n-ar mai fi aruncat-o nimeni. Toată lumea iubeşte jucăriile.

Şi aşa cei doi copii au luat gunoiul călător şi l-au dus la centrul de reciclat aflat la câţiva paşi de casa lor. Acolo au setat câţiva parametrii într-un calculator şi sticluţa de suc a fost preschimbată într-o maşinuţă teleghidată vorbitoare.

Copiii au luat-o acasă şi de atunci gunoiul şi-a găsit în sfârşit locul şi nu a mai rătacit de unul singur. Sticluţa le povestea celor voi ce văzuse în lunga ei călătorie şi copiii se minunau de cât de neglijenţi fuseseră oamenii cândva.

Nu e bine să aruncăm gunoaiele pe jos şi să le lăsăm să facă înconjurul lumii aşa cum a păţit sticluţa din poveste. Trebuie să avem grijă de oraşele noastre, să punem gunoaiele la locul lor şi să încercăm să refolosim tot ce se poate. Altfel, vorba celor doi copii din poveste, o să ajungem să trăim printre munţi de sticle de plastic şi alte “gunoaie”.

Şi-am încălecat pe-o sticluţă

Şi v-am spus o poveste drăguţă

Poza am preluat-o de pe site-ul National Geographic România